Bursa din Viena, indicele ATX si denominare in euro

Bursa din Viena, indicele ATX si denominare in euroBanca Transilvania Asset Management a anuntat ca va demara procedura de aprobare a BT Index Austria ATX, un fond pasiv, ce va avea ca referinta indicele ATX (Austrian Traded Index).

Radu Hanga (foto), directorul general al BT Asset Management, spune ca a resimtit un interes crescut pentru produsele denominate in euro, in special din zona clientilor mai mari.

“In plus, ne-am dorit expunere pe o piata mai matura, iar bursa austriaca a fost un pas natural, fiind cunoscuta de investitori. Mai mult, indicele ATX are in componenta sa o serie de companii mari, cu operatiuni in intreaga regiune, nu doar in Austria. Practic, acest fond este un vehicul de expunere pe regiune”, a declarat Hanga, pentru Wall-Street.

Chiar daca in acest moment, Europa Centrala si de Est nu inregistreaza cele mai mari cresteri, economia globala a intrat intr-un proces de revenire, care se va resimti si in regiune.

Problemele de aici se reflecta in preturile scazute si in potentialul de crestere, crede managerul BT AM.

BT Index Austria ATX va fi lansat pana la sfarsitul anului, dupa ce va primi toate aprobarile de la CNVM, in urmatoarele luni.

Legat de colaborarea cu bursa din Viena, Radu Hanga spune ca a fost una foarte buna. “Au fost extrem de deschisi, de interesati si dornici de face business. Din pacate, aceste lucruri nu se aplica si in piata locala”.

Pentru moment, acesta este primul pas in zona fondurilor denominate in euro. Insa, ca planuri de viitor, oficialul BT Asset Management ia in calcul si intrarea pe zona produselor cu risc scazut, in euro.

Despre indicele ATX

Despre indicele ATXATX este principalul indice al Bursei de Valori din Viena si include 20 de actiuni blue-chip tranzactionate la Bursa din Viena. Indicele este calculat si diseminat in timp real si denominat in euro. La data de 31 iulie 2010, capitalizarea de piata a ATX se cifra la 58.87 miliarde EUR, capitalizarea efectiva de tranzactionare fiind de 35.20 miliarde euro.

“Banca Transilvania Asset Management este prima institutie financiara est-europeana care a primit din partea Wiener Börse AG aprobarea de a utiliza indicele ATX ca activ suport pentru un fond ce detine actiuni austriece. Suntem bucurosi sa vedem un interes crescut al investitorilor romani fata de companiile listate la Bursa din Viena.”, a declarat Michael Buhl (foto), CEO al Wiener Börse AG.

ATX este un brand recunoscut la nivel global si o referinta internationala pentru piata de capitalaustriaca. La nivel mondial, indicele este utilizat de peste 23 de emitenti (banci, companii de asigurari si societati de administrare a activelor financiare) ca activ suport pentru instrumente financiare cum ar fi produsele structurate si derivatele standardizate (contracte futures si options). In prezent, exista peste 1,500 de produse structurate (certificate, warrante, obligatiuni), doua ETF-uri (Exchange Traded Funds) si doua fonduri gestionate pasiv pe indicele ATX.

“BT Index Austria ATX este primul fond deschis de investitii in euro al Bancii Transilvania. Ne adresam clientilor actuali si potentiali, care doresc sa faca investitii in valuta (FX) pe o piata externa – lichida, matura si extinsa”, a declarat Robert C. Rekkers, CEO al Bancii Transilvania.

Alte fonduri de tip index

Alte fonduri de tip indexBT Index Austria ATX este si primul fond de acest gen de pe piata care investeste activele intr-un singur indice de pe o bursa internationala.

BT AM mai are un fond de indice in portofoliu, BT Index - un fond deschis de investitii, investind predominant in actiuni cotate la Bursa de Valori Bucuresti, minim 75% din activele fondului urmarind sa reproduca indicele ROTX (Romanian Traded Index).

In acest an, BT Index a avut un randament pozitiv de 8.8%. Fondul are active nete de 19,7 milioane lei provenind de la 453 de investitori, conform informatiilor de pe pagina e internet a companiei.

In luna aprilie a acestui an, CNVM a autorizat fondul Index Europa Regional, administrat de BRD AM. Fondul a fonst lansat luna trecuta si investeste peste 75% din activele fondului in actiuni ale societatilor din componenta indicilor BET-XT (50%), WIG20 (20%), Budapeste SE Index (10%) si Prague SE Index (20%).

Fondul are active nete de 2,2 milioane lei, provenind de la un singur investitor.

Un alt fond de tip index este Aviva Investors XT Index, ce urmareste reproducerea structurii BET-XT. Fondul a fost lansat la inceputul acestui an si se adreseaza investitorilor cu aversiune scazuta la risc, persoane fizice si juridce care cunosc mecanismele pietelor bursiere si riscurile pe care le comporta investitiile in astfel de piete, dar care nu au experienta si/sau timpul necesar pentru a derula astfel de operatiuni.

Fondul a terminat primele sapte luni ale anului cu un randament de 13,6%, fiind cel mai mare dintre fondurile de actiuni. Activele totale insumeaza 0,16 milioane de lei, provenind de la 14 investitori.

Fondurile mutuale au continuat sa inregistreze cresteri si in luna iulie, activele majorandu-se cu 4%, pana la 4,8 miliarde lei (1,12 mld. euro), iar volumul subscrierilor nete a fost de 39 milioane lei.