Esecuri, momente grele si lectii

Esecuri, momente grele si lectiiPrimele semnale ale crizei au fost date de pietele financiare inca din prima parte a anului 2008. Caderea gigantilor din Statele Unite ale Americii, urmata de prabusirea pietelor financiare a adus primele moment dramatice in piata.

Cotatiile se prabuseau, portofoliile scadeau ingrijorator si investitorii intrau in panica. Insa in Romania, primavara anului 2009 a adus constientizarea adevaratei crize ce urma sa fie tot mai profunda.

Atunci a fost si cel mai dificil moment pentru Adrian Simionescu si businessul pe care il conduce – Vienna Investment Trust.

“In martie 2009 am simtit ca Romania scapa de sub control si am fost nevoit sa iau niste masuri mai radicale in ce priveste business-ul firmei. Inclusiv s-a pus problema de concedieri si taieri de salarii. Din fericire, lucrurile s-au reasezat si am scapat doar cu reducerea veniturilor persoanelor din management”, explica Simionescu.

Experienta crizei anterioare, din 1997-1998, l-a ajutat foarte mult sa anticipeze anumite miscari, sa studieze comportamentul oamenilor si sa isi educe clientii.

Cu toate acestea, anul trecut a adus mai multe probleme si aspecte negative. “Lichiditatea pe piata a scazut dramatic si noi am pierdut un angajament cu un client mare, din cauza instabilitatii politice. Unul din cele mai mari esecuri provocate de criza este amanarea listarii a doua companii mari si a doua IPO-uri”, a declarat managerul VIT.

Restrangerea activitatii clientilor a dus la un parcurs linistit al perioadelor dramatice, fara nemultumiri.


Chiar si cel mai optimist broker isi mai pierde speranta

Chiar si cel mai optimist broker isi mai pierde sperantaAdrian Simionescu este recunoscut ca unul din cei mai optimisti brokeri din piata. Criza din ultimii ani nu i-a schimbat in totalitate aceasta viziune.

“Ca manager, m-am convins in ultimii ani ca este bine sa imi pastrez o rezerva de scepticism, pentru ca lucrurile se pot schimba din bine in rau cu o viteza fantastica. Ca broker, optimismul mi-a adus multe satisfactii si nu dispare asa usor, cu una-doua crize”, explica acesta.

In ultimii ani, au fost cateva momente in care si-a pierdut optimismul, ele fiind legate de balbaielile politice si nu de modul in care priveste piata.

“Discutam cu clienti, cu parteneri straini si simteam ura pentru Romania, din partea lor. Avem proiecte mari, care se realizeaza greu din cauza instabilitatii politice. Au fost momente in care ma gandeam sa plec din tara, sa incep altceva in alta parte. Dar au trecut, acum privesc cu incredere inainte”, explica managerul Vienna Investment.

Cel mai important sacrificiu pe care l-a facut in ultimii ani a fost taierea propriului salariu cu peste 50%, in ultimii ani. Acum munceste mai mult, a invatat sa fie mai ponderat si sa reduca din cheltuielile inutile.

“Ar trebui sa ramana ca o lectie de viata. Nu m-am simtit niciodata demotivat. De cand am preluat compania, am lucrat ca si cum ar fi fost afacerea mea, fac totul ca si pentru mine. In plus, oricat de mare ar fi salariul, nu poate fi comparat cu castigurile aduse de investitiile proprii”, povesteste brokerul.

Astfel, lectia prudentei ramane cea mai importanta. Lucrurile se misca firesc, banii se pierd, se castiga, afacerea se dezvolta pe o piata asteptata sa fie urmatorul bubble, insa criza ultimilor ani va lasa urme.


Cum ar fi aratat VIT fara criza din ultimii ani?

Cum ar fi aratat VIT fara criza din ultimii ani?La jumatatea anului trecut, Vienna Investment Trust a devenit membru cu drepturi depline pe NYSE Euronext. Printre toate pietele administrate de Euronext este si Bluenext, cea mai mare bursa de mediu din lume

“Aceasta a fost cea mai importanta miscare din ultimii ani si a fost facuta chiar la inceputul crizei. Ne-a asigurat un parcurs lin al business-ului, chiar daca in Romania comportamentul era dramatic. A fost o decizie strategica, acum suntem pe marile piete financiare, avem o baza stabila de clienti mari, inclusiv din strainatate”, explica Simionescu.

Accesul la Bluenext a insemnat deschiderea spre o piata specializata, abia la inceput, dar cu un potential urias.

Insa, cum ar fi aratat business-ul fara aceasta mutare?

“Am fi vorbit probabil de lupta pentru supravieturie si mentinere pe linia de plutire. Cu mai putini angajati, costuri reduse drastic, salarii taiate si renuntarii la multe beneficii. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi aratat compania”, explica managerul.

Totusi, ar fi preferat sa nu fie o criza, desi a adus multe provocari si o crestere a nivelului de lucru. Insa, inainte de aceasta furtuna financiara, era un moment in care piata romaneasca ajusese sa aiba lichiditate, dezvoltare si vizibilitate pentru investitorii straini.

“S-a intamplat inevitabilul si acum va trebui sa mai asteptam o buna perioada de timp ca sa fim interesanti. Stam cu arma la picior, sa vedem spre ce directii se va indrepta lumea financiara. Se vor inaspri regulile, se vor impune conditii noi, teoria economica se va rescrie. Si noi trebuie sa fim pregatiti si sa ne adaptam rapid”, a mai spus Simionescu.

Bani pierduti si lectie invatata

Bani pierduti si lectie invatataCea mai importanta lectie pe care managerul a primit-o de la criza este prudenta. De acest lucru se leaga si cel mai dramatic moment din ultimii ani, care a coincis cu falimentul Lehman Brothers.

Adrian Simionescu si-a jucat toti banii personali pe o singura carte, in toamna lui 2008. Si a pierdut.

“Circulau anumite zvonuri, aparent sigure, pe care m-am bazat. Am intrat cu toti banii pe care ii aveam pe pietele internationale si i-am pierdut. Dusmanul cel mai mare la acea vreme a fost lacomia si am vazut ca nimic nu mai e sigur, lucrurile o pot lua razna. A fost cel mai dramatic moment din toata perioada de criza, chiar in ziua falimentului Lehman Brothers”, explica managerul.

Din cauza faptului ca a pierdut bani, Simionescu a inceput sa regandeasca toate riscurile. Este constient ca nu i-ar fi pierdut daca nu s-ar fi bazat pe un zvon si ca dusmanul cel mai mare a fost lacomia.

Acum, lectia primita l-a invatat sa fie mai stabil, mai ponderat si mai intelept. De aceea, si-a reorientat si business-urile personale, a redistribuit riscurile si a facut investitii noi.

“Niciodata nu o sa fim pregatiti pentru urmatoarea criza. Pe masura ce trec momentele acestea, uitam. Mai ales noi, la butoane, avem senzatia ca putem face orice, oricand. Chiar daca ne sfatuim clientii cum este mai bine, noi ne asumam mai multe ricuri. Dar pana la urma, aceasta este si meseria: castigam si pierdem”.

In final, criza a adus si partile ei bune. Disparusera provocarile, intervenise rutina si inertia. Pana la urma, toata aceasta avalansa financiara a ajutat multi oameni sa revina cu picioarele pe pamant, sa devina mai intelepti si sa isi puna mintea la contributie mai mult.