1 / 7

Bucuresti

In zona Capitalei, cea mai mare scadere de pret, in valoare de doua milioane de euro, a avut loc in cazul unei vile cu 20 de camere din Sisesti. Aceasta poate fi achizitionata in prezent cu un milion de euro, fata de trei milioane de euro, la inceputul acestui an. Proprietatea are o suprafata utila de 2.200 de metri patrati, este amplasata pe un teren de 1.800 de metri patrati si dispune de un garaj pentru 11 masini. Constructia a fost ridicata in anul 2010, iar in momentul de fata este complet finisata la exterior, insa necesita finisare la interior – aceste lucrari pot fi realizate de catre proprietar, in functie de cerintele clientului. Proprietatea poate fi folosita atat ca resedinta, cat si ca sediu de firma.

Pe locul al doilea in top se situeaza o vila cu sapte camere din zona Floreasca, al carei proprietar cere 2,2 milioane de euro. Diferenta fata de valoarea de listare de la inceputul acestui an – de 3,75 milioane de euro – se ridica la 1,55 de milioane de euro. Locuinta a fost construita in anul 1999, are o suprafata utila de 519 metri patrati si dispune de un teren de 610 metri patrati. In prezent, locuinta este inchiriata ca resedinta diplomatica.

Locul al treilea
este ocupat de o proprietate din zona Dorobanti, construita in anul 1997, al carei pret actual este de 1,2 milioane de euro. Fata de ianuarie 2012, locuinta a inregistrat o ieftinire de un milion de euro. Vila are sapte camere, o suprafata utila de 281 de metri patrati si un teren adiacent de 75 de metri patrati. Aceasta poate fi utilizata atat ca resedinta, cat si ca sediu de firma sau chiar restaurant.

Tot o scadere de un milion de euro a avut loc in cazul altei vile din zona Dorobanti. Proprietatea in cauza are insa valoare istorica si costa in prezent 4,5 milioane de euro, fata de 5,5 milioane de euro la inceputul anului. Ridicata in anul 1928, constructia are o suprafata utila de 1.357 de metri patrati, impartita intre 20 de camere, si este amplasata pe un teren de 1.441 de metri patrati.

Pe locul al cincilea la nivel de Bucuresti se situeaza o alta vila istorica, de data aceasta din zona Kiseleff, pe care proprietarul cere 1,29 milioane de euro. Diferenta fata de pretul din ianuarie 2012 – ce se ridica la doua milioane de euro – este de 710.000 de euro. Proprietatea a fost construita in anul 1920, are o suprafata utila de 180 de metri patrati, impartita intre 12 camere, si dispune de un teren de 1.000 de metri patrati.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri