1 / 6

Revin investitorii strategici? La ce surprize ne putem astepta

Anul 2016 ar putea fi primul in care sa investitorii straini si-ar concentra atentia si mai mult pe dinamica pietei imobiliare din Romania, cel putin asa arata datele DTZ Echinox.


“Ne dorim sa vedem noi jucatori in piata, lucru care se va si intampla. Vor aparea noi figuri in piata, dar care nu vor conduce la schimbari in ierarhii. Au fost cateva miscari in zona de industrial, dar sunt si cativa investitori care se uita cu interes la piata de retail. Sunt tranzactii in derulare care au sanse foarte mari sa fie anuntate la inceputul anului viitor. Cu siguranta vor fi nume noi pe piata”, sustine Mihnea Serbanescu (foto), CEO al companiei de consultanta DTZ Echinox.


Potrivit acestuia, in piata inca sunt cladiri de birouri care vor fi tranzactionate, dar miza va ramane in retail. “Piata imobiliara da incredere investitorilor, oferind in momentul de fata randamente si de peste 9%”, a punctat Serbanescu.


Intrebat de asteptarile privind NEPI, unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari si proprietari de bunuri imobiliare prezenti la nivel local, Mihnea Serbanescu se asteapta ca grupul sa isi accelereaze dezvoltarea in afara tarii. “NEPI isi va accelera dezvoltarea in regiune, iar in acest caz si nu ma astept la vanzari in bloc pentru o astfel de companie cu un portofoliu atat de important, ci mai degraba la vanzari pe segmente”, a mai precizat reprezentantul DTZ Echinox.


Conform datelor DTZ Echinox, anul acesta yield-urile au inregistrat compresii pe toate segmentele de piata sceea ce ar putea conduce la o evolutie similara si in 2016, tinand cont de faptul ca interesul investitorilor pentru Romania a crescut semnificativ. “Daca in 2015 vedeta segmentului investitional este sectorul spatiilor logistice si industriale, anul viitor balanta va inclina in favoarea segmentelor spatiilor de birouri si retail. Daca pana acum cei mai activi investitori aveau profil oportunist, incepem sa simtim prezenta pe piata si a investitorilor care sunt dispusi sa plateasca preturi corespunzatoare yield-urilor situate sub 8%”.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri