1 / 5

Rata de neocupare continua sa creasca

2009 a fost un an de incercare pentru jucatorii din piata spatiilor de birouri: sute de mii de metri patrati de birouri au fost livrate, insa, spre deosebire de anii trecuti, marile companii nu s-au grabit sa inchirieze, ba chiar au recurs la subinchirieri, o activitate aproape noua pe piata locala de birouri.

Pentru prima data de la numirea sa in functia de coordonator al departamentului de birouri al companiei Jones Lang LaSalle, unul dintre principalii jucatori pe piata locala de consultanta imobiliara, Marius Scuta (foto), a vorbit, intr-un interviu acordat Wall-Street, despre cum va evolua piata de birouri in 2010.

„La sfarsitul anului trecut, rata de neocupare pentru spatiile de birouri din Bucuresti era de circa 16%, iar daca ne uitam la cladirile ce vor fi finalizate in acest an, indiferent ca sunt proiecte care au fost intarziate sau nu, cred ca rata de neocupare va creste cu unu sau chiar doua procente”, ne-a declarat Marius Scuta.

In anii de varf ai pietei imobiliare, Scuta a intermediat tranzactii precum mutarea companiei GE Money, care a inchiriat o suprafata totala de circa 13.000 mp in cladirea Novo Park din nordul Capitalei, sau mutarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), care a inchiriat circa 3.000 mp in zona Timpuri Noi.

In 2009 insa tranzactiile consiliate au fost mai mici, ca si intregul volum de spatii inchiriate in aceasta piata. „Estimam ca anul trecut au fost inchiriati prin intermediul agentiilor imobiliare circa 40.000 mp de birouri, la care se adauga tranzactiile incheiate direct, intre proprietari si chiriasi”, a adaugat specialistul Jones Lang LaSalle.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri