1 / 5

Bancile trebuie sa reduca dobanzile la creditele ipotecare

Desi programul Prima Casa si cota redusa de 5% pentru locuintele mai ieftine de 380.000 lei (circa 88.000 euro) au fost masuri care au impulsionat piata de locuinte, Asher Lax (foto), directorul de marketing si vanzari al dezvoltatorului Adama, este de parere ca vanzarile nu vor creste atata timp cat bancile dau credite ipotecare prea scumpe.

“Intr-adevar, multe apartamente au fost cumparate prin programul Prima Casa, la dobanzi mai avantajoase fata de cele ale creditelor ipotecare clasice, insa nici aceste dobanzi nu sunt atat de mici precum ar fi normal. In toate tarile, bancile dau credite ipotecare cu dobanzi de 2-3%, numai in Romania dobanzile cresc pana la 6-8%”, a explicat Asher Lax.

O alta piedica pusa de banci clientilor care vor sa cumpere o locuinta este avansul prea mare, considera Lax. El da exemplu apartamentele noi cu trei camere, ale caror preturi oscileaza in jurul valorii de 100.000 euro. “Avem clienti care vor si isi pot permite un apartament cu trei camere. Sunt familii tinere, de 30-35 de ani, care castiga peste 2.000 euro pe luna, dar nu dispun de avansul de 25%. Aici bancile trebuie sa fie mai flexibile”, a adaugat reprezentantul Adama.

Asher Lax spune ca interesul cumparatorilor pentru apartamentele cu trei camere a crescut in ultimul an, intrucat acestia au inteles ca nu este foarte confortabil ca o familie cu unul-doi copii sa locuiasca in doua camere. Cei mai multi dintre clientii Adama au renuntat la apartamentele vechi cu doua sau trei camere si au optat pentru un apartament nou. Acesta este unul dintre motivele pentru care Lax considera ca programul Prima Casa trebuie sa ramana valabil si pentru piata locuintelor vechi.

“Cred ca programul Prima Casa ar trebui sa ramana si pentru apartamentele vechi. Daca cineva vinde o locuinta veche si vrea sa faca un «upgrade» in viata va putea sa cumpere un apartament in proiectele noastre. Avem multi clienti care au o locuinta veche si vor sa cumpere una noua, insa le este foarte greu sa vanda apartamentul vechi”, a explicat el.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri