Aprilie 1990: manifestatii importante in Piata Universitatii

Pe 24-25 aprilie 1990 au loc manifestatii importante in Piata Universitatii din Capitala impotriva "neocomunismului". 30.000 de persoane erau adunate in piata pe 25 aprilie, iar printre manifestanti s-au numarat Lucian Pintinie si Ion Ratiu. Pe 26 aprilie, protestatarii publica si o declaratie a manifestantilor din Piata Univesitatii, care includea si punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara, in care se propunea ca legea electorala sa interzica fostilor activisti comunisti candidatura. In acele zile Ion Iliescu ii cataloga pe protestatari drept golani.

Si FSN organizeaza ca replica in decursul lunii aprilie un miting de proportii la Academia Romana, in timp ce "Golaniada"continua in Piata Universitatii, unde manifestantii raman pe pozitii.

Sursa fotografii: Agerpres

Mai 1990: "golaniada" continua cu proteste in Piata Universitatii

Mai 1990: "golaniada" continua cu proteste in Piata Universitatii

In luna mai 1990 urmeaza mai multe runde de negocieri esuate cu manifestantii din Piata Universitatii. Ion Iliescu, declara ca regreta folosirea apelativului de golan. Pe 20 mai au loc alegerile parlamentare si prezidentiale din Romania, iar Ion Iliescu castiga degajat Presedintia, iar FSN ia un scor coplesitor, de aproape 70% in Adunarea Deputatilor si in Senat.

Dupa alegeri, pe 27 mai unii protestatari se retrag. Consiliul National pentru Alinata Poporului si Asociatia 16-21 Decembrie continua manifestatiile. Unii dintre protestatari sunt in greva foamei.

12 iunie 1990: Palatul Victoria hotaraste oprirea manifestatiilor din Piata Universitatii

12 iunie 1990: Palatul Victoria hotaraste oprirea manifestatiilor din Piata Universitatii

La Palatul Victoria se hotaraste oprirea manifestatiilor din Piata Universitatii, iar Armata, Politia si Serviciile primesc ordine pentru a inabusi proteste. "Procuratura cere Ministerului de Interne sa ia masuri pentru incetarea abuzurilor contra legalitatii comise in Piata Universitatii", se mentioneaza in cronologia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Mineriada din iunie 1990: ziua I

Pe 13 iunie, trupele Politiei intervin si degajeaza Piata Universitatii, "sunt efectuate arestari, sunt atacati studentii de la Institutul de Arhitectura. Au loc ostilitati intre manifestanti si fortele de ordine. In jurul pranzului muncitorii de la IMGB sunt si ei implicati in operatiunea Politiei, devastand sediul Institutul de Arhitectura din nou, maltratand studenti si trecatori. Dupa amiaza sediul Politiei, Minsterului de Interne si SRI sunt atacate de manifestanti furiosi. Seara sediul televiziunii este atacat, emisia este intrerupta pentru cateva minute. Totusi noaptea ordinea este restabilita in oras", potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Mineriada din iunie 1990: ziua II

Mineriada din iunie 1990: ziua II

Pe 14 iunie, dimineata, 10.000 de mineri ajung in Gara de Nord din Bucuresti inarmati cu lanturi si bate. Ion Iliescu le cere sa curete Piata Universitatii. Sunt devastate institutii, sedii de ziare si partide din opozitie,dar si facultati. Trecatorii sunt batuti cu bestialitate, iar politistii vegheau ca actiunea minerilor sa decurga conform planului. Mineriada din iunie 1990 a reprezentat pentru bucuresteni zile de groaza, in care teama ii urmarea la orice pas.

Mineriada din iunie 1990: ziua III

Minerii primesc multumirile presedintelui Ion Iliescu la Romexpo. SUA califica evenimentele autorizate de Iliescu ca o "lovitura in inima democratiei".

Iulie-august 1990: Protestatarii inca revin in piata periodic. Pe 27 august primaria interzice adunarile in Piata Universitatii

Iulie-august 1990: Protestatarii inca revin in piata periodic. Pe 27 august primaria interzice adunarile in Piata Universitatii

Pe 27 august Primaria Capitalei decide interzicerea demonstratiilor si adunarilor publice sau mitingurilor in anumite zone, printre care si Piata Universitatii si Piata Victoriei, permitand adunarile publice doar in unele parcuri.

Dosarul Mineriada 13-15 iunie 1990, inca deschis

Dosarul Mineriada 13-15 iunie 1990, inca deschis

Dosarul mineriadei din iunie 1990 nu a fost inca inchis. Ancheta a inceput in 1997 a fost oprita o perioada si apoi realuata in 2004. In 2009, Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmarire penala. In dosar sunt peste 20 de invinuiti.