1 / 5

KD – de la “origini” si pana in prezent

Kristina Dragomir (foto) este, la origini, un pictor care a devenit, ulterior, un adevarat trend-setter pe scena modei romanesti, potrivit reprezentantilor din acest domeniu.

Design-ul unor astfel de accesorii vestimentare porneste intotdeauna de la un concept in jurul caruia se construiesc structuri si se jongleaza plastic cu diverse elemente creative si materiale cat mai diverse (piele naturala, pluta, matase, rips, plastic etc). Fiecare obiect este mai intai conturat in schitele de pe hartie ale creatoarei, pentru ca mai apoi sa intre intr-un intreg proces de animare a ideii, un proces care insumeaza munca unei intregi echipe de profesionisti.

Kristina Dragomir studiaza artele plastice de la varsta de 10 ani. “Am studiat in cadrul Liceului de arta Nicolae Tonitza din clasa a V-a pana in clasa a XII-a si am continuat studiile la Universitatea de Arta. In toti acesti ani nu m-am imaginat niciodata facand altceva”, isi aminteste designerul, intr-un interviu acordat Wall-Street.

Dupa ce a absolvit, in 1998, Universitatea Nationala de Arta la clasa maestrului Henry Mavrodin, ea si-a continuat studiile de specialitate cu un masterat in Estetica si Sociologia Artei, apoi a organizat si a participat la peste 30 de expozitii de pictura personale si de grup, atat in tara, cat si in strainatate, devenind membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania – sectia pictura.

Ceea ce este interesant si ne face sa vorbim despre designer-ul Kristina Dragomir ca despre o persoana care a lasat cariera si job-ul sau stabil pentru a deveni creatoare de moda este faptul ca, in 2001, fara a renunta la iubirea pentru tablou, ea a schimbat registrul si, timp de cinci ani, a reconstruit imagini plastice in zona brand-urilor comerciale, in calitate de Art Director in agentii multinationale de advertising.

Pentru aceasta etapa din viata sa, Dragomir a urmat un Master in Relatii Publice si Comunicare in cadrul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative Bucuresti.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri