1. Destinatia preferata. De ce?

1. Destinatia preferata. De ce?Grecia, insulele Ciclade. Acolo am descoperit ca imi place arhitectura cicladica, dar am gasit si oameni deschisi si ospitalieri, plaje salbatice, munti si taverne adevarate. Am mers pana acolo si cu vaporul, si cu masina, si cu avionul, ba chiar si cu iahtul, si o sa mai merg, deoarece insulele Ciclade reprezinta destinatia ideala pentru mine atunci cand simt nevoia sa ma relaxez.

2. Trei motive pentru care ar trebui sa mergem in acest loc.

Daca iti place marea, soarele si cerul, aici este locul unde se imbina perfect toate cele trei. Ca un bonus, locurile sunt incarcate de istorie, iar oamenii deosebit de primitori.

3. Cea mai buna perioada in care putem vizita aceasta destinatie.

3. Cea mai buna perioada in care putem vizita aceasta destinatie.Insulele Ciclade sunt frumoase din iunie pana in septembrie. Totusi, daca nu te intelegi foarte bine cu caldura, temperaturile sunt ceva mai acceptabile spre finalul sezonului.

4. Felul de mancare traditional care v-a placut cel mai mult. De ce?

Imi plac mai toate preparatele grecesti: cat mai multe portii mici si gustoase (antreurile). Insa felul preferat ramane, in mod sigur, vinul alb din Paros :)

Sursa foto: greekfood.about.com (In fotografie, puteti vedea o tarta cu spanac, sunca si ciuperci)

5. Cea mai placuta amintire din acest loc.

5. Cea mai placuta amintire din acest loc.In Paros (foto), insula din Arhipelagul Cicladelor, m-am logodit cu Simona, sotia mea, si tot acolo am fost si cand asteptam primul nostru copil. Sunt doua concedii la care ma gandesc mereu cu deosebita placere.

6. V-ati muta acolo? De ce da, de ce nu.

Nu cred ca este foarte placut in timpul iernii, dar recunosc ca nu m-ar deranja sa petrec mai mult timp vara acolo. Insa nu m-as muta permanent in acel loc, intrucat nu cred ca le-as putea oferi copiilor mei cea mai buna educatie, iar accesul la oportunitati de afaceri ar fi limitat, cel putin in domeniul meu.

Sursa foto: Arhiva personala a lui Alexandru Lapusan

7. Cum caracterizati localnicii in comparatie cu alte tari.

7. Cum caracterizati localnicii in comparatie cu alte tari.In primul rand, acestia sunt foarte relaxati. Sunt deschisi, iubitori de copii si gata sa te ajute atunci cand ai nevoie de ceva.

8. Recomandari de suveniruri.


Cu un echipament minimal de snorkeling se pot „pescui” cochilii deosebite, tot felul de scoici sau cochilii de arici de mare. Un suvenir cules cu mana ta este mai valoros decat unul cumparat la o taraba, insa la vanzatorii ambulanti sau magazinele din insule poti uneori gasi obiecte deosebite. Iti trebuie insa rabdare sa gasesti ceva cu adevarat special.

9. Cea mai importanta recomandare pentru acest loc.

9. Cea mai importanta recomandare pentru acest loc.Orasul Naoussa din insula Paros (foto), si mai ales cocktail-barul Big Blue din vechiul port, locul unde seara poti savura un cocktail perfect!

10. Care este bugetul de care avem nevoie pentru a petrece o saptamana in acest loc?


Cea mai accesibila varianta este daca mergeti cu masina pana in Pireus (langa Atena) si luati un vapor, cu tot cu masina (HighSpeed), pana in insula dorita. Este obositor, dar nu o sa va para rau. Cazarea o puteti face de la camping, la camere sau vile inchiriate, astfel incat o sa gasiti variante pentru orice buget. Pentru mancare ajunge si un buget de 30-50 euro pe zi de persoana, daca nu exagerati cu fructele de mare sau multitudinea de pesti proaspeti si vinurile locale :)

Se poate ajunge si cu avionul din Atena, astfel ca drumul din Bucuresti pana pe o plaja din Ciclade poate fi facut in doar cateva ore. Insa aceasta varianta este mai scumpa si mai riscanta, deoarece pot exista restrictii de greutate si poti ramane intr-un concediu extins fara voie.