Mai multi turisti straini. Unii vin pe croaziere

Mai multi turisti straini. Unii vin pe croaziereNumarul vizitatorilor straini in Romania a fost in 2012 in crestere cu mai mult de 5% fata de perioada similara a anului trecut, conform cifrelor furnizate de catre Institutului National de Statistica, 94% fiind din tarile europene.

Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au inregistrat din: Ungaria (32,6%), Bulgaria (19,7%), Germania (9,5%), Italia (7,3%), Polonia (6,8%).

Pe litoral, aceasta crestere a fost semnificativa, in special datorita consolidarii imaginii statiunii Mamaia.

In acelasi timp, sezonul 2012 de croaziere pe Marea Neagra a insemnat 50 nave de croaziere care au adus peste 32.000 pasageri straini, in crestere cu 30% fata de anul precedent.

In topul pasagerilor care sosesc la bordul navelor de croaziera sunt turistii americani, urmati de cei francezi, italieni si germani.


Sursa foto: freedigitalphotos.net

Topul destinatiilor interne

Topul destinatiilor internePentru perioada de vara, litoralul romanesc s-a mentinut ca destinatia vedeta pentru romanii care si-au ales vacanta in Romania.

Anul 2012 a fost pentru turismul de litoral, cel mai bun din ultimii patru ani, cu peste 3.000.000 de turisti romani si peste 5.000 de straini.

La succesul acestui produs turistic au contribuit hotelurile de 3 stele si 4 stele care au oferit servicii superioare, precum si consolidarea serviciilor de tip "all inclusive", apreciate si cautate de publicul roman.

De asemenea, in premiera, in acest an, litoralul s-a vandut ca produs turistic distinct si pe piata Republicii Moldova.

Pentru celelalte perioade ale anului, topul destinatilor interne cuprinde: Valea Prahovei, Bran-Moeciu, Bucovina, statiunile balneoclimaterice. Sunt destinatii ale caror pozitii se consolideaza de la an la an, fiind traditional preferate de catre romani.

Crestere usoara a numarului de romani care au plecat in strainatate

Crestere usoara a numarului de romani care au plecat in strainatatePlecarile vizitatorilor romani in strainatate, se ridica la aproximativ 10 milioane, in crestere cu peste 2,0%, comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii romani pentru plecarile in strainatate, reprezentand aproximativ 80% din numarul total de plecari.

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Top destinatii turism extern

Top destinatii turism externIn 2012 s-a mentinut interesul pentru sejururile externe, iar pe primele locuri in randul destinatiilor au ramas Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, Italia, destinatii mai apropiate de Romania, tendinta de a alege destinatii apropiate de casa, fiind una intregistrata la nivel european.

In contextul evenimentelor politice si sociale declasante in nordul Africii si in Orientul Apropiat, a continuat declinul unor destinatii, printre care se numara Egipt si Siria, dar a continuat sa creasca in preferinte Dubaiul, ca destinatie calda, cosmopolita si de shopping, relativ aproape fata de Romania. Cipru se afla, de asemenea, in crestere in preferintele romanilor, fiind situat la doua ore de zbor de Romania, si cu o oferta atractiva la nivelul serviciilor turistice.

Destinatiile exotice indepartate nu mai sunt un lux, intrucat agentiile de turism au reusit sa ofere publicului consumator de vacante, pachete turistice extrem de avantajoase, in destinatii exotice precum Republica Dominicana, Maldive, Jamaica sau Mexic, la jumatate de pret, sub conditia ca acestea sa fie achizitionate si efectuate in lunile in care la noi este plina iarna.

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Croazierele, pe val

Croazierele, pe valUna dintre tendintele anului 2012 este aceea ca a continuat sa se manifeste interesul publicului pentru croaziere.

In 2012, pe fondul unui buget mai auster, agentiile de turism au propus croaziere la un tarif mai scazut, ceea ce a generat un volum sporit de vanzari.

Destinatia cea mai populara ramane Mediterana de Vest, ce include tari precum Spania, Franta, Italia si Tunisia. Croaziera clasica de 7 nopti si 8 zile, s-a vandut cu tarife incepand de la 499 euro pe persoana cu toate taxele incluse, tarif de early booking.

A doua destinatie favorita pentru croziere in 2012, a fost Europa de Nord: Capitalele Baltice, dar si Fiordurile Norvegiene au castigat foarte multa popularitate in 2012. Deja pentru 2013 exista de pe acum rezervari consistente, in regim de early-booking, trendul fiind unul ascendent.

Turistii tind sa rezerve croaziere ce sunt operate de catre vasele mari de croaziera, cu o capacitate de peste 3.000 de pasageri si cu o varietate impresionanta de facilitati la bord.

Sursa foto: freedigitalphotos.net