1. Destinatia preferata...De ce?

Mont Blanc. Pentru ca dintre toate evadarile de vacanta, a fost cea care m-a invatat cele mai multe lucruri despre mine si care m-a resetat. Odata cu aceasta expeditie, mi-am confirmat in alt context decat cel cu care eram obisnuita, cat este de important sa ai un echilibru intre fizic, mental si emotional. Cum poti motiva un om care cedeaza fizic si psihic, sa o ia de la capat si cat de mult s-a bucurat sufletul meu cand am reusit asta. Cat de mult am apreciat o mana intinsa si un cuvant de incurajare atunci cand mi-a fost mai greu. Cat de important este sa fii riguros, dar si realist in acelasi timp. La plecare rucsacii mei erau impecabil organizati. La intoarcere era un haos total. Dar mi-am atins obiectivul cu succes.

2. Trei motive pentru care ar trebui sa mergem in acest loc.

I. Proba limitei. Am simtit nevoia unei motivatii in a-mi depasi limitele pe care fiecare din noi ni le impunem, constient sau nu. Am vrut sa imi dovedesc ca ceea ce le spun altora, in calitatea mea de consultant antreprenor, pot ilustra pe viu, prin exemplul personal, si pot duce lucrurile la un nivel de care nici eu nu sunt constienta la momentul in care iau decizia. In expeditie am avut momente in care m-am intrebat ce caut acolo. M-am indoit de capacitatea mea de a discerne ceea ce pot si nu pot face. De fapt, m-am indoit de orice capacitate.

Au fost momente in care a trebuit pur si simplu sa ma adaptez la ceva ce nu am trait pana atunci: am dormit pe jos in sala de mese a unui refugiu. Am stat nemancata peste 12 ore. Am acceptat privirile si rasetele superioare ale celor mai experimentati, am plans, am ras cu lacrimi, am cunoscut oameni minunati, cu caractere exceptionale, am judecat si criticat, am vrut sa chem un elicopter care sa ma aduca inapoi, acasa, la familia mea. Dar m-am bucurat de fiecare clipa, de fiecare pas pe care l-am facut ca sa imi ating obiectivul. M-am oprit la din 10 in 10 minute ca sa privesc peisajul coplesitor. Sa il integrez in fiinta mea si sa fiu fericita.

II. Nevoia de inspiratie. Am invatat ca daca nu ai aspiratii inalte, macar de la an la an, in final ajungi sa nu te pretuiesti ca si individ, sa nu te privesti ca facand diferenta in lumea care te inconjoara si sa te limitezi la constiinta tribala care iti impune un anumit comportament.

III.. Lectia coerentei si a intregului. La mii de kilometri de casa si de businessul pe care il conduc, expeditia din Mont Blanc m-a facut sa vad totul in alta lumina. Iat-o: viata pe care o traiesti intr-un business, etapele prin care treci, nu sunt inventate de nimeni. Sunt tone de carti in care autorii elaboreaza teorii si indica cum, de ce si in ce fel ar trebui sa te comporti ca sa iti mearga bine in viata profesionala sau in viata "privata". De fapt lucrurile sunt foarte simple; este viata pe care o traim.

Tu esti cel mai bun profesor. Tu este cel mai bun teoretician si cel mai bun la pus in practica.

Viata profesionala si viata care ne integreaza sinele (si zic eu ca ar trebui sa ne defineasca personalitatea), nu sunt paralele. Au aceleasi etape. Doar noi le separam si le vedem intr-un plan paralel. Am obiective la serviciu, dar nu si in viata personala. Am aspiratii in viata personala, dar nu si la serviciu. Am o vointa pe care o "accesez" doar la serviciu, nu si atunci cand mi-ar placea sa plantez plante exotice in balcon. Asta este usor extrem si s-ar putea sa ma bucure. Glumesc ! :-)

La serviciu ”nu am timp” sa termin taskurile. In concediu ”am timp” sa vizitez tot ce mi-am propus sa vizitez. Sau invers? Cand sunt acasa stiu clar cum sa fac lucrurile sa se intample. La serviciu stiu sigur ”cum nu se poate”. Sau invers? Cum as putea sa invat mai bine sa indeplinesc obiectivele de la serviciu, decat prin trairile si experientele proprii?