Cascada sangelui, Antarctica
Chiar daca multi nu vor ajunge sa vada aceasta cascada in persoana, locul arata impresionant si in fotografii. O cascada de culoarea rosu sangeriu isi face loc pe intinderea imensa a ghetarului Taylor. Locul a fost documentat pentru prima data in anul 1911 de catre geograful si geologul Thomas Griffith Taylor.
De atunci, nenumarati glaciologi si microbiologi au cautat sa afle ce determina aceasta scurgere rosie care iese din ghetar. Acestia au ajuns la concluzia ca sursa este un lac subteran, bogat in continut de fier care da apei nuanta rosiatica.
Mai mult, studii recente au aratat concluzii ciudate, descoperind microorganisme care traiesc la circa 400 de metri adancime sub gheata, mentinute de fier si sulf. Apa cascadei este de patru ori mai sarata decat oceanul si din acest motiv nu ingheata nici la temperaturi de sub -11 grade Celsius.
Sursa foto: captura Youtube
Panta magnetica, Moncton, Canada
Ce ar putea determina un automobil sa mearga cu spatele pe o panta ascendenta fara sa fie pornit? Poate o forta magnetica venita din interiorul Pamantului sau altceva mai puternic decat imaginatia noastra?
Inca din anii 1930, cand a fost descoperit fenomenul „Magnetic Hill” si locul a fost promovat ca atractie turistica, oamenii au incercat sa desluseasca misterul.
Desi s-a demonstrat ca „forta magnetica” este de fapt o iluzie optica si panta ascendenta este de fapt una descendenta, asta nu a oprit turistii curiosi sa vina aici de-a lungul anilor si sa testeze ei insusi puterea magnetica.
Sursa foto: captura Youtube
Insula vulcanica Surtsey, Islanda
Daca este te parere ca nu este nimic nou sub soare, mergi in cel mai sudic punct al Islandei, unde se afla insula vulcanica Sursey. Aceasta nu exista inainte de anul 1963 si a rezultat in urma unei eruptii vulcanice care a avut loc la 130 de metri sub nivelul marii.
La inceput, insula Surtsey masura aproximativ 1,6 kilometri patrati, insa vantul si apa au erodat materia vulcanica de-a lungul anilor, iar in prezent se intinde pe circa jumatate din suprafata initiala.
Insula vulcanica poate fi vazuta de la distanta, insa turistii nu pot ajunge pe aceasta, ci doar biologii marini, geologii, botanistii si alti oameni de stiinta care au ca scop efectuarea de cercetari.
Sursa foto: www.geology.ohio-state.edu
Bolovanii in forma de sfera, Noua Zeelanda
Bolovani mari de forma unor sfere, cu circumferinte de pana la 3,5 metri, sunt imprastiati pe plaja Koekohe de pe coasta de est a Insulei de Sud a Noii Zeelande. Acestia s-au format in urma cu milioande de ani, pe fundul marii, prin colectarea si depunerea de sedimente si minerale in jurul unui nucleu.
Sferele din Noua Zeelanda nu sunt singurele de acest gen din lume, ci mai pot fi gasite si pe Insula de Nord, insa acestea sunt de cele mai mari dimensiuni. Datele legate de originea lor si ceea ce a dus la craparea acestora sunt inca analizate de cercetatori.
Sursa foto: moerakiboulders.co.nz
Terasele de calcar Pammukkale, Turcia
Turistii care ajung in sud-vestul Turciei vor intalni o imagine uimitoare, o suprafata intinsa ca un peisaj incarcat de zapada. Este de fapt rezultatul depunerii calcarului din apa termala care curge aici din 17 izvoare naturale fierbinti.
Terasele de calcar au fost formate pe parcursul a sute de ani, iar incepand din secolul al doilea i.Hr. si pana de curand regiunea Denizli a fost destinatia preferata a celor care doreau sa se bucure de beneficiile terapeutice ale apei minerale.
Astazi, poti fi vazute ramasitele bailor vechi ale orasului sfant Hierapolis, insa terasele, stancile si cascadele albe pietrificate de la Pamukkale “Palatul de bumbac” confera frumusetea naturala a acestui loc.
Pietrele miscatoare, Valea Mortii, California
Cum reusesc pietre normale sa se miste pe suprafata plajei Racetrack din Parcul National Valea Mortii este un mister pe care oamenii incearca sa-l desluseasca inca din anul 1915. La acea data un prospector si sotia sa au observat ca unele pietre au reusit cumva sa se miste singure pe suprafata pamantului.
Cea mai noua teorie enuntata legata de pietrele miscatoare din Valea Mortii, prezentata de o echipa de fizicieni in 2011, arata ca un strat de gheata se formeaza in jurul pietrelor, facandu-le sa se miste si sa lase o urma in spate.
Vizitatorii spera insa ca explicatia sa stea totusi intr-un fenomen mistic.
Sursa foto: Wikimedia
Cascada Flacara Eterna, New York
In spatele unei cascade de mici dimensiuni din Parcul Chestnut Ridge (New York) turistii pot zarii ceea ce poate parea o iluzie optica: o flacara aurie palpaind. Flacara este intretinuta de gazul din subteran.
O eroare de natura geologica din sisturi permite ca aproximativ un kilogram de gaz metap sa iasa la suprafata in fiecare zi. Pana cand intr-o zi, prin secolul al 20-lea, a avut idea sa aprinda o flacara. Apa cascadei stinge din cand in cand flacara, dar exista mereu cineva care o reaprinde.
Sursa foto: Wikipedia
Gheizerele din Yellowstone, Wyoming
Parcul National Yellowstone se poate lauda cu cel mai mare numar de gheizere din lume. Acestea sunt izvoare termale care provoaca eruptii verticale. Mai mult de trei sute de astfel de gheizere se intend pe suprafata parcului, iar cel mai faimos este “Old Faithful”. Chiar datorita acestui gheizer Yellowstone a fost desemnat primul parc national din Statele Unite in anul 1872.
Acesta provoaca eruptii periodice, o data la 55-120 de minute, fiecare durand intre 2 si 5 minute. Spectacolul oferit de eruptiile verticale sunt fascinante si ii incanta pe cei 3,5 milioane de vizitatori din fiecare an.
Sursa foto: Wikimedia
Fulgerele Catatumbo, Venezuela
Cea mai mare frecventa a fulgerelor din lume are loc in Venezuela, in partea de sud-vest a lacului Maracaibo, si este produsa de umiditatea, altitudine si activitatea vanturilor venite din munci si de pe mare.
In peste 200 de nopti pe an, in special in lunile mai si octombrie, fulgerele umplu cerul, 25 sau chiar mai multe pe minut.
Astfel, fulgerele din Venezuela, numite Catatumbo, dupa raul care se varsa in lacul Maracaibo, a devenit un punct de interes pentru turisti. Acestia nu dorm nopti la rand pentru a admira spectacolul oferit de lumina din cer.
Sursa foto: Wikimedia
Soarele de la miezul noptii, Norvegia
Un fenoment interesant se petrece in arhipelagul norvegian Svalbard, din Marea Arctica, unde din data de 20 aprilie pana in 23 august soarele nu apune.
In lunile iunie si iulie, soarele ramane deasupra intreaga zi si nu stii daca este pranz sau miezul nopti.
Printre locurile cele mai nordice inca accesibile pentru a admira soarele la miezul noptii este Spitsbergen, cea mai mare insula din grup.
Sursa foto: Wikipedia
Sursa foto: Wikimedia.org
