Asteptarile unui meci
Primul meci al unei echipe romanesti cu o echipa turceasca l-am vazut in 1997, cand Steaua juca la Fenerbahce in "dubla" din Cupa UEFA din sezonul 1997-1998. Imi amintesc mai ales returul, cand in mod surprinzator Steaua batea Fener cu 2-1 si se califica dupa o atmosfera incendiara pe stadionul Sukru Saracoglu, cand stelistii erau intampinati la inceput de meci pe acordurile marsului funebru. Stiam deci de la TV ce spectacol fac turcii pe stadion, fie ca vorbim despre arena celor de la Fener, sau amintim arenele rivalelor Galata si Besiktas. La invitatia companiei Ulker, sponsor al celor mai importante trei echipe de fotbal din Turcia, am avut ocazia sa vad primul meu meci de pe un stadion din afara tarii. Din intamplare, urma sa joace chiar echipa mea favorita din Bucuresti, cea care in urma cu 12 ani invingea Fenerul chiar la el acasa. Dar nu vreau sa insist aici pe felul in care Steaua a pierdut razboiul cu turcii. Sunt sigur ca e deja istorie, chiar si pentru cel mai mare microbist dintre cititori, maniera in care stelistii nu au putut tine pasul cu ienicerii trupei Fenerbahce.
Pregatirile pentru meci, vazute pe strada
Dupa o zi de hoinareala pe strazile Istanbului si dupa contemplarea a zeci de moschei populate de credinciosi cu chipurile indreptate spre Mecca, ne-am pornit cu un autocar catre partea asiatica a orasului Istanbul, pe celalalt mal al Bosforului, acolo unde sta tolanit stadionul de 5 stele Sukru Saracoglu. Abia trecut de ora 6 seara, cu patru ore inainte de startul meciului, traficul din Istanbul il depaseste in nebunie pe cel din Bucuresti: mii de masini poarta angajatii companiilor din partea europeana a orasului catre zona asiatica, mai moderna si mai linistita. Dar si pe primii suporteri ai Fenerului care si-au luat cateva ore in avans pentru a nu intarzia la un nou meci al echipei favorite. Cobor din autocar – urmeaza sa traversam Bosforul cu un yacht pentru a evita aglomeratia de pe strazi – si dau nas in nas cu o turcoaica de 20 de ani (bruneta, cu pielea deschisa ca majoritatea femeilor intalnite in Istanbul). Imbracata intr-un tricou alb-albastru-galben al echipei Fenerbahce si pantaloni deschisi la culoare, tanara se intalneste intr-o statie de autobuz cu un barbat echipat intr-o uniforma similara, dublata de un fular la fel de colorat. Cel mai probabil vad un cuplu de tineri care au ales sa isi petreaca o seara calda de noiembrie in caldarea atator orgolii fotbalistice – internationale, dar mai ales locale data fiind rivalitatea suporterilor turci.
Las cuplul “fanatic” cu impresia ca am intalnit ceva nou, o tanara rujata, mult mai aproape de lumea barbatilor, dupa multele femei traditionaliste, acoperite din cap pana in picioare in chador negru, la altarele imamilor. Ajung intr-un final apoi pe yacht, iar in 20 de minute ajungem in partea asiatica a Istanbului.
Uit de emotia primilor pasi pe taram asiatic, imi pun clasica dorinta ce marcheaza “descoperirea” unui contintent nou, si cu lacomie uriasa absorb orice detaliu din portul Fener, orice bucata de peisaj, cu o frenezie vecina cu clasica curiozitate de suporter.
Suporteri la patru ace, in restaurantele Fener-ului
Atmosfera este foarte sic in cartierul Fener, iar multimea de cafenele aglomerate pe faleza langa yachturile ce se odihnesc in port este cel putin la fel de densa ca in Barcelona ori pe Coasta de Azur. Trecem pe langa vreo 10 terase strajuite de faclii electrice care incalzesc atmosfera inca si mai mult. Cele mai multe mese sunt inconjurate de barbati bine facuti, imbracati elegant, cu cate un fular discret impletit la gat. Semn ca nu e doar seara unor consumatori de ceai ori vin turcesc, ci a unor barbati – corporatisti, dupa tinuta, sau chiar functionari – infometati de fotbal.Ne asezam la o masa, inconjurati de suporteri linistiti, poate prea diferiti de cei pe care ii vad la un meci de fotbal din Romania. Am senzatia ca stau langa participantii la un seminar pe teme bancare, la care cursantii – majoritatea barbati in corporatii turcesti – si-au luat si accesorii distinctive, ca sa isi arate orientarea fotbalistica.
La restaurantul Altin Balike e seara de Europa League, se vad acolo toate meciurile serii, iar terasa este plina. Restaurantul da mai degraba impresia unei oaze de relaxare intre doua locuri incendiare: o punte de cateva ore, la un pahar de vin, intre strazile tumultoase ale Istanbulului, galagia claxoanelor de la masini, si nebunia de pe un stadion populat cu suporteri fanatici. O atmosfera balcanica in sensul bun, colorata si vesela.
In spatele meu, o masa de zece persoane la care se vorbeste tare, se bea ceaiul turcesc de dupa fiecare masa. In fata, o masa cu doi barbati la patru ace - cred ca sunt amici, dupa tonul pe care isi vorbesc. Iau o pauza si isi indreapta privirea catre o plasma in jurul careia se aduna o rumoare si mai mare. Mai multi turci exclama ceva in limba lor de neinteles, nici macar dupa tonalitate: Galatasaray deschide scorul pe stadionul Stefan cel Mare din Bucuresti. Nimeni nu se bucura, de parca ar fi marcat o echipa neutra. Ma indrept spre barul pazit de alte doua televizoare moderne. “De unde esti?”, ma intreaba un domn la 50 de ani, al carui gat e acoperit de fularul galben-albastru. “Sunt roman”, iar raspunsul meu parca ne apropie si mai mult: “Ar fi bine sa nu bata Galata”, imi spune turcul pipaindu-si fularul impletit cu litere luminate (Fener: Far, Bahçe: Gradina, in lb. turca). Dau din cap ca si cum as intelege ce inseamna cu adevarat o rivalitate intre doua cluburi de fotbal din acelasi oras.
Ma retrag la masa, mai trec cateva zeci de minute, iar Ana, director de comunicare in cadrul unei multinationale turcesti, inchide telefonul mobil, punand capat unei conversatii: “E 2 - 0 pentru Galata, iar sotul meu m-a sunat, e foarte fericit. O sa tina pumnii Stelei”, spune tanara turcoaica, pe un ton complice, semn ca in Turcia fotbalul devine un spectacol adresat si middle class family, ca in Premier League.
Muzica stadionului
Mai e mai putin de o ora pana la startul meciului Fenerbahce-Steaua si ne indreptam cu entuziasm spre stadion. Cu fiecare pas am senzatia ca ma apropii de un cazan fierbinte al carui continut se perinda pe langa mine cu tobe, goarne, steaguri si scandari de lupta. Pe strazile Istanbulului masinile isi fac loc printre pietoni. Sau invers. La fel e si atmosfera pe langa stadionul Sukru Saracoglu, modern si scump, in care s-au investit 70 milioane de euro - singurul de 5 stele din Turcia, alaturi de Stadionul Olimpic Atatürk . Spre comparatie, stadionul Lia Manoliu va necesita o investitie de 143 mil. euro.Intrarea de la Tribuna 0 imi pare mult mai moderna decat a oricarui stadion din Romania, oamenii de ordine la fel de rigurosi cu controlul corporal. Cu privilegiul de a urmari meciul la cea mai buna tribuna din stadion, urc scarile interioare cu un ochi la suporterii turci si cu un altul la zecile de tablouri de pe pereti, ilustrand istoria de un secol a celui mai bogat club din Istanbul.
Pe Galipdede Caddesi, o strada ingusta din Istanbul ce porneste de langa Turnul Galata, am gasit zeci de magazine de instrumente muzicale (chitari, vioare, tobe, inclusiv instrumente traditionale). Muzica e tare placuta la Istanbul, dar care e legatura dintre aceasta strada din centrul orasului si stadionul nostru? Strada are o panta abrupta, ai nevoie de plamani odihniti s-o strabati, la fel cum am simtit urcand scarile stadionului spre energia zecilor de mii de oameni care formau muzica arenei.
Cantece, strigate de lupta, dialoguri succesive intre cele 4 tribune - acestea erau armele ienicerilor fanatici, alaturi de huidueli organizate, dezvoltand o atmosfera de intimidare a adversarilor si de sprijin pentru propria echipa.
Pe teren jucatorii turci se incalzeau impodobiti cu multe sigle: sponsorul Ulker, dar si operatorul mobil Avea. Inaintea partidei, pe tabelele de marcaj ale arenei rulau reclame la reteaua de telefonie mobila „Fenercell”, o divizie Avea creata special pentru suporterii echipei.
Spre deosebire de ei, romanii au evoluat cu o banda adeziva pe tricouri, astfel incat numele sponsorului, Sportingbet, sa nu fie vizibil, din cauza legilor din Turcia care nu permit astfel de reclame. In mod paradoxal, acest lucru este interzis chiar daca in cafenelele Istanbulului vezi foarte multi localnici care joaca poker, dar mai ales table, incalcand astfel canoanele Coranului.
Meciul cu turcii, printre turci
Meciul incepe, iar atmosfera este senzationala. Printre cantece si strigate de lupta (ce bine ca nu inteleg turca ca altfel m-as fi simtit ofensat, ca roman), jucatorii romani alearga fara un scop concret, mai mult pe jos, mai mult gesticuland. Daca inceputul de meci iti facea pielea de gaina, daca strigatele in cor ale suporterilor turci te lasau fara aer la un asalt asupra portii noastre, atunci huiduelile in cor te convingeau ca jucatorii romani erau intimidati, oricat ar fi incercat sa ignore glasul tribunei.
Despre spectacolul din cazanul turcesc si despre realitatea vizuala a gazonului mai graitoare sunt fotografiile si inregistrarile din galerie.
Dupa fotbal, la baza tribunelor am gasit trei magazine de prezentare cu obiecte promotionale, tricouri si mingi. Erau deschise si dupa meci, iar cozile erau la miezul noptii, ca la magazinele cu zeci de soiuri de rahat si baclava din Piata Takism, construita in centrul Istanbulului, in jurul monumentului dedicat memoriei lui Mustafa Kemal Atatürk.
In contrast, asa cum spunea un coleg jurnalist sportiv de la Evenimentul Zilei, conducatorii stelisti nu mai stiu ce sa faca pentru a-si alunga fanii, „vinovati” ca nu-l inghit pe „dictatorul” europarlamentar.
Suporterii turci fericiti (au invins cu 3-1, dar asta conta mai putin pentru mine), au ramas la cozile din magazinele occidentale sau pe terasele orientale din jurul stadionului. Mi-i imaginez in viitor pe strazile cu iz oriental din Istanbul, auzind de cinci ori pe zi cantecul muezinului ce ii cheama la rugaciune. Sau, de ce nu, celebrand castigarea Europa League chiar in Piata Taksim, caci cum ne spunea ghidul nostru turc (suporter al echipei din Fener), daca Fenerbahçe castiga un meci important, daca Fenerbahçe ia campionatul, sarbatoarea se muta in Taksim. Adica din Asia in Europa, iar bucuria va putea fi auzita de la ferestrele celor 2340 de moschee din Istanbul. Dar despre aleile inguste ale Istanbulului si despre cele peste 2000 de geamii veti citi pe Wall-Street.ro la finele saptamanii.
