1 / 5

Noul Megane Renault Sport se comercializeaza pe piata romaneasca

Cu peste 20.000 exemplare vandute la nivel global de la lansare, in 2004, Megane RS este unul dintre cele mai de succes modele sportive de pe piata.

De la 1 mai 2010, cel mai recent model din gama Renault Sport, Megane RS, este comercializat in Romania.

Megane RS este disponibil in doua variante de sasiu: Sport, pentru placerea de a conduce cotidiana si Cup, pentru performante sportive, in special pe circuit.

Noul Megane RS dispune de un motor turbo pe benzina de 2.0 litri, cu o putere de 250 CP, incluzand RS Dynamic Management (un sistem care permite trei moduri ESP) si RS Monitor (telemetrie integrata), pentru un pret de lansare de 22.600 euro cu TVA.

Dotarile modelului sunt aer conditionat automat bi-zona, card “maini libere” cu inchidere la distanta, sistem audio “3D sound by Arkamys” si solutii de conectivitate cu ajutorul prizei RCA sau al optiunii “Plug & music” (USB, Jack).

O noutate pe Megane RS, sistemul Renault Sport Dynamic Management este un instrument care permite soferului sa-si aleaga nivelul de asistenta electronica la condus, cu trei moduri: “On”, modul automat care intra in functiune la pornirea motorului, si care implica ESP, ASR si AFU activate, “Sport”, cu un ESP mai putin invaziv si “Off”, pentru condus fara asistenta, in special pe circuit.

Un alt element este Renault Sport Monitor. Informatiile sunt afisate pe ecranul central: indicatori ai nivelului de solicitare pentru principalele organe motrice: presiunea turbo, temperatura uleiului, nivelul de solicitare a franelor; indicatori de performanta a motorului: cuplu, putere; indicatori ai aceleratiilor laterale si longitudinale; cronometru; performanta vehiculului, cu memorare automata a celor mai bune performante.

Noul Megane RS beneficiaza si de intreaga expertiza Renault in materie de siguranta activa si pasiva, numeroase echipamente ajutand soferul sa anticipeze riscurile: martori pentru centurile de siguranta ale celor 5 locuri, sistem de supraveghere a presiunii pneumatice, proiectoare directionale bi-xenon, senzor de lumina si ploaie, tempomat-limitator de viteza, ESP, AFU (Asistenta la Franarea de Urgenta).

Megane RS este produs in uzina Renault de la Palencia, Spania, pe aceeasi linie de asamblare ca Megane berlina, Coupe si Sport Tourer.

Articol scris de Cristian Gubandru

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri