Piata asiatica
Zilele urmatoare am facut tranzitia catre delicatesele strazii printr-un curs de gatit, la Old Hanoi Cooking School. Ca orice curs care se respecta, si acesta a inceput printr-o vizita la piata, pentru prezentarea si alegerea ingredientelor. Este o experienta fantastica si cu siguranta unul din cele mai bune moduri de a-i cunoaste pe vietnamezi.
Este greu de descris o piata asiatica – sumedenia de legume ce stau de-a valma, pestii si pasaretul sunt transate pe loc, crabii inca misca ne-amortiti de funiile cu care sunt legati, iar mirodeniile coplesesc tarabe intregi. Peste toate pluteste un puternic miros de creveti uscati, iar pe sub toate curg mici rauri de apa menajera.
O data ce ne-am obisnuit cu mirosul si estetica nu-atat-de-curatului (judecat de constiinta europeana si standardele inculcate de parinti) masa la food stalls a devenit practicabila.
Supa clara de taitei pho, cu vita sau pui este unul din acele lucruri care nu pot fi nicaieri
mai bune ca pe strada. Interesant este cum un gust atat de complex si echilibrat este
construit in fata ta, ca un joc de lego - se pune lichidul cald dintr-un recipient inalt, de
metal, asezat direct pe asphalt, se adauga taiteii, tipul de carne dorit si putina ceapa ciorii taiata maruntel. Asta e tot!
Daca ingredientele se achizitioneaza din piete cu arome puternice si tarabe supra-incarcate, iar 3 butoaie de plastic la colt de strada injgheaba un magazin alimentar, de ce nu ar fi si restaurantele de cartier la fel?
In Hanoi si nu numai, restaurant inseamna orice adunare de 10 ligheane de plastic puse cu fundul in sus, aranjate in jurul unui grup de recipiente de metal ce tin mancarea calda. Ligheanele tin loc de scaune si astfel restaurantul este gata; despre mancare nu stiu a va spune, nu am avut prilejul sa o incerc. Intre vila franceza si supa de la colt de strada, aceste locauluri pareau cumva burgheze .
Este greu de descris o piata asiatica – sumedenia de legume ce stau de-a valma, pestii si pasaretul sunt transate pe loc, crabii inca misca ne-amortiti de funiile cu care sunt legati, iar mirodeniile coplesesc tarabe intregi. Peste toate pluteste un puternic miros de creveti uscati, iar pe sub toate curg mici rauri de apa menajera.
O data ce ne-am obisnuit cu mirosul si estetica nu-atat-de-curatului (judecat de constiinta europeana si standardele inculcate de parinti) masa la food stalls a devenit practicabila.
Supa clara de taitei pho, cu vita sau pui este unul din acele lucruri care nu pot fi nicaieri
mai bune ca pe strada. Interesant este cum un gust atat de complex si echilibrat este
construit in fata ta, ca un joc de lego - se pune lichidul cald dintr-un recipient inalt, de
metal, asezat direct pe asphalt, se adauga taiteii, tipul de carne dorit si putina ceapa ciorii taiata maruntel. Asta e tot!
Daca ingredientele se achizitioneaza din piete cu arome puternice si tarabe supra-incarcate, iar 3 butoaie de plastic la colt de strada injgheaba un magazin alimentar, de ce nu ar fi si restaurantele de cartier la fel?
In Hanoi si nu numai, restaurant inseamna orice adunare de 10 ligheane de plastic puse cu fundul in sus, aranjate in jurul unui grup de recipiente de metal ce tin mancarea calda. Ligheanele tin loc de scaune si astfel restaurantul este gata; despre mancare nu stiu a va spune, nu am avut prilejul sa o incerc. Intre vila franceza si supa de la colt de strada, aceste locauluri pareau cumva burgheze .