Dr. Lorelei Nassar, fondatoarea Clinicii de implantologie Dr. Nassar a răspuns întrebărilor wall-street.ro în cadrul proiectului editorial "Alegeri locale 2020: promisiuni versus așteptări", în care stăm de vorbă cu candidații la primărie din țară, dar și cu antreprenorii din orașele României, pentru a scoate la evidență nevoile mediului de afaceri.

Dr. Lorelei Nassar este de părere că un primar general trebuie să se axeze pe prevenție medicală, educație în ceea ce privește colectarea selectivă și activități în aer liber.

”Ar trebui să facă mai multe campanii în gradinițe și școli privind prevenția medicală și dentară, campanii pentru educație în ceea ce privește colectarea selectivă, reciclare și consumul minim ca opus consumerismului”, a declarat dr. Nassar.

De asemenea, medicul implantolog spune că este nevoie și de o educație împotriva abuzurilor femeilor și a minorilor, dar și de campanii pentru sprijinul vârstnicilor în condiții de epidemie.

Totodată, aceasta spune că trebuie să se pună accentul pe activități în aer liber și pe reabilitarea parcurilor.

În ceea ce privește principalii piloni de acțiune pentru mediul de afaceri din Capitală, dr. Lorelei Nassar este de părere că viitoarea administrație locală trebuie să sprijine recuperarea afacerilor mici și mijlocii după pandemie și să sprijine digitalizarea din zonă.

Totodată, medicul își dorește ca, în relație cu mediul de afaceri, autoritățile să asigure crearea unor platforme echitabile de comunicare, mai multe substructuri pentru reciclare și activități de inițiere și menținere a colaborării în mediul de afaceri.

„Alegeri locale 2020: promisiuni versus așteptări” este proiectul editorial lansat de wall-street.ro, în care stăm de vorbă cu candidații la primărie din țară, pentru a afla ce promit, dar și cu antreprenorii din orașele României, pentru a scoate la iveală nevoile mediului de afaceri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Setari Cookie-uri