În localităţile carantinate, cetăţenii se vor putea deplasa să îşi exercite dreptul de vot, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

"Trebuie făcută o diferenţă între localitate carantinată şi persoane care se află, prin decizii, în carantină. În localităţile carantinate, cetăţenii se vor putea deplasa să îşi exercite dreptul de vot, liber, fără niciun fel de restricţii şi fără să trebuiască să dea o declaraţie că se duc la vot.

Se ştie că e ziua votului şi e normală deplasarea cetăţenilor până la secţiile de votare pentru a-şi exercita dreptul de vot", a precizat premierul, la finalul unui eveniment care a avut loc la Ministerul Transporturilor.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte persoanele care se află în carantină dispusă prin decizia direcţiilor de sănătate publică, acestea îşi vor putea exercita dreptul de vot cu urna mobilă specială, la cerere.

"Şi îi rog să transmită cerere către birourile electorale ale secţiilor de votare pentru a se putea deplasa urna mobilă pentru toţi cetăţenii care se află în izolare/ carantinare. Noi am permis şi BEC a dat o decizie foarte clară în acest sens - oricine se află în izolare la domiciliu are dreptul de a-şi exercita votul şi i se va acorda acest drept prin deplasarea urnei mobile la cerere către ei", a explicat Orban.

Premierul a amintit că, potrivit legii, un cetăţean poate să voteze în circumscripţie, judeţ sau municipiul Bucureşti, iar dacă este carantinat în alt judeţ nu poate să voteze, pentru că votul s-ar cuantifica într-o altă circumscripţie electorală.

"Dacă persoana este carantinată într-o altă localitate din cadrul circumscripţiei electorale - judeţ, respectiv municipiul Bucureşti - poate să voteze, pentru că votează în cadrul circumscripţiei", a adăugat el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri