Pandemia nu a oprit agricultura, un sector mai puțin afectat de criza sanitară în ultimul an, dar seceta din 2020 a lovit culturile din cea mai mare parte a țării. RDF Arad, unul din cei mai mari distribuitori regionali de inputuri agricole și în același timp producător de produse agricole, a călcat accelerația în 2020, dublând suprafața cultivată și obținând o creștere a afacerilor de 65%, după încheierea unui parteneriat cu compania de private equity ROCA.

La finalul anului 2019, ROCA a preluat 40% din acţiunile RDF Arad.

”O afacere gândită a fi construită într-un anumit areal, crescută atât cât s-a putut, s-a transformat într-un business cu o dezvoltare uimitoare. S-au schimbat proceduri, s-au schimbat prioritățile, s-au investit bani și se urmărește o creștere continuă”, spune Florin Deznan, CEO RDF.

Acesta subliniază însă că cea mai importantă a fost schimbarea de mentalitate a angajaților RDF, care au reușit să se adapteze bine la noile cerințe.

”ROCA a decis să încheie un parteneriat cu Florin Deznan, devenind astfel acționar minoritar în cadrul RDF. Am făcut acest lucru în primul rând pentru că am apreciat specificul antreprenorial al lui Florin Deznan, care a crescut RDF în ultimii 25 de ani, precum și capacitatea lui de a dezvolta businessul accelerat și sănătos. Am considerat că ne potrivim ca valori, ca mod de lucru și că putem construi împreună, iar acum s-a dovedit că am avut dreptate”, menționează Alexandru Savin, membru în Consiliul de Administrație al ROCA Investments.

RDF este prima companie din agricultură în care ROCA investește, compania de private equity considerând că sectorul are potențial de creștere, mai ales în cazul companiilor care investesc în tehnologie. ”Consideram că businessul agricol va suferi modificări în anii care vin, succesul lui depinzând de tehnologie, eficiență și precizie”, spune Alexandru Savin.

RDF Arad are în prezent patru linii de business: trading de cereale (40% din cifra de afaceri), vânzarea input-urilor de agricultură (35%), producția agricolă (20%) și trading-ul cu produse de morărit (5%).

Datorită faptului că liniile de business sunt complementare, reprezentanții ROCA mizează pe faptul că RDF poate deveni un așa-zis ”one stop service” – o soluție completă pentru ceilalți jucători din domeniul agricol.

”ROCA intră doar în acele businessuri de viitor, conduse de un antreprenor cu viziune și energie, capabil să dezvolte și să conducă businessul conform planurilor. Ordinea priorităților prin care evaluăm orice business este: compatibilitatea cu valorile antreprenorului, piața și produsul companiei, respectiv capacitatea companiei de a scala”, menționează Alexandru Savin.

Ce a însemnat reinventarea RDF în anul 2020

Scurta interdicție privind exporturile de cereale de anul trecut, de la începutul pandemiei, nu a afectat activitatea RDF Arad, companie care în schimb s-a concentrat pe un plan de reorganizare în 2020.

”Activitatea agricolă nu a ținut cont de pandemie și nici nu a putut fi restricționată. În agricultură nu putem să stăm o lună în casă și reluăm lucrul de unde l-am lăsat. Lucrurile nu funcționează așa. În agricultură fiecare activitate trebuie făcută la timp iar dacă ratezi momentul optim nu mai poți recupera ceea ce nu ai făcut”, afirmă directorul companiei.

În anul 2020, RDF a început implementarea unui proiect în valoare de 2,5 mil. euro constând în:

  • mărirea capacitaților de stocare a cerealelor de la 10.000 tone la 22.000 tone,
  • înlocuirea și refacerea a peste 12.000 mp de platforme betonate,
  • renovarea integrală a spațiilor de depozitare și a întregului sediu al companiei.

Pe lângă acest proiect, RDF a mai demarat implementarea unui sistem ERP pentru managementul activităților și a înlocuit aproape integral echipamentele IT folosite de angajați astfel încât să poată folosi tehnologie de înaltă performanță care să ofere informația legată de business în timp real. ”Am reorganizat fiecare linie de business în parte, am introdus noi proceduri, am angajat oameni competenți în poziții cheie și am crescut cu 65% cifra de afaceri din anul 2020 față de anul 2019”, completează Florin Deznan.

Pe partea de activitate de producție agricolă, în anul 2020 RDF a lucrat 1.000 de ha de teren agricol față de doar 500 ha în anul 2019, iar in toamna lui 2020 a preluat în exploatare încă 1.000 ha astfel încât în anul agricol 2020-2021 compania va avea în exploatare 2.000 ha teren agricol.

Această creștere a activității de producție a atras și noi investiții în utilaje agricole noi astfel încât RDF să poată acoperi cu tehnica proprie întreaga suprafață de teren pe care o exploatează.

”Tot în anul 2020 a fost regândită o refinanțare a creditelor societății, obiectiv atins spre finalul anului. Am avut provocări legate de pandemie în 2020? Nu, nu am avut. Dar pot spune ca am avut provocările proprii pe care, chiar daca a fost un an dificil, le-am dus la îndeplinire”, a declarat Florin Deznan.

Citeste si:

    După un an 2020 foarte secetos, șeful RDF Arad speră la condiții meteorologice mai bune anul acesta, mai ales având în vedere că în prezent se înregistrează cele mai ridicate prețuri la cereale din ultimii 10 ani.

    ”Daca aceste prețuri se vor menține și în perioada recoltării putem spune ca anul 2021 ar putea fi cel mai profitabil an pentru agricultori, cu condiția sa aibă parte de condiții meteo favorabile și să-și facă toate lucrările la timp și în mod profesionist”, spune Florin Deznan.

    Bugetul pentru anul 2021 al RDF Arad este construit astfel încât compania să realizeze o creștere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri față de anul 2020 și o creștere EBIDTA cu aproximativ 50% față de anul 2020.

    În luna martie anul acesta, RDF vrea să finalizeze o creștere a capacității de depozitare de la 22.000 tone la aproximativ 40.000 tone și să continue investițiile în noi utilaje agricole.

    Citeste si:

      Sursa foto: RDF Arad

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Ionut Sisu
      Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



      Setari Cookie-uri