Compania Travel Tech, furnizor exclusiv de solutii IT pentru Destinations of the World, unul dintre liderii mondiali in distributia de servicii turistice, s-a mutat in luna august in cladirea United Business Centre 3, parte a proiectului Palas, dezvoltat in Iasi de milionarul Iulian Dascalu.
Travel Tech ocupa o suprafata de 160 mp in cladirea de birouri din cadrul Palas Iasi. In acest spatiu lucreaza 18 angajati, dintre care cel mai tanar are 23 de ani, iar cel mai in varsta, 33.

“Am incercat sa nu ii dezavantajam pe angajatii care locuiesc in zone mai marginase si de aceea, accesul rapid cu mijloacele de transport in comun a fost un criteriu foarte important in alegerea sediului. Accesul la restaurantele din ansamblu, promotiile oferite angajatilor si faptul ca in complex vor exista hoteluri ne-a determinat sa hotaram mult mai usor ca aceasta este locatia pe care o dorim”, povesteste Irinel Bucur (foto), seful companiei.

Un alt factor de decizie in alegerea sediului a fost existenta locurilor de parcare, Travel Tech avand rezervate cinci locuri subterane, patru pentru angajati si unul pentru vizitatori.

„Fiind vorba de o zona centrala, unde posibilitatile de parcare sunt limitate, parcarea subterana a fost foarte importanta inca din prima zi in care s-au inceput negocierile pentru inchiriere. Am refuzat oferte doar pentru ca nu exista posibilitatea inchirierii si a spatiilor de parcare”, afirma Bucur.

Vacanta de 8 milioane de euro

Travel Tech a fost infiintat in anul 2002, sub denumirea de WebArtWiz, de Irinel Bucur, pe vremea aceea un student de 22 de ani. In 2007, 75 de procente din companie au fost achizitionate de investitori din Orientul Mijlociu.

Compania a dezvoltat pentru tour operatorul Destinations of the World, platforma DOTWconnect.com, cel mai scump pachet turistic achizitionat prin intermediul site-ului fiind in valoare de 8 milioane de euro, pentru un eveniment in Maldive.

Biroul din United Business Centre 3 include o singura sala de sedinte, iar in total, zonele inchise insumeaza 20% din spatiului inchiriat. Salile de sedinta sunt prevazute cu sistem de video conferinta si legaturi VOIP cu sediile Destinations of the World din lume.

Biroul directorului este pozitionat in partea opusa intrarii in sediul Travel Tech si este decorat cu obiecte simbloce pentru manager.

„In urma cu cativa ani am primit mascota celor de la Octopus Travel, o caracatita verde din plus. La vremea aceea, imi doream sa-i depasim din punct de vedere tehnic. Inca ma mai uit din cand in cand la acea mascota si realizez ca pot sa fiu mandru de cei 18 angajati ai companiei. De asemenea, la loc de cinste stau diplomele primite de-a lungul timpului”, arata Irinel Bucur.

Urmeaza angajari: 3 oameni in 6 luni

In ceea ce priveste recrutarile, in acest an Travel Tech a colaborat cu Facultatea de Informatica din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” si cu Facultatea de Automatizari si Calculatoare, din cadrul Universitatii Tehnice „Gh. Asachi”, pentru un program de stagii.

„Au fost prezenti sapte studenti si, la ora actuala, doi lucreaza la noi. Am fi dorit sa pastram mai multe persoane dar, pentru ca sunt inca studenti, acest lucru nu a fost posibil”, spune Bucur.

In curand, Travel Tech va incepe sa lucreze la o noua solutie tehnica, astfel incat in urmatoarele sase luni compania isi propune sa mai angajeze cel putin trei persoane. In prezent, printre partenerii companiei se numara lanturi hoteliere precum Intercontinental Hotels Group (IHG), Hilton, Accor, Concorde si Best Western si companii IT care activeaza in industria turistica, precum Amadeus.

United Business Center 3 are o suprafata inchiriabila de 10.000 mp, iar printre chiriasii cladirii se numara: Trenk Walder, trei cabinete medicale, Bentley Systems si Volksbank. Componenta office a ansamblului Palas cuprinde trei cladiri care totalizeaza peste 20.000 mp de birouri clasa A.

BIROU DE COMPANIE este o sectiune saptamanala care prezinta birouri ale celor mai puternice firme din Romania.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri