In Bucuresti, pe strada Plantelor, in zona protejata din centrul orasului, Sf. Stefan, se afla o cladire impresionant ornamentata, construita inainte de anul 1876 . In ultimul secol si jumatate, a fost fie locuinta proprietarilor, fie casa mai multor familii dupa nationalizarea comunista, iar acum este biroul in care lucreaza cei 66 de angajati ai casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu (ZRP).
Imobilul din str. Plantelor este amplasat intr-o zona protejata din centrul orasului caracterizata printr-un tesut traditional constituit aproximativ in anii 1870 in care cladirile erau locuinte burgheze tip vila. Imobilul se compune dintr-un teren in suprafata de 1063 de metri, si un ansamblu de cladiri: corp C1 – corpul principal consolidat si restaurat si o extindere moderna a acestuia, corpul C2, aflat pe limita posterioara de proprietate.

Corpul principal este practic o locuinta tip vila construita la sfarsitul sec. 19. Din documentatiile de arhiva rezulta ca inca din 1876 se cerea aprobarea unor reparatii la acest imobil. De asemenea, in anul 1893, proprietarul Em. Grigorovitz (1857– 1915), profesor si scriitor german (autorul primului dictionar geografic al Bucovinei, precum si al altor publicatii), va cere si el "reparatia acoperisului la cladirea din str. Plantelor nr 18" ( actual nr. 12).

Construita in stil eclectic de factura clasicist franceza, cladirea impresioneaza prin acuratetea fatadei – o compozitie simetrica marcata printr-un volum central scos in rezalit, un acoperis a la Mansard, o intrare surmontata de o marchiza din fier forjat si sticla. Este amplasata retras fata de limita proprietatii cu Strada Plantelor, creand astfel in fata o curte de onoare, de asemenea in spiritul acelor cunoscute hotels particulier din Paris.

Corpul nou este o cladire moderna realizata in perioada actuala, demersul arhitectural constand intr-o tratare neutra ca volumetrie si plastica, reprezintand astfel un fundal pentru casa principala. Pentru obtinerea unei imagini rafinate a fatadei principale s-a optat pentru o placare cu piatra naturala – material nobil, clasic. Renovarea, restaurarea si amenajarea cladirii a fost proiectata si supervizata de echipa de arhitecti ai firmei Icon Studio de Arhitectura, coordonata de arh. Cristina Woinaroski si arh. Oana Floarea.

Casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu si-a mutat sediul in vila din strada Plantelor in decembrie 2010, dupa mai multi ani in care biroul avocatilor a fost situat intr-o cladire din strada Jean-Louis Calderon din Capitala. Suprafata utila a cladirii pe care o ocupa biroul ZRP este de 1350 metri patrati, desfasurata pe patru nivele, la care se adauga 750 mp de curte si 50 mp dependinte.

Principalele avantaje ale sediului, detinut de catre o persoana fizica si inchiriat de ZRP, sunt amplasarea intr-o zona centrala dar linistita, care permite acces facil, locurile de parcare din interiorul si din fata curtii, spatiul intern generos, dotarile moderne si nu in ultimul rand istoria si frumusetea cladirii. “Ne-am dorit un sediu care sa ne reflecte personalitatea si am optat pentru o cladire care sa ne reprezinte, o vila care imbina armonios arhitectura generoasa in stil eclectic de factura clasicist franceza cu geometria moderna a unui office center”, spune Laura Timofei (foto), office manager in cadrul ZRP.





Biroul partenerului coordonator, Stan Tirnoveanu (foto), specializat in insolvente, este situat la primul nivel, in corpul cladirii vechi, restaurate. Ceea ce il reprezinta este biblioteca ce adaposteste o parte din colectia de peste 2.500 de carti de drept, de la volume rare din 1860 pana la aparitii recente ale celor mai importante publicatii de profil.



De asemenea, biroul are amenajate patru sali de sedinta, dintre care doua pot fi unite pentru a crea un spatiu de intalnire mai mare; cladirea mai dispune de o rezerva de spatiu ce poate fi utilizata in acest scop, in caz de nevoie.

Cladirea beneficiaza de un spatiu mare la subsol in care ZRP a investit pentru amenajarea unei sali de mese, pe care l-a denumit cafeteria. “Avand in vedere ca ne petrecem in medie cel putin zece ore pe zi la birou, a fost important sa cream un spatiu de relaxare in care colegii sa se simta ca acasa atunci cand isi iau pranzul si nu au timp sa iasa in pauza la restaurant. In zona se gasesc cateva restaurante cu care am dezvoltat relatii de colaborare si care ne livreaza zilnic comenzile la sediu”, adauga Laura Timofei.

In curtea imobilului pot fi parcate 10 autoturisme, iar in fata cladirii mai sunt rezervate inca cinci locuri. Din fericire pentru avocatii ZRP, desi centrala, zona nu ridica probleme de parcare.

Zamfirescu Racoti Predoiu, una dintre cele mai puternice case de avocatura din Romania, a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri in valoare de 4,5 milioane euro, in crestere cu 35% fata de rezultatele financiare din anul precedent.

Fotografii profesionale realizate de Mircea Dragos (www.fotografii-profesionale.ro).

BIROU DE COMPANIE este o sectiune saptamanala care prezinta birouri ale celor mai puternice firme din Romania.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri