In ultimii 5 ani numarul angajatilor iQuest a crescut anual cu circa 20-25%, iar in prezent grupul specializat in dezvoltarea de solutii si servicii software are peste 500 de angajati in centrele din Romania, dar si din strainatate.
Centrul iQuest din Sibiu are 38 de angajati care lucreaza pe o suprafata de circa 950 metri patrati (etajele 3 si 4) in cadrul Sibiu Business Center.

Compania a ales acest sediu in 2011, cand a si fost deschis biroul de la Sibiu.

“Printre avantaje se numara localizarea aproape de centru si de mijloacele de transport in comun, cladirea moderna, existenta in permanenta a pazei, mententanta 24/24. In momentul la care am incheiat contractul, sala de sport, cafeneaua sau restaurantul erau doar in plan, si desigur, au contat in alegerea sediului. Spre bucuria noastra, s-au si materializat Un dezavantaj important il reprezinta locurile insuficiente de parcare”, afirma Gratian Potra, facility manager in cadrul iQuest.

Compania are la dispozitie opt locuri de parcare, iar managerul afirma ca o cladire de birouri ideala are mai multe locuri de parcare."Ca in cele mai multe cazuri, sunt binevenite locuri de parcare in plus, pentru ca angajatii sa nu fie nevoiti sa plateasca".

In centrul de la Sibiu, iQuest are cinci sali de sedinta si o sala de mese amplasata la etajul al patrulea al cladirii.

"Aici, colegii pot servi masa, se pot relaxa sau admira orasul de sus. O parte din colegi prefera sa-si aduca mancarea, altii apeleaza la localurile din apropiere", mai spune Potra.

IQuest are 500 de angajati care lucreaza in zece centre pe care compania le are in Romania (Cluj-Napoca, Brasov, Sibiu, Craiova si Bucuresti), Germania (Frankfurt), Suedia (Gotheburg), Elvetia (Zürich), Ungaria (Budapesta) si Statele Unite (Palo Alto), In ultimii 5 ani compania a inregistrat o crestere anuala constanta de 20%-25% a numarului de angajati.

Cei mai multi angajati iQuest lucreaza in centrele de dezvoltare din Romania. La Cluj-Napoca, compania are peste 300 de salariati, acest centru fiind urmat de cele din Brasov (115 persoane), Sibiu si Craiova.

"Suntem in continuare in cautare de oameni talentati, in toate locatiile in care activam si ne vom concentra eforturile de angajare in special pentru pozitiile de software si test engineer, iar printre tehnologiile cele mai cautate se numara Java, .NET, mobile si testare”, afirma Razvan Voica, director de resurse umane al iQuest.

Compania fondata in 1998 de catre clujeanul Cornelius Brody in Germania ar putea ajunge anul acesta la afaceri de 25 de milioane de euro, cu 3 milioane de euro mai mult fata de 2012. Aproximativ 91% din business-ul iQuest este realizat pe piata internationala, in timp ce piata locala reprezinta 9% din totalul afacerilor companiei. Cornelius Brody s-a mutat din Romania in Germania in 1988.

Printre clientii pentru care grupul a lucrat de-a lungul anilor se numara Roche, Virgin Atlantic Airlines, Vodafone, Ikea si Microsoft, Banca Transilvania, Aegon sau Logistic E van Wijk.

BIROU DE COMPANIE
este o sectiune saptamanala care prezinta birouri ale celor mai puternice firme din Romania.



Sursa foto: Iquest

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri