Face ea ce face viața și-i aduce împreună pe cei care se caută fără să-și dea seama. Chiar dacă drumurile sunt întortocheate și chiar dacă la mijloc sunt mii de kilometri depărtare. Drumurile lor s-au intersectat în Irlanda, iar de acolo au devenit parteneri în viață și mai târziu în afaceri.

După ce s-au întâlnit, este clar că între cei doi eroi ai acestei povești, ce pare desprinsă din filme, dar pe cât se poate de reală, s-a aprins ceva. Și în mod cert, pasiunea pentru mâncare i-a adus împreună. S-au plăcut și au mers pe drumul care li s-a deschis în față. Ea, Maria Cecilia Del Vitto din Buenos Aires, frumoasa capitală argentiniană, el, Adrian Precup, din frumoasa capitală transilvăneană.

Au pornit afacerea într-un moment complicat

Am încercat să vorbesc cu ei pentru a afla mai multe despre business-ul lor, unul născut în ajunul pandemiei de COVID-19, cu doar două săptămâni înainte de instaurarea lockdown-ului în România.

La o primă vedere, am putea spune că nu a fost un moment foarte norocos în care să pornești un business. Eram curios cum funcționează o astfel de afacere, într-o perioadă în care lumea a fost nevoită să stea în casă, într-o perioadă în care industria HoReCa a avut de suferit.

Au ajuns la un acord că vor să-și deschidă propria bucătărie, visul oricărui chef. Acest vis i-a purtat și către prima lor afacere. În primul rând, au dorit să fie independenți și să aibă propriul business, care să le ofere și stabilitatea financiară, dar și posibilitatea de a munci în ritmul lor. Ca în orice business, totul a început cu o serie de idei și de dezbateri asupra a ceea ce ar putea fi o idee bună de afaceri.

„Au fost multe runde de brainstorming, dar am vrut să aducem ceva nou, proaspăt și unic în România”, ne-a spus Cecilia. „Ne-am dorit dintotdeauna să avem propria noastră bucătărie, să fim propriii noștri șefi, să avem propriile noastre reguli, propriul produs, în care să ne punem toată creativitatea. Au fost multe runde de brainstorming”.

Ideea de produs îndrăzneață care a venit după o călătorie în Argentina

După intense runde de brainstorming, ideea a venit într-un moment neașteptat, în urma unei vizite în țara de origine a Ceciliei, unde Adrian a făcut cunoștință cu „empanadas” și de care s-a îndrăgostit.

Empanadas este un preparat specific argentinian, care presupune un strat de aluat care se împăturește de la jumătate și în care pot fi „ascunse” tot felul de ingrediente, formând un întreg delicios. Preparatul nici nu putea fi unul mai potrivit pentru o asemenea poveste. Diferite ingrediente, din toată lumea, nu doar din Argentina, se împletesc armonios pentru a crea un întreg care să cucerească publicul din România.

Nefiind un gurmand, cunosc puține feluri de mâncare, așa că nu am înțeles că numele ”Empanadas Factory”, includea și numele preparatului. Așadar, putem spune că a fost idee îndrăzneață, să aduci în România un preparat despre care nu aș spune că era unul popular la noi.

„Ne-am întâlnit în Dublin”, îmi răspunde el. „Lucram amândoi la sediul Google. Eu eram deja de șase ani acolo”.

Ea se uită către el și-l fixează cu privirea. S-a fixat și el în privirea ei. Am putut simți pentru o clipă pasiunea dintre Cecilia și Adrian. El s-a pierdut în privirea ei și parcă și-a uitat ideea, uitându-se adânc în ochii celei care îi este soție acum. Părea că retrăiesc în câteva clipe povestea întâlnirii lor.

„Și, da, am decis să ne întoarcem, să încercăm să fim mai aproape de măcar una dintre familiile noastre”, își continuă el ideea, fără să mai includă și restul poveștii.

„Ai sărit peste partea incitantă, Adrian”, mi-am spus în minte.

Ea începe să chicotească.

„A fost mai aproape în direcția asta (adică spre România)”, se amuză ea.

„Nu am mâncat nici eu empanadas până să ajung în Argentina”, intervine el.

„Când a venit în Argentina a devenit destul de obsedat de ele, așa că (râde ea) am decis să facem asta!”

Aha! Deci l-ai dus în Argentina cu ideea: „Hai să-ți arăt un preparat incredibil”, nu?

„Nu, m-a cărat în Argentina ca să mă însor cu ea”, intervine el zâmbind.

Nu ai putut să te opui sau ai decis să mergi cu planul ei?

„Practic s-a rugat de mine să-l iau de bărbat!”, se amuză ea și mai tare.

S-a văzut în privirea lui că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a putut lua.

A apărut și al treilea partener de afaceri, tazz by eMag

Din acel moment au pus bazele Empanadas Factory, care a devenit un business, așa cum spuneam, în ajun de pandemie, la începutul anului 2020.

Au început cu emoții. Cecilia chiar a spus că fiind amândoi chefi de profesie, nu aveau experiență de antreprenori, dar era clar că aveau un produs care avea potențialul de a le aduce succesul.

Business-ul lor se bazează pe livrări, iar într-un context în care serviciile de livrări au devenit tot mai populare, trebuiau să găsească o soluție de a aduce produsele lor pe mesele clienților din Cluj. Afacerea s-a stabilizat, însă, prin parteneriatul cu tazz by eMag, fără de care, ne spun cei doi soți, parteneri de viață, de business și de bucătărie, nu ar fi existat.

Cum ar fi afacerea voastră fără tazz?

Se uită unul către altul și pare că au în minte aceeași idee. Ea se întoarce către cameră și spune același lucru pe care probabil îl gândea și el.

„Nu cred că am exista fără tazz” spune Cecilia. „Pentru a avea o afacere cu livrare de mâncare ai nevoie de o structură mare, ai nevoie de angajați, să avem propria platformă (de comenzi – n.r.) și nu este o opțiune în acest moment pentru noi. Fără ajutorul lor nu am exista”.

Ați lucrat cu ei de la început?

„Da, am lucrat cu ei de la început”, ne confirmă Adrian.

„Suntem bucuroși să lucrăm cu ei, pentru că ne-au ajutat mult”, completează Cecilia. „Ne-au ajutat și cu promovarea afacerii, totodată, atunci când avem o problemă cu livrarea, de exemplu, dacă este vreo problemă cu vreun șofer, este foarte ușor să ajungem la ei. Avem impresia că lucrăm cu un prieten. Orice problemă avem, trebuie doar să sunăm și problemele sunt rezolvate”.

Modelul acesta de business a părut a fi cel mai potrivit. O bucătărie, în care lucrează toată ziua Cecilia și Adrian, ajutați de alți trei angajați, așadar o firmă mică, și un serviciu de livrare cu acoperire națională, care poate să-i ajute să ajungă la clienții lor.

Colaborarea cu tazz nu-i ajută doar în prezent, ci și în viitor. Cei doi soți din Cluj vor să-și extindă afacerea la nivel național, iar implicarea serviciului de livrări de la eMag îi va ajuta să-și pună în aplicare aceste planuri.

Vor să ajungă la cât mai mulți români, indiferent din ce colț al țării ar fi, iar cei care vor dori să guste din deliciile aduse din Argentina pe meleagurile mioritice o vor putea face prin intermediul tazz.

Până atunci, Cecilia și Adrian vor continua să muncească alături de angajații lor pentru a crea cele mai gustoase empanadas din partea asta de lume. Mai sunt ajutați din când în când de fiica lor, de doi ani, care își face loc în bucătărie.

„Ne vizitează tot timpul”, ne-a mai spus Cecilia. „Se preface și ea că ne gătește. Ne spune că pregătește empanadas cu căpșuni”.

Aveți acest produs în meniu?

„Nu, nu avem, dar poate că ar trebui să-l avem”, spune el zâmbind.

„Da, cred că ar trebui să-l avem în meniu. Să fie acolo și ceva al ei”, se amuză și Cecilia.

Așa se încheie povestea scrisă cu Cecilia și Adrian, alături de partenerul lor de afaceri tazz by eMag, care le-a permis să o demareze și să o susțină în pandemie, dar dacă doriți să aflați mai multe despre Empanadas Factory, despre ce fac, despre planurile lor și cum își derulează afacerea, vă invităm să urmăriți clipul de mai jos, în care cei doi chefi de la Cluj ne povestesc despre afacerea lor și colaborarea cu tazz.

De asemenea, dacă doriți să descoperiți preparatele lor și chiar să le comandați prin tazz by eMAG îi găsiți aici: https://bit.ly/3l1Mjle

Acest material este parte a unui proiect marca wall-street.ro, realizat în parteneriat cu tazz by eMAG, prin care ne propunem să evidențiem micile restaurante care au supraviețuit celor mai tulburi vremuri, reinterpretând aromele tradiționale.

Sursa foto: Empanadas Factory