Fenomenul promotii dupa promotii, care a pus stapanire pe comertul din Romania inca din urma cu cativa ani, o data cu introducerea pe piata a campaniei de reduceri cu ocazia Black Friday, nu face altceva decat sa schimbe obiceiul de consum al consumatorilor si sa ne transforme in cumparatori de ocazie, cel putin asta sustine seful Lenovo Romania, Aurel Netin, intr-un interviu pentru wall-street.ro.

„Black Friday a fost un an intreg. Toata lumea cauta reduceri, dar aceasta este piata in care traim. Cu promotii dupa promotii si reduceri peste reduceri nu faci altceva decat sa creezi un business complet nesustenabil. Ma astept insa ca aceasta efervescenta in cautarea de reduceri sa dispara de anul viitor. Exista semnale, dar schimbarea trebuie sa vina in primul rand din partea retailerilor. Sunt discutii, legate mai ales de faptul ca aceste evenimente de reduceri se vor schimba, iar in locul lor va prima experienta de cumparare. Retailerii, in special cei cu prezenta online, ar trebui sa se orienteze dupa ceea ce cauta clientii – si in acest fel sa vizeze vanzari targetate pe specificul clientului”, a declarat Aurel Netin, directorul general Lenovo Romania.

In opinia sa, romanii sunt extrem de atrasi de tehnologie, iar primul lucru pe care il fac in momentul in care decid sa isi achizitioneze un produs este de a compara caracteristicile tehnice si apoi de a lua decizia de cumparare dupa pret. „Din pacate acest lucru s-a impamantenit, iar analiza unui produs doar pe baza acestor doua criterii nu este definitorie, ba chiar in cele mai multe situatii se intampla ca produsul cumparat sa nu corespunda deloc asteptarilor clientului. Si asa se intampla cu 1,2,3 produse, apoi lucrurile se schimba, dar in tot acest timp trece printr-un proces de cunoastere mai buna si intelegere a diferentelor care conteaza in alegerea unui echipament”, a mai aratat Aurel Netin.

Romanii, intre cel mai scump si cel mai ieftin produs: smartphone-urile ajung sa se schimbe si la 6 luni

Potrivit reprezentantului Lenovo, desi romanii isi doresc tehnologie, acestia ca sunt foarte atenti cand o cumpara.

„Puterea de cumpararea din Romania este una mica. Interesant este cum intr-o societate in curs de dezvoltare, dar extrem de sensibila la pret, se cumpara echipamente foarte scumpe. Avem 25 de ani de capitalism si trebuie sa judecam altfel. Romanii investesc in tehnologie si in special in echipamente personale cum sunt tabletele si smartphone-urile. Vor cea mai noua tehnologie, dar mereu aleg extremele – fie dispozitive foarte scumpe si premium, fie echipamente foarte ieftine, care au un grad de defectare foarte ridicat. Zona de mijloc, acolo unde fac volumele, aproape ca dispare”, a mai punctat Netin.

Intrebat de cat de des au ajuns romanii sa isi schimbe tehnologia din case sau pentru uz personal, Aurel Netin a punctat faptul ca s-a ajuns ca un smartphone sa fie schimbat la nici sase luni dupa ce a fost cumparat.

„La tablete rata de schimbare a unui dispozitiv va ajunge sa fie de 3-4 ani. PC-urile se pot schimba o data la 2-3 ani, cu o rata de schimbare mai mare in cazul echipamentelor desktop. Cand vine vorba de smartphone-uri, noile tehnologii fac ca schimbarea lor sa aiba loc chiar si la 6 luni, daca nu cel mult la un an. Noile produse lansate fac ca romanii sa devina foarte apropiati de evolutia tehnologica”.

Intrebat despre evenimentul Black Friday dedicat reducerilor, seful Lenovo sustine ca discutiile privind stocurile de produse pregatite pentru campania de reduceri au inceput inca din lunile iulie-august. „Sunt zeci de mii d eproduse pregatite pentru a fi listate in magazinele partenerilor. Important de mentionat este ca desi romanii au ajuns sa fie extrem de sensibili la preturi si de atenti atunci cand decid sa cumpere tehnologie, in campaniile de reduceri tip Black Friday s-a ajuns sa se vanda inclusiv stocuri noi si game noi de produse, spre deosebire de conceptul Black Friday in sine, care initial presupunea lichidarea de stocuri la produsele deja existente pe piata”, a conchis Aurel Netin, directorul general Lenovo Romania.

Seful iCentre, unul dintre cei mai mari Apple Premium Reselleri din Romania: De Black Friday retailerii si producatorii ajung sa piarda bani

Intr-un interviu recent acordat Wall-Street.ro, Bogdan Mihalcea, directorul general iCentre Romania, este de parere ca acest fenomen de reduceri, care cumva a schimbat obiceiul de cumparaturi din tara noastra, face, in anumite situatii, ca retailerii sau producatorii sa ajung sa piarda bani in timpul acestor campanii.

“Black Friday este un fenomen la care nu toti actorii joaca dupa aceleasi reguli. De Black Friday se pierd bani, doar ca piata asta cere, transformandu-se in ultimii ani intr-una axata pe reduceri. (…) Sunt dese situatiile in care un producator sau un retailer ajunge sa isi acopere pierderile din propriul buzunar. (…) Pentru segmentul de retail, acest eveniment marcheaza o vanzare a stocurilor vechi disponibile si permite realimentarea cu noi game de produse si stocuri lansate intr-un an. Oamenii cumpara pentru actiunea de marketing”, a aratat Bogdan Mihalcea (foto), intr-un interviu pentru wall-street.ro.

Marii retaileri din Romania, dar si intregul lant comercial, care vizeaza atat producatorii, distribuitorii, ori firmele de curierat au demarat pregatirile inca din urma cu mai bine de sase luni, pentru ceea in a doua parte a lunii noiembrie va reprezenta cea de-a cincea campanie de reduceri cu ocazia Black Friday.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri