PayU Romania, liderul pietei de plati online, estimeaza o crestere cu 55% a volumelor tranzactionate de Black Friday fata de anul 2016. Pe data de 17 noiembrie valoarea totala a tranzactiilor online va ajunge la peste 175 milioane lei.

”Black Friday creste in fiecare an. Nu este doar cel mai asteptat eveniment de shopping al anului, ci si momentul care defineste cum va merge business-ul magazinelor online in anul ce urmeaza. Statisticile noastre arata ca varful vanzarilor de Black Friday este direct proportional cu directia de crestere a vanzarilor comerciantilor pentru anul urmator”, declara Marius Costin, country manager PayU Romania.

Cum cumpara romanii de Black Friday

30% din totalul comenzilor de Black Friday vor fi achitate online, estimeaza PayU. Dintre metodele de plata preferate, plata cu cardurile de rate castiga din ce in ce mai mult teren. ,,Daca anul trecut platile prin carduri cu rate au reprezentat o treime din totalul platilor online efectuate in sistemul PayU Romania, ne asteptam ca anul acesta acest procent sa creasca cu peste 40%, ajungand la aproximativ 50 milioane de lei” adauga Marius Costin.

Ce se cumpara de Black Friday

Aproximativ 60% din totalul produselor achizitionate de Black Friday sunt din categoria IT&C. Un interes din ce in ce mai crescut se remarca pentru produsele din categoria eTail, precum home&deco, produse alimentare, produse cosmetice, vinuri.

Alte tari cumpara din Romania

Black Friday este un eveniment de interes si pentru alte tari. Anul trecut, in platforma PayU au fost inregistrate tranzactii din 87 de tari. ,,Si anul acesta ne asteptam ca magazinele online sa vanda in afara granitelor tarii si sa inregistram tranzactii din tari precum Lituania, Finlanda, Slovenia sau Rusia. In aceste cazuri este obligatoriu sa oferi cumparatorilor un portofoliu variat de metode de plata, care sa le permita sa plateasca cu ce au in buzunar. Este un bun moment pentru magazinele online sa experimenteze comertul transfrontalier si sa vada ca este la fel de usor sa faci comert online de la est la vest, pe cat este de la vest la est.” adauga Marius Costin.

Pregatiri de Black Friday

O echipa de peste 70 de persoane, atat de la birourile PayU din Romania, cat si din Polonia, se va asigura ca totul functioneaza perfect pe data de 17 noiembrie. Aceasta va garanta suportul IT, monitorizarea platformei de plata, asigurarea serviciilor antifrauda, buna desfasurare a tuturor operatiunilor si asigurarea permanenta a relatiei cu partenerii.

”Magazinele online trebuie sa aiba un plan bine pus la punct din punct de vedere tehnic, care sa le asigure in primul rand sustinerea unui volum mare de clienti intr-o singura zi. Anul trecut, in platforma PayU a fost inregistrat un maximum de 500 de tranzactii de minut, peste dublul valorii inregistrate in 2015. Investitiile constante in platforma noastra ne permit sa procesam peste 3.000 de tranzactii pe minut.” sustine Alin Breaban, Software Development Manager Technology Center PayU Group.

Retailerii din portofoliul PayU care vor participa la editia Black Friday de anul acesta sunt: eMAG, FashionDays, PC Garage, Altex, Elefant, Flanco, Jysk, Kika, Vivre, F64, Carrefour, iStyle.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri