Wall-Street.ro: Cum arată piața de indoor advertising după un an în care, în ciuda așteptărilor inițiale, o bună parte din angajați au continuat să lucreze de acasă? La cât % estimezi că se află acum această piață față de anul pre-pandemic 2019?

Eduard Petrescu: Piața de publicitate, atât în 2020 cât și acum, în 2021, probabil se situează undeva la 50% din volumele înregistrate în 2019, an care, istoric vorbind, a fost cel mai bun, atât pentru pentru noi, în Invent Media, dar și la nivel de industrie, deoarece lucrurile au funcționat bine, pe creștere. Situația instabilă a declanșat practic un val de amânări pentru multe proiecte interesante, iar clienții au ales să rămână precauți, investind mai puțin și alocând cât mai eficient resursele financiare. Anul acesta am pornit cumva fără așteptări, doar cu energia de a face lucrurile mai bine, de a livra proiecte frumoase și de a fi alături de cei care să își doresc să comunice atât prin variantele standard , cât prin metode inovative, cu impact garantat asupra publicului vizat.

WS.ro: Mai sunt clienții la fel de precauți când vine vorba de bugetele de advertising? S-au obișnuit cu ideea de pandemie și revenim la ”business as usual”?

Eduard Petrescu: Intreaga industrie de advertising va avea nevoie de minimum 2 ani pentru a recâștiga pozițiile pierdute, mai ales că reconstrucția nu se face pe aceleași coordonate, ținând cont de faptul că preferințele, obiceiurile și nevoile oamenilor s-au schimbat datorită pandemiei. Aici pot spune că perioada aceasta nu a adus doar lucruri negative, cum s-ar putea crede și cum probabil am fost cu toții de părere la primul lockdown din martie 2020. Spre exemplu, piața de publicitate outdoor a suferit destul de multe transformări în București, dar și în orașele mari din țară. În primul rând mă gândesc la inițiativele mai multor primarii de a dezafecta suporturile publicitare care funcționau ilegal, fără a contribui cu nimic la veniturile statului de 20-30 de ani. În al doilea rând, companiile care dețin rețelele outdoor au început să vină cu soluții de expunere moderne, precum ecranele digitale. Din punct de vedere al încrederii și temerii, sunt de părere că oamenii s-au relaxat, există de atâta timp deja vaccin în piață. Nu cred că ne vom reîntoarce la situația primului lockdown. Practic vom integra această răceală cauzată de Covid în viață de zi cu zi și o vom trata la fel cum procedăm și cu gripă obișnuită, spre exemplu. Feelingul meu bazat pe discuțiile cu clienții este că își doresc să își recâștige pozițiile pierdute în piață, să dezvolte produse noi, care încorporează inovație, simplitate, să dezvolte campanii de promovare prin care să comunice și să revină în forță în atenția consumatorilor.

WS.ro: Privind lucrurile prin prisma omului din piața de advertising, care au fost pentru tine principalele surprize de anul acesta? Dar dezamagiri?

Eduard Petrescu: Pornind fără așteptări, și gândinu-mă la acea vorbă celebră din fotbal ”să nu ne facem iluzii ca să nu avem deziluzii”, pot spune că în Invent Media am experimentat ceva nou și anume faptul că, dacă până în 2019, chiar 2020, aveam o paletă de clienți din toate domeniile, începând de anul acesta am început să câștigăm clienți cu care nu mai am mai colaborat niciodată în 16 ani de când existăm; o parte dintre clienții care au fost la fel ca și noi afectați de pandemie și care nu au mai avut resursele să continue campaniile au fost înlocuiți de clienți noi. Am observat, spre exemplu, că business-uri stabile din HoReCa înainte de pandemie au dispărut, iar situația actuală, cu toate transformările generate, a făcut posibilă apariția unor business-uri noi de alimentație, construite pe realitatea de acum. La capitolul dezamăgiri, poate e mult spus, dar poate fi faptul că percepția este puțin întârziată. Am în minte unul dintre segmentele noastre de business, cel al clădirilor de birouri, unde foarte multe companii s-au întors fizic, altele lucrează în ture, și cu toate acestea percepția generală a rămas în continuare că toți oamenii lucrează de acasă, lucru care nu mai este de actualitate.

WS.ro: Pe ce v-ați concentrat anul acesta la Invent Media? Ce a ieșit bine și unde crezi că există loc de îmbunătățiri?

Eduard Petrescu: Încă din 2020, de la începutul pandemiei, ne-am dat seama că este momentul să facem o schimbare în modelul de business noi fiind recunoscuți în piață ca principal furnizor de rețele permanente indoor și de proiecte speciale indoor în zona clădirilor de birouri, prin rețeaua de peste 300 de locații premium la nivel de București și țară. Astfel, am completat portofoliul cu mai multe variante de comunicare care acoperă tot segmentul offline.

Prima linie nouă a fost cea în care am reușit să construim o rețea nouă formată din sute de locații noi din ansambluri rezidențiale de top, ca nevoie a companiilor și totodată răspuns al nostru pentru comunicare acolo unde oamenii petrec 8-10 ore pe zi și anume acasă. Tot pe zona de indoor am dezvoltat două noi suporturi pentru expunerea în ansambluri rezidențiale și pentru cea în mall-uri și hipermarketuri. Apoi am dezvoltat și mai mult partea de publicitate pe biciclete, activitate care a funcționat bine anul acesta. Am integrat în oferta noastră 5 sau 6 produse prin care clienții pot comunica în cele peste 40 de stații de metrou. De asemenea, pe zona de publicitate outdoor, am integrat mai mulți furnizori atât de outdoor digital, cât și de suporturi clasice (unipoluri, mesh, backlit). Acoperim în prezent medii precum indoor, bikevertising, outdoor, metrou și radio.

WS.ro: Care sunt care sunt cei mai importanți factori care crezi că vor influența evoluția pieței de publicitate anul viitor? Care crezi că va fi cuvântul de ordine în această piață în 2022?

Eduard Petrescu: Anul 2022 este anul “reconstrucției” și al “inovației”. Singurele amenințări pot veni pe de o parte din zona politică, prin măsuri ineficiente, și de la noi, cei care activăm în piața de publicitate prin decizii neispirate sau prin lipsa de flexibilitate sau, de ce nu, prin scăderea calității pentru proiectele implementate. Sunt câteva domenii unde am observat această problema de scădere a calității serviciilor, în general survenită din cauza fluctuației personalului sau creșterii costurilor cu forța de muncă.

WS.ro: La ce creștere/scădere te aștepți pe piața de publicitate în 2022?

Eduard Petrescu: Pentru Invent Media, anul 2022 va însemna energie îndreptată către integrarea cât mai bine a noilor produse în portofoliu, vom continua de asemenea extinderea rețelelor proprii și cel mai probabil aducerea pe piață a 1-2 suporturi publicitare noi de promovare. Ne dorim o creștere organică, să putem accesa clienți și campanii pe noile segmente de business și vom avea cel mai probabil creștere după scăderea din ultimii 2 ani.

Sursa foto: Invent Media