KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell sunt operate într-un sistem master de franciză, de companii deținute de Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de restaurante din sectorul restaurantelor cu servicii complete din România. O franciză principală este un contract de franciză în care francizorul principal predă controlul activităților de franciză pe un teritoriu specificat unei persoane sau entități, numit „francizat principal”. Yum! este francizorul principal al Sphera Franchise Group.

Costică Mișaca îmi povestește că a ajuns la interviul pentru job-ul de la Pizza Hut ”printr-o cunoștință”. În 2001, industria românească de HoReCa trăia alte vremuri… vremuri în care pentru un job la bucătărie se strângeau 10-20 de candidați, o situație ce pare de neconceput astăzi, când restaurantele aleargă după orice angajat nou.

”Am ajuns la interviul Pizza Hut printr-o cunoștință, pentru că atunci nu exista tehnologia din prezent. Trebuia să bați la ușă, nu aveai smartphone-uri cu anunțuri de angajare la un click distanță. Primul meu job a fost de lucrător în bucătărie, apoi am promovat. În următorul an, eram superviser. Inițial mă gândeam că va fi doar un job de vară, dar m-a «prins» atmosfera de lucru, brandul și seriozitatea din companie”, spune actualul director general Taco Bell România.

După trei ani, Mișaca a fost promovat ca director de restaurant… în Timișoara.

”Aveam 23 de ani și promovarea mea era pentru un job în celălalt capăt al țării. Am acceptat și pentru că înțelegerea cu firma era că va fi un job temporar de un an de zile. Privind în urmă pot spune că a fost o alegere bună”.

Din Timișoara, Costică Mișaca s-a ocupat de extinderea KFC în zona de vest a țării. Revenit în Constanța un an mai târziu, acesta a fost promovat pe funcția de director zonal, preluând coordonarea KFC pe zona de est a României, fiind implicat și în lansarea brandului KFC în Republica Moldova.

De ce nu o carieră în avocatură?

”Am avut niște gânduri în acest sens după terminarea facultății, dar mi-a plăcut prea mult ce făceam deja și am apreciat faptul că puteam promova intern în companie (n.red. Sphera Group). Chiar și acum, de la crew member în restaurante, până la funcțiile cheie, se merge în primul rând pe promovări interne”, spune Costică Mișaca.

”În pandemie, m-am gândit serios când și dacă vom redeschide restaurantele”

Costică Mișaca (41 de ani) are jumătate din viață trăită în industria de fast food, la Sphera Group, iar cel mai dificil moment din cariera acestuia a fost reprezentat de lock-down-ul de la începutul pandemiei, în 2020.

Niciun stagiu de pregătire, niciun schimb de know-how, niciun training nu ne-a pregătit pentru ce s-a întâmplat în pandemie, pentru închiderea generalizată a restaurantelor.

Costică Mișaca

”După câțiva ani de zile de la momentul lansării Taco Bell în România, am fost nevoiți să închidem restaurantele. A fost cel mai delicat moment din cariera mea. În pandemie, m-am gândit serios când și dacă vom redeschide restaurantele. Niciun stagiu de pregătire, niciun schimb de know-how, niciun training nu ne-a pregătit pentru ce s-a întâmplat în pandemie”, spune el.

Segmentul delivery a înlocuit vânzările din restaurante ale marilor lanțuri de fast-food, însă pentru Taco Bell închiderea restaurantelor din primăvarea lui 2020 a afectat strategia prin care se dorea o apropiere mai mare față de clienți, prin aducerea acestora în locații.

”Noi ne concentram mult pe atmosfera din restaurant, din acest motiv avem open kitchen: voiam să vină clienții la noi și să ne cunoască, să vadă cum pregătim mâncarea. Evident, pandemia a pus piedici acestui concept”. Criza financiară globală din 2008? ”A fost dificilă, dar a fost «doar» o criză economică. Nu a existat o componentă socială, așa că nu a existat un stres atât de puternic pe partea personală, precum în pandemie”, menționează Costică Mișaca.

Angajații știu când vine ”șeful” să mănânce în restaurant?

Deși lucrează de peste două decenii în industrie, Costică Mișaca este departe de fizicul clișeu al unui fan înrăit al restaurantelor fast food. În aceste condiții, întrebarea logică este: unde mănâncă șeful Taco Bell România?

”Când sunt la birou, adesea mănânc la KFC-ul de la parterul clădirii. Mănânc de 20 de ani în restaurantele din grupul Sphera. De ce acest lucru nu se vede când ne uităm la kilograme? Secretul este simplu: îmi place să alternez. Dacă mănânci doar fast-food de dimineața până seara, probabil la un moment dat se vor vedea kilogramele în plus. În schimb, dacă alternezi mâncarea și dincolo de fast food mai consumi și o supă de vită gătită de soție, la care mai adaugi și puțină mișcare, nu ar trebui să ai probleme”, explică el.

Nu aș fi putut niciodată să-i spun mamei că produsele Taco Bell sunt mai bune decât ciorba ei de acasă, dar reacția părinților la tacos m-a uimit.

Costică Mișaca

Costică Mișaca spune că îi place să petreacă timp cu familia și, atunci când are ocazia, ia cina acasă. Restaurantele Taco Bell le vizitează și în calitate de client, împreună cu soția și cei doi copii. Știu angajații când ”șeful” le vizitează restaurantul?

”Nu am dat niciodată importanță acestui aspect. Ba chiar adesea soția este cea care comandă, tocmai pentru că nu vreau ca angajații să știe că mă aflu în restaurant. Încerc să nu ies în evidență când merg în Taco Bell”.

Povestește că la momentul lansării Taco Bell în Constanța a mers și cu părinții, în vârstă de 70 de ani, în restaurant.

”Evident, ei nu stiau nimic despre Taco Bell, dar au fost foarte încântați de gust și de produse, chiar dacă, recunosc, eu nu mă așteptam să am un feedback bun din partea lor. Nu aș fi putut niciodată să-i spun mamei că produsele Taco Bell sunt mai bune decât ciorba ei de acasă, dar reacția lor la tacos m-a uimit”, spune Costică Mișaca.

Un director în bucătăria restaurantului. Ce este diferit în România față de SUA?

În octombrie 2017, Taco Bell se lansa oficial pe piața românească, restaurantul din Băneasa Mall fiind luat cu asalt de clienți, așa cum de altfel se întâmplă aproape de fiecare dată când un mare brand internațional intră pe piața locală.

”Privind în urmă, îmi aduc aminte de adrenalina la cote maxime din acea zi, atunci când am intrat în bucătăria restaurantului pentru a-mi ajuta colegii să facă față numărului foarte mare de comenzi pe care îl aveam. În acea zi nu a fost vorba de nervi și stres... doar de adrenalină. În primele două luni de la deschidere am avut zi de zi cel puțin 20 de persoane care stăteau la coadă încă de la primele ore ale dimineții”, își aduce aminte directorul general.

Nu am fost amendați niciodată de ANPC. De controale nu ducem lipsă: am avut controale de la ANPC, DSP, ITM... chiar și de la Poliția Locală. De controale nu ducem lipsă

Costică Mișaca

Înainte de momentul lansării Taco Bell în România, Costică Mișaca și managerii locali de restaurante au mers timp de trei luni pentru un schimb de experiență în SUA, California, locul de origine al companiei.

”Am văzut și am învățat procedurile acolo. Am fost o echipă formată din 5 persoane – primii directori de restaurante la momentul lansării Taco Bell în România”.

O teorie des întâlnită în rândul românilor este că marile lanțuri internaționale oferă produse diferite, sau de o calitate mai slabă pe plan local, în comparație cu cele din vest. Cât de real este acest lucru când vine vorba de Taco Bell?

”Rețetele sunt în bună parte aceleași atât la Taco Bell în SUA, cât și la Taco Bell în Europa. Diferențele de dintre produse/ingrediente nu țin de legislația UE vs. cea SUA, ci mai degraba de obiceiurile de consum și cultură. De exemplu, în SUA clienții preferau bean burrito – un burrito cu fasole, ceapă și brânză. În Europa acest produs se pare că nu a prins”, explică Mișaca, care subliniază că dincolo de aceste diferențe, standardele opraționale din România sunt identice celor din SUA sau din alte piețe occidentale.

”În SUA există drive-through pentru orice... pentru farmacie, pentru bancă, pentru restaurante. Transportul comun în California este practic inexistent (mai ales comparativ cu Europa), așa că un număr foarte mari de clienți preferă să comande la drive-through. În România, popularitatea drive-through-urilor nici nu se apropie de nivelul din SUA”, menționează directorul Taco Bell.

Angajări la Taco Bell România: Cât câștigă un angajat și cât de greu sunt aceștia de găsit

Taco Bell tocmai a împlinit 5 ani de la momentul lansării oficiale în România, timp în care a vândut 3,1 milioane de tacos și 45 tone de sos nacho cheese, de departe cele mai populare produse din menu-urile sale.

Ca orice alt jucător important din industria HoReCa, Taco Bell se confruntă cu provocări importante atunci cînd vine vorba de angajări. Compania are aproximativ 300 de angajați pe plan local, dintre care 25 din Sri Lanka.

Salariul pentru un ”crew member” full time la Taco Bell România este de 2.600 de lei net (include bonsuri de performanță/bonuri de masă).

Taco Bell s-a extins constant în cei 5 ani de activitate în România, continuând să deschidă noi restaurante inclusiv în perioada pandemiei. Astfel, în 2020 și 2021, au fost inaugurate 3 locații: Taco Bell AFI Palace Brașov, Taco Bell Palas Mall Iași și Taco Bell Arena Mall Bacău. Următorul restaurant Taco Bell va fi deschis anul acesta la Craiova.

Sursa foto: Taco Bell / Sphera Group