Nu mai trăim de mult într-o lume a bărbaților, iar femeile care îi inspiră inclusiv pe „masculi” se pot găsi chiar și în domeniile în care istoria ne arată că au fost dominate eminamente de bărbați, cum ar fi cel al construcțiilor.
În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim lidershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.
Dacă ne gândim la femei arhitect, exemplele ne stau mai ușor la îndemână, dar doamne care să conducă șantierele, acolo unde acțiunea este în toi, exemplele sunt mai rare.
Wall-Street.ro a stat de vorbă cu Mirela Hărmănescu, COO și Head of Engineering & Technical Department în cadrul companiei românești de construcții Masterbuild, o doamnă al cărei destin a purtat-o într-o direcție total neașteptată față de ceea ce avea în plan când încă era în liceu.
A absolvit Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare, locul ei de origine, fiind fiica unui tehnician electrician și a unei contabile.
Ne-a mărturisit că visul din copilărie nu a fost acela de a deveni specialist în construcții, ci visa să devină medic, așa cum o încuraja și tatăl ei.
„Mi-am dorit să devin medic, deși, mai mereu am fost o persoană cu înclinații către zona tehnică. Am terminat un liceu de matematică-fizică, mi-au plăcut mereu atelierele care se făceau pe vremea mea, dar, inoculat și de tatăl meu, visul meu era acela de a deveni medic. Tata și-a dorit mereu să aibă un medic în familia lui”, ne-a povestit Mirela Hărmănescu.
Prima intervenție a destinului
Cu cât se apropia momentul de a da la Medicină, a descoperit că trebuia să știe biologia la perfecție. Pe vremea aceea, ne mai spune ea, „trebuia să știi biologia pe de rost și la virgulă”. Ar fi avut mult de învățat, dar când trebuia să dea la Facultatea de Medicină, „ghinionul” a fost că s-a îmbolnăvit.
Nici nu se putea o ironie a sorții mai mare ca o tânără care voia să dea la Medicină să se îmbolnăvească și să o împiedice să studieze pentru a învăța pentru examenele de admitere.
„Chiar am început pregătirea cu o prietenă care a devenit medic, dar eu a trebuit să întrerup pregătirea pentru că m-am îmbolnăvit. Era nevoie de o implicare fizică și mentală foarte mare, iar doctorii mi-au recomandat să o las mai ușor cu învățatul, așa că m-am reorientat către zona aceasta de inginerie. Știam deja matematică, știam fizică, așa că am ales să mă fac inginer”, ne povestește amuzată Mirela Hărmănescu.
A intrat la Inginerie Mecanică, la Politehnica București, iar de aici, ne mai spune ea, totul a mers foarte natural.
(sursa foto: Masterbuild) „Poate că mie mi-a fost scris să fiu inginer și de aceea am ajuns inginer”.
Așa că a devenit inginer mecanic, iar cu un an înainte de absolvire, a luat și o decizie radicală în viața oricărei tinere: să se căsătorească.
„Așa era la modă pe vremea aceea. Era chiar o practică să te căsătorești în ultimul an de facultate, ca să-ți urmezi soțul și să ai prioritate la repartiție. Soțul meu a absolvit și el ingineria, dar pe partea de aviație militară”, ne-a mai povestit Mirela Hărmănescu.
După facultate, „repartizarea” dată de sistemul comunist a trimis-o alături de soț la Fetești, dar ea a ajuns să lucreze la o întreprindere din Medgidia, așa că a fost nevoită să facă naveta cu trenul. A fost o perioadă boemă, în care a apucat să profeseze ca inginer mecanic, dar anii ’90 au venit rapid, iar drumurile au adus-o înapoi la București.
„Aici am ajuns la o întreprindere de mare faimă la vremea aceea, CELPI SA, care producea stâlpi de înaltă tensiune pentru lumea arabă. Avea singura stație de încercări mecanice a stâlpilor metalici din Europa Centrală și de Est.
Stâlpii erau montați și trăgeam de ei în toate direcțiile până când se rupeau pur și simplu. Era ceva spectaculos. Era ceva inedit pentru mine. Erau teste prin care încercam să vedem care erau locurile în care cedau pentru a știi exact cum să-i îmbunătățim”, ne-a mai povestit entuziasmată Mirela Hărmănescu.
A fost printre primii utilizatori de AutoCAD din România. În 1991.
Un lucru care o încânta foarte mult la acea vreme era faptul că CELPI a fost una dintre primele companii care au adus tehnică de calculatoare în România, și a apucat să fie printre primii ingineri de la noi care se pot lăuda că au lucrat cu AutoCAD-ul, programul care le ușura mult munca în comparație cu metoda clasică a desenelor care trebuiau refăcute de la zero dacă făceai o greșeală.
„Cei bătrâni foloseau în continuare hârtia și creionul, calculul cu rigla, dar noi, ăștia mai tineri ne-am dus către AutoCAD. În 1991, cred că ne puteai număra pe degete pe cei care știam să folosim AutoCAD-ul în toată România. Și am învățat să folosim AutoCAD-ul din reviste, dar a reprezentat un avantaj enorm.
În primul rând, ne oferea posibilitatea să lucrăm cu marje de eroare reduse la 7 decimale, ceea ce era extrem de util, pentru că lucram cu stâlpi care erau prinși în mii de buloane, iar găurile prin care intrau trebuiau potrivite pe toate elementele metalice pe care le prindeau. Apoi, viteza cu care puteam livra proiectele era mult mai mare. În același timp în care făceai un proiect pe hârtie, cu AutoCAD-ul puteam livra zeci de variante”, ne-a mai explicat ea.
A doua intervenție a destinului
Lucrurile mergeau bine la întreprinderea CELPI pentru tânăra Mirela Hărmănescu și chiar îi fusese oferită poziția de șef de birou. O poziție tentantă, dar „întâmplarea” face că, Mirela se angajase și la un birou de arhitectură, unde a avut ocazia să lucreze sub aripa unei arhitecte cunoscute în anii ’90, Arh. Dr. Adina Dinescu.
„Abilitățile de a desena pe calculator m-au ajutat foarte mult, pentru că am fost angajată de o firmă de arhitectură care avea nevoie de aceste abilități ale mele, iar sub îndrumarea doamnei Adina Dinescu am pătruns și în lumea construcțiilor”, ne-a mai povestit Mirela Hărmănescu.
A fost o perioadă foarte aglomerată, ne mai mărturisește ea. Lucra de la ora 7 dimineața la CELPI SA, iar de la ora 15:00 și până la ora 22:00 lucra la biroul de arhitectură, până când a apărut un moment de cotitură.
Mirela a fost pusă față în față cu o alegere extrem de importantă pentru parcursul ei în carieră, deoarece la CELPI i se oferise postul de șef de birou, o avansare în întreprindere, dar, în același timp, Adina Dinescu o „ademenea” către biroul de arhitectură.
Nu a fost o alegere chiar simplă, să renunțe la o promovare pentru a continua într-un domeniu pe care încă îl descoperea.
„Chiar m-a întrebat: Mirela, nu vrei să rămâi într-un domeniu în care să ai ocazia să înveți mai multe, în care să progresezi mai mult? I-am răspuns că aș fi vrut, dar că mă speria, deoarece nu cunoșteam partea aceasta de arhitectură la fel de bine. Și fiind atrasă de funcția de șef de birou, chiar voiam să renunț și să mă dedic activității pe care o aveam la CELPI.
Totuși, a reușit să mă convingă să rămân în biroul de arhitectură, să renunț la oportunitatea de a deveni șef de birou și să accept provocarea de a continua în zona de arhitectură și de construcții”, ne-a mai spus ea.
Recunoaște că decizia a luat-o tocmai pentru că nu a fost niciodată adepta unui mod de gândire prin care să o mulțumească un loc de muncă sigur și liniștit, unul care să o atragă în mrejele zonei de confort și a monotoniei.
Dornică să învețe cât mai multe, Mirela a luat decizia corectă, deoarece întreprinderea CELPI s-a închis, dovada că destinul a ajutat-o încă o dată să aleagă drumul cel mai bun în cariera profesională.
„Tocmai faptul că a fost o provocare m-a determinat să aleg acest drum, dar a fost și dorința de a-mi învinge frica de ceva nou”, a subliniat Mirela Hărmănescu.
A renovat Casa Capșa și Palatul Ghica-Grădișteanu
A urmat și o perioadă de realizări în zona de arhitectură și construcții, iar două clădiri emblematice din centrul Bucureștiului poartă și semnătura ei.
A fost atrasă de partea de construcții și realizând că poate lăsa în urmă o moștenire care să dăinuie în timp, iar așa a venit implicarea în primul proiect care i-a adus o satisfacție uriașă: proiectul de renovare a Palatului Ghica Grădișteanu, care este vizavi de Casa Vernescu pe Calea Victoriei.
Apoi, a urmat, la începutul anilor 2000, proiectul de renovare al Casei Capșa. O altă clădire monument a Bucureștiului. Chiar dacă la interior clădirea a mai fost renovată din 2001 și până în prezent, aspectul exterior al clădirii poartă și semnătura Mirelei Hărmănescu, un proiect cu care se simte, când povestește despre el, că se mândrește.
(Sursa foto: Capsa.ro)
A urmat, însă, o pauză în activitatea sa, în care și-a urmat soțul în misiunile diplomatice la Viena și la Londra. O mândrie, dar și o responsabilitate mare, deoarece nu se mai reprezenta doar pe ea, ci și România.
După ce misiunile diplomatice ale soțului s-au încheiat a revenit în România, iar în 2013 s-a alăturat echipei de la Masterbuild, o companie care se remarca încă de la acea vreme pentru lucrările de calitate. Lucrase deja pentru Ambasada SUA de la București, la proiectul construcției noului sediu din nordul Capitalei, așa că era o companie interesantă.
Între furtuni de nisip și inundații în Mauritania, la bazele NATO
Asocierea cu Masterbuild a scos-o pe Mirela din zona „romantică” a construcțiilor și a dus-o către zona de dezvoltare logistică și industrială, dar i-a oferit ocazia să lucreze la alte proiecte speciale. O nouă provocare pentru cea care ne-a lăsat să înțelegem pe întregul parcurs al interviului că nu prea a refuzat provocările care i-au ieșit în cale.
Dintre toate proiectele la care a fost implicată, probabil cele mai importante au fost construcțiile a două baze militare în Africa, mai exact în Mauritania, unde cei de la Masterbuild au construit facilități în care să fie dezamorsată muniția de război.
„A fost un proiect care ne-a bucurat mult, dar și o oarecare surpriză pentru noi. Cei de la NATO ne-au cerut o ofertă de design și de buget, dar le-am prezentat un filmuleț cu tot proiectul lor, așa cum aveau nevoie de el. Așa că am devenit contractor general pentru acest proiect.
A fost un ceva inedit, deoarece ne-am confruntat și cu furtunile de nisip, dar și cu inundațiile. A fost de-a dreptul șocant să ne trezim într-o zonă afectată de furtuni de nisip, cu șantierul inundat”, ne-a mai povestit amuzată directorul operațional de la Masterbuild.
În primul rând, bărbații zâmbesc când văd o femeie intrând pe șantier
Fiind „șefa” care coordonează ceea ce se întâmplă pe șantier, nu puteam să nu o întrebăm despre felul în care bărbații care muncesc pe șantiere reacționează atunci când își face apariția în mijlocul acțiunii.
„În primul rând, bărbații zâmbesc atunci când o femeie intră pe șantier. Evident, nu sunt foarte încântați când știu că trebuie să se abțină de la unele apucături ale lor. Cum ar fi vocabularul mult mai colorat pe care-l au când o femeie nu este în jurul lor.
Nu am simțit neapărat o problemă din partea lor. Dacă le explici ce trebuie să facă și văd că știi ceea ce faci, nu au o problemă cu tine că ești femeie” ne-a mai spus Mirela Hărmănescu.
Totodată, admite și faptul că „atingerea feminină” adusă de ea pe șantier ar putea să fie un lucru care îi mai agită pe bărbații care muncesc, deoarece le cere ca șantierul să fie mereu curat și pus în ordine, fiind o adeptă a calității în construcții, dar nu simte din partea lor o reticență față de faptul că șeful lor este o femeie.
Poți avea și viață profesională, fără să-ți compromiți viața personală
O mare temere a femeilor din era modernă este aceea că nu se pot împărți între carieră și viața personală. Sunt femei care aleg să se căsătorească târziu sau chiar deloc, care aleg să amâne nașterea unui copil, dar Mirela Hărmănescu este un exemplu că o femeie își poate găsi împlinirea și în plan profesional, cât și personal.
Evident, este nevoie de o implicare foarte mare. Își aduce aminte cât de greu îi era la aproape 30 de ani, când alerga între CELPI și biroul de arhitectură, petrecând 15-16 ore la muncă, o perioadă în care și ea simțea că depunea un efort foarte mare.
Trebuie subliniat și faptul că a avut un partener înțelegător, căruia i-a întors înțelegerea. Soțul ei, poate și el ales de destinul care a îndrumat-o mereu pe calea corectă, s-a arătat înțelegător când ea a trebuit să plece de acasă cu munca ei, dar la fel de înțelegătoare s-a arătat și ea, când el a fost plecat de acasă. Amândoi au avut cariere care i-au plimbat mereu în diverse locuri, atât în țară, dar și în străinătate.
Chiar subliniază faptul că este nevoie de înțelegere între parteneri și că este nevoie de susținere.
Importanța de a avea un partener este cu atât mai mare în viziunea Mirelei Hărmănescu în condițiile în care un partener te poate ajuta să te motivezi, dar să fie lângă tine și atunci când ai realizări.
„Trebuie să ai pe cineva cu care să-ți împarți reușitele. Fie că este vorba de un partener sau de familie. Degeaba ai realizări, dacă nu ai cui să i le arăți. Dacă nu ai pe cineva care să-ți recunoască reușitele. Îți dă o satisfacție în plus”, ne-a mai spus cu candoare Mirela Hărmănescu.
Din păcate, domnul Hărmănescu a plecat într-o lume mai bună în urmă cu șase ani, dar își împărtășește în continuare realizările cu „băiatul ei”, care acum are 30 de ani și pe care recunoaște că-l mai tratează din când în când ca pe un copil mic. „Chiar îmi mai spune câteodată «Mama, nu mai am 3 ani». Dar pentru mine va rămâne mereu copilul meu”.
Șef respectat nu devii dând cu pumnul în masă
Deși nu o spune chiar așa, Mirela Hărmănescu ne mărturisește că a învățat la rândul ei de la mentorii ei, în special de la Adina Dinescu, faptul că trebuie să te impui prin argumente, printr-un dialog înțelegător cu cei pe care-i coordonezi. A învățat prin propria experiență ce înseamnă să ai pe cineva care să-ți explice lucrurile în așa fel încât să înțelegi.
Prin urmare, aceleași metode le folosește și ea. Și se vede în felul calm și zâmbitor de a vorbi. Nu pare să aibă din asprimea pe care o vezi la unii „șefi” care cred că se pot impune prin duritate și fermitate. Respectul, chiar și pe un șantier plin de bărbați, poate fi câștigat arătând că abilitățile și calitățile tale de specialist sunt reale, iar aspectul genului, masculin sau feminin, devine nesemnificativ.
În loc de concluzie
Așadar, a fi femeie devine irelevant în ziua de azi, dacă ai capacitatea de a trece peste provocări, de a-ți învinge teama de nou, de a nu te mulțumi într-o zonă de confort, tentație care-i cucerește pe mulți indivizi din lumea asta și care-i împiedică să progreseze.
Dacă ai capacitatea necesară de a-i face pe alții să realizeze că abilitățile tale sunt mai presus de genul pe care-l îl ai.
Este loc și pentru viață profesională și personală, dacă știi cum să gestionezi echilibrul dintre cele două obiective majore din viața oricui. Cu siguranță, contează și să ai norocul să dai peste acel partener care să adere la viziunea ta și care să te înțeleagă.
Mirela Hărmănescu este, alături de multe alte femei din lumea aceasta, dovada că succesul nu este rezervat bărbaților, că poți realiza lucruri importante în viață dacă îți dorești.
Și încheiem cu un citat pe care l-am păstrat intenționat la final.
Sursa foto: MASTERBUILD„Ca să reușești în viață, în orice ai de făcut, trebuie să accepți nereușitele. Trebuie să te gândești că răul trece de fiecare dată și că trebuie să te concentrezi pe ce ai de făcut mai departe. Eșecurile sunt inevitabile, important este ce învățăm din ele”.
In lipsa unui acord scris din partea InternetCorp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mirela Hărmănescu: De la visul de a deveni medic, la construcția de baze NATO în Mauritania.
