În luna martie, la wall-street.ro sărbătorim lidershipul feminim și ne-am propus să vă aducem în fiecare zi a acestei luni exemple de femei puternice, modele de determinare și curaj pentru toți cei din jurul lor, inclusiv bărbați; femei care ies în evidență prin succesul și prin implicarea lor, și care pot inspira și alte reprezentante ale sexului frumos nu doar să viseze, ci să și acționeze către a-și îndeplini visurile.

Margareta Tănase lucrează de 37 de ani în compania ale cărei începuturi se regăsesc în 1962, când a fost fondată Uzina de Medicamente București. Denumită ulterior Sicomed, privatizată, dezvoltată și retehnologizată în valuri succesive de investitori, fabrica Zentiva produce medicamente pe același amplasament și nu și-a încetat operațiunile nicio zi.

După terminarea Facultății de Tehnologie Chimică de la Universitatea Politehnica, Margareta Tănase a preluat funcția de Șef de tură în Secția Drajee, în ceea ce se numea la acea vreme Uzina de Medicamente București. Atunci a învățat „tainele” fabricării de medicamente, într-o secție de fabricație, ce includea toate etapele producerii acestora: granulare, comprimare și filmare. Cu fabrica s-a obișnuit repede, însă spune că cea mai mare provocare de la acea vreme a fost când i s-a dat pe mână o echipă pe care trebuia să o conducă, ea având doar 29 de ani.

Eram foarte tânăra, ambițioasă, voiam să învăț, îmi doream să cresc profesional. Am avut norocul de a lucra cu oameni deosebiți, foarte buni profesioniști, de la care am învățat foarte multe lucruri noi. Fiind industrie farmaceutică, totul era încă de atunci foarte bine reglementat din punct de vedere legislativ, cu reguli foarte clare, care nu permiteau nicio abatere. Marea provocare pe care am trăit-o atunci a fost aceea de a conduce o echipă. Mă motivau toate lucrurile noi pe care trebuia să le învăț, să le aplic, dar recunosc că marea provocare a fost aceea de a învăța cum să conduci o echipa mare, la mai puțin de 30 de ani.

Margareta Tănase, director de operațiuni Zentiva România

Cărămidă cu cărămidă până ajungi la acoperiș

La fel cum nu poți construi un zid fără să nu pui cărămidă peste cărămidă, la fel se întâmplă și la nivel de profesional. Nu te poți numi profesionist, dacă sari etapele și dacă încerci mereu să cauți scurtături ca să ajungi mai repede pe acoperiș. Aceste direcții au fost, de altfel și cele care au ghidat-o pe Margareta Tănase de-a lungul carierei sale. Pentru ea, nu a fost simplu nici să ajungă într-o poziție de conducere și nici să se mențină în vârf, mai ales într-o lume aflată în permanentă schimbare, într-o Românie care făcea pași să se „lepede” cât mai rapid de metehnele comunismului și să se străduiască să trăiască într-o economie cu alt fel de credințe, valori și obiceiuri.

Margareta Tanase, ZentivaMargareta Tănase, în 2014. Sursa foto: Agerpres

Mi-am construit cariera, cărămidă cu cărămidă, fără să sar etape. Fiecare trecere de la un rol la altul, dar și menținerea acelui rol, a fost o provocare. La trecerea de la un rol la altul, ești pus în fața unei echipe noi, unor provocări noi, ai foarte multe lucruri noi de învățat. Pe de altă parte, pentru a te menține performant în același rol, vin alte provocări. Trebuie să-ți motivezi în permanență echipa pentru rezultate din ce în ce mai bune, trebuie să te adaptezi în permanență schimbărilor, ale companiei, dar și cele care vin din afara ei, trebuie să te reinventezi, să fii tu cel care aduce îmbunătățiri continuu”, spune Margareta Tănase.

Margareta Tănase, un observator al celor patru generații din piața muncii

La Zentiva lucrează în prezent patru generații de angajați ca vârstă: Baby Boomers (persoane născute între 1945-1964), Generaţia X (persoane născute între 1965 – 1980), Millennials (1980-1994), Generația Z (persoane născute între 1995-2010).

Mulți angajați lucrează acum în fabrica în care au muncit și părinții sau chiar bunicii lor, în vreme ce alții termină tura și merg către casă cu un alt membru din familie. Margareta i-a cunoscut și îi cunoaște încă pe toți, iar despre generațiile mai tinere ajunse în companie nu are decât cuvinte de laudă, deși aceștia sunt arătați deseori cu degetul și criticați de societate pentru lipsa de experiență de la job și din viață. Spune că vede o evoluție a generațiilor și că cei tineri aduc la masă multă energie, creativitate, dar și o dorință foarte mare de a învăța și de a pune umărul la dezvoltarea afacerii și a comunității din care fac parte.

În același timp celelalte generații cu care lucrăm ne ajută să menținem un echilibrul în tot ceea ce facem. Îi mentorează pe cei foarte tineri, îi ajută să se dezvolte, ii învață particularitățile producției de medicamente, responsabilitatea enormă pe care o au prin contribuția lor directă în a fabrică medicamente. Consider că diversitatea este un motor al progresului. Avem astăzi 4 generații care lucrează împreună în fabrică, deci colegi cu vârste și implicit seniorități diferite, specializări diferite.

Margareta Tănase, director de operațiuni Zentiva România

În ceea ce privește generația feminină din piața muncii, Margareta Tănase spune că avem multe nume de femei care reprezintă extrem de bine businessul românesc, însă numeric, acestea nu depășesc, cel puțin deocamdată, bărbații. Cu toate acestea, liderul de la Zentiva spune că nu s-a confruntat de-a lungul carierei sale cu dificultăți, doar din perspectiva faptului că este femeie. La masa negocierilor, la masa discuțiilor și în toate interacțiunile de business, Margareta Tănase spune că important e să vii cu date concrete, cu studii și cu cifre relevante care reduc totul la perspectiva lucrului bine făcut, indiferent dacă ești femeie sau bărbat.

„În ceea ce privește pozițiile de conducere, în compania noastră avem un procent de peste 50% femei, dar în alte companii din România, cred că numărul femeilor este mult mai mic decât al bărbaților. Însă, în țara noastră observ o deschidere mare privind accesul femeilor în funcții de conducere, atunci când demonstrează capacitățile necesare”, a completat Directorul de operațiuni din cadrul Zentiva.

Margareta Tănase este de părere că poți avea o carieră profesională care să-ți aducă multiple satisfacții, dar și să-ți întemeiezi o familie, alături de care să te dezvolți și de la care să continui să înveți. Femeile pot găsi echilibrul, spune ea și nu ar trebui să nu-și întemeieze o familie doar din teama de a nu-și periclita cariera construită până în acel punct.

„Am încurajat întotdeauna întemeierea unei familii, iar colegele noastre au avut întotdeauna suportul necesar pentru a îmbina carieră profesională cu întemeierea unei familii. Există perioade în care balanță poate înclina spre o direcție, sau alta, dar ele se pot menține într-un echilibru. Poți avea o carieră profesională frumoasă și să-ți întemeiezi, în același timp, o familie frumoasă”, a completat Margareta Tănase.

Sursa foto: Zentiva