O vila construita pentru a putea primi in vizita familia regala dupa standardele vremii a rezistat cu stoicism vremurilor si a ajuns cu bine, plina de povesti, in mainile mostenitorilor- familiile Chrissoveloni si Butculescu.

Vila Colibaseanu

Il intalnesc pe Jean Chrissoveloni la adresa vilei boieresti din strada Negustori din Bucuresti si petrecem cateva minute in curtea proprietatii pentru a admira casa de care familia sa este legata de peste 100 de ani prin filiera materna, fiind construita de bunicul mamei sale -Constantin Colibaseanu.

Constantin Colibaseanu era un "chiabur", dupa spusele lui Jean Chrissoveloni, nascut in comuna Colibasi ( Mehedinti), care a devenit prin dota sotiei sale, fiica generalului Laptev-Ecaterina- proprietar al mosiei Valeni in 1879.

Vila negustori 1b
“Constantin Colibaseanu provenea dintr-o familie de chiaburi. De profesie inginer constructor, el a studiat si Agronomia in Franta. Acestea erau marile lui pasiuni: sa construiasca si sa lucreze pamantul. A ajuns sa detina mosia Valeni dupa ce s-a casatorit cu Ecaterina Laptev, fiica generalului Laptev, o familie din marea aristocratie despre care se spunea ca sunt mai vechi decat Tarii Rusiei si care a venit in Romania o data cu Kisseleff,”, ne povesteste Jean Chrissoveloni in vreme ce admiram locuinta din Negustori.

“Este o casa construita de Constantin Colibaseanu personal, ca inginer contructor. Fundatia nu s-a clintit nici acum, desi a prins cutremurul din ’40 si pe cel din ‘77”, spune mandru Jean Chrissoveloni


De altfel, Colibaseanu a construit mai multe imobile, printre care si Biserica de la Valeni.Colibaseanu petrecea putin timp in casa din Bucuresti, majoritatea timpului petrecandu-l la mosie. Insa casa a servit ca resedinta generatiilor care au urmat, inclusiv familiei lui Nicky Chrissoveloni, tatal proprietarului actual, pana la preluarea imobilului de catre comunisti.

Pe masura ce descopeream si interiorul locuintei, Jean Chrissoveloni imi povesteste ca toate elementele sunt cele originale, iar marele noroc al imobilului a fost faptul ca a fost folosit ca sediu pentru institutii de stat in ultimii 60 de ani, asa ca a fost conservat mult mai bine comparativ cu alte cladiri care in perioada comunista au servit ca locuinte colective.

Procesul de retrocedare a fost anevoios. Au fost nevoie de peste 10 ani ca vila sa revina in posesia mosternitorilor, iar o data cu ea au inceput sa devina mai vii si amintirile. Aici s-au casatorit Georgette, nepoata lui Constantin Colibaseanu, cu Nicky Chrissoveloni, mostenitorul celebrei familii de bancheri.

Cele doua familii aveau insa sa aiba o prima legatura in urma cu mai multe generatii- pe vreme bunicilor. In cladirea spectaculoasa si impresionant de bine conservata in ciuda trecerii anilor exista un obiect la fel de bine conservat care a legat cele doua familii.

Corpurile de iluminat spectaculoase, scara de lemn lucrata cu migala, coloanele de stucco marmura, pivnita pentru vinuri si mansarda in stil francez s-au pastrat ca odinioara. Original este si seiful din biblioteca locuintei, seif care printr-o coincidenta ii leaga pe parintii lui Jean Chrissoveloni inca dinaintea nasterii lor. “Seiful era distribuit de compania Youell&Watson, Youell era bunicul tatalui meu. Astfel ,bunicul mamei a cumparat un seif de la bunicul tatalui meu”, povesteste zambind Jean Chrissoveloni.

vila negustori 1b
De aceasta locuinta sunt legati si Elena Colibaseanu si Georges Lakeman-Economu (Economu este numele primit mosternire de Georges Lakeman- o data cu averea matusii sale), parintii lui Georgette Chrissoveloni, dar si familia lui Georges Negropontes, care a locuit in aceasta casa in perioada in care aveau in constructie casa din Floreasca.

Georges Lakeman-Economu este fiul ofiterului britanic Lakeman si al Mariei Arion.

vila colibaseanu
Acum, cladirea fata de care timpul a fost parca mai bland fata de altele si pastreaza bucuria tineretei este scoasa la inchiriere de familie, potrivit companiei de consultanta Esop.

“Principalul atuu al cladirii Chrissoveloni este unicitatea, fiind singura vila de inchiriat din Bucuresti care are o arhitectura de acest gen. Faptul ca este vila celui mai mare bancher din Romania din perioada interbelica da prestanta si va fi onorant pentru viitorul chirias, care isi va primi la randul lui clientii in fata receptiei, acolo unde pe vremuri era sala de bal, frecventata si de Regina Romaniei. Ca domenii de activitate, noi o recomandam ca sediu de birouri pentru agentiile de publicitate, casele de avocatura si firmele de consultanta” Alexandru Petrescu, managing partner Esop Consulting l CORFAC International.


Suprafata totala a corpului principal de cladire are o suprafata utila de 1.300 mp, in plus exista un pod care poate fi amenajat si astfel suprafata poate fi extinsa. Cladirea mai are si o anexa de circa 230 mp utili si o curte de 500 mp.

Fotografii de Mircea Dragos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri