Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieței locale de business process outsourcing, anunță că mare parte a angajaților lucrează încă de săptămâna trecută de acasă, iar în prezent 2.000 de salariați, adica 66% din personal, este remote. Iar cifra va crește în zilele următoare.

”Încă de la primele semne de răspândire a epidemiei de coronavirus în România am luat toate măsurile pentru a ne proteja angajații, dar în același timp și pentru a asigură o continuitate a proiectelor pe care le derulăm. În primul rând, ne-am aprovizionat cu soluții dezinfectante pentru mâini, soluții pentru sterilizat mobilierul, perifericele, dar și soluții pentru igienizarea și curățenia spațiilor comune. Toate resursele de acest tip sunt concentrate în zonele în care mai avem colegi în birouri și precizez acest lucru deoarece avem o mare parte din angajați care lucrează remote, de acasă. Sunt materiale pe care încercam să le raționalizăm deoarece avem spații mari, deci nevoi de cantități mari, iar distribuitorii nu pot onora comenzi întregi”, a declarat pentru wall-street.ro Vladimir Sterescu, country manager Computer Generated Solutions (CGS) Romania.

El a adăugat că în cadrul CGS România, dar și global, infrastructura era deja pregătită pentru lucrul de acasă și erau deja angajați care lucrau remote, cu precădere în București, Tg Jiu și Brașov.

Astfel că organizația a început de săptămâna trecută să lucreze de acasă, ajungând ca în prezent 2.000 dintre angajați să aplice acest model.

” La nivelul zilei de vineri, 13 martie, aveam 800 de colegi care lucrau de acasă, a două zi numărul a ajuns la 1.300, iar luni 16 martie peste 2.000 de angajați lucrează remote – cca 66% din efectivul CGS România. Cifrele vor continuă să crească în zilele următoare. Deoarece nu toți angajații au un laptop de serviciu, abordarea noastră a fost de a le pune la dispoziție acasă PC-ul pe care lucrau la birou”, a explicat Sterescu.

El a menționat că pentru a face acest lucru posibil, CGS România a început de săptămâna trecută un amplu proces de identificare a salariaților care au conexiune de Internet acasă, s-a analizat cine are monitor acasă (a.i. să primească doar PC-ul, nu și monitorul), s-a verificat tipul de conexiune și la ce distanță de acces point va fi instalat PC-ul, oferindu-le cabluri de diverse dimensiuni pentru a putea instala acasă unitatea primită.

”Menționez că, în cazul nostru, pentru că avem multe proiecte de call-center, este important să avem conexiunea direct prin cablu la acces point. Avem însă și un pool mare de colegi care, din păcate, nu pot lucra de acasă, aceștia fiind cei care au acces la date sensibile (de ex. date de card bancar) și care trebuie să activeze într-o zonă supravegheată și monitorizată în care nu au acces cu telefonul mobil, de exemplu”, a detaliat șeful companiei.

Și pentru aceștia compania a luat un întreg set de măsuri:

  • A eliberat spațiile de lucru și a scăzut mult densitatea la birou. Distanță dintre ei este acum de 3-4 birouri;
  • A realizat un set clar de reguli privind accesul, plecarea de la birou, accesul în spații comune a.i. să fie cât mai puțini oameni pe o singură zonă;
  • A realizat un set clar de instrucțiuni privind igienizarea birourilor, mobilierului, echipamentelor de lucru – acest lucru se va face de mai multe ori pe zi concentrat pe zonele de lucru;
  • A informat angajații despre regulile de igienă proprie.

Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezența încă din anul 2006, pe piață din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.

Cei circa 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.

CGS (Computer Generated Solutions) este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri