Economia mondială și economiile naționale se află într-o criză profundă. Se produce așa numita “înghețare a economiilor reale”, în aproape toate țările. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă on-line, CNIPMMR a lansat primul set de măsuri prioritare pentru relansarea economică a României.

Măsurile realizate de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România sunt împărțite în două capitole importante. Primul capitol “Context Managerial” relevă cele trei elemente esențiale ale analizelor efectuate de specialiștii din numeroase țări asupra crizei provocate de Coronavirus (premise, variante de scenarii și direcții și modalități de acțiune) și cele 3 posibile scenarii pentru ieșire din criză potrivit experienței mondiale: Scenariul V, Scenariul U și Scenariul L. De asemenea, capitolul prezintă și cele 5 direcții și modalități de acțiune:

  • Cererea de produse și servicii, internă și externă
  • Asigurarea lanțurilor de aprovizionare a companiilor și populației în țară și din străinătate
  • Asigurarea de lichidități și finanțări pentru companii și populație
  • Realizarea de investiții substanțiale, publice și private, autohtone și străine
  • Asigurarea de resurse umane sănătoase, apte și disponibile pentru a munci.

Cel de-al doilea capitol este unul aplicat și prezintă măsurile prioritare pentru relansarea economică a țării. Astfel, pentru depășirea situației de criză în care ne aflăm și încercarea de a ne încadra în scenariul economic V, Consiliul Național al IMM-urilor din România ( CNIPMMR ) a propus un set de măsuri structurate pe cinci categorii principale:

  • Investiții
  • Programe specifice IMM-urilor
  • Înființarea fondurilor de investiții
  • Măsuri sectoriale
  • Politici publice

Printre propunerile noastre, cele mai importante sunt:

  • Investiții în infrastructură – o autostradă în fiecare regiune istorică
  • Program finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020: o inițiativă națională sau regională care să vizeze asigurarea de mese calde sau de pachete cu alimente
  • Fond de investiții de tip equity
  • Program pentru accesul rapid la lichidităţi pentru IMM-uri
  • Program național: FABRICAT ÎN ROM NIA
  • Eliminarea taxelor parafiscale solicitate IMM-urilor de autorităţile publice
  • Plan național de DIGITALIZARE a instituțiilor publice pentru digitalizarea instituțiilor și proceselor
  • Achizițiile publice centrale și locale să fie făcute cu respectarea principiului: minim 50% de la un IMM local
  • Debirocratizare masivă
  • Reforma administratiei publice
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri