Clienții pot alege dintr-o ofertă de produse alimentare și non alimentare. Plata se face online, iar odată plasată comanda, echipele cora o pregătesc gratuit pentru ridicarea la ora aleasă de clienți. Astfel, comanda poate fi ridicată printr-o staționare scurtă în zona Serviciul Clienți, fără să fie nevoie să intri în magazin.

„Am extins serviciul cora.ro la Ploiești și Cluj cu opțiunea de ridicare a comenzii și l-am introdus în premieră la Drobeta-Turnu Severin, ca răspuns la solicitările clienților noştri. Acum, mai mult ca oricând, este momentul cumpărăturilor online pentru siguranța tuturor. De aceea dezvoltăm astfel de servicii pentru a onora rapid comenzile, având în vedere că numărul acestora este tot mai mare”, a declarat Claudia Badea, directorul operațional al platformei e-commerce cora.ro.

Până acum, serviciul de comenzi online al cora era disponibil în toate cele 4 magazine din București și Constanța, atât cu livrare, cât și cu ridicare din punctele coraDrive, iar la Ploiești și Cluj se putea opta doar pentru livrare. În continuare, la Bacău serviciul cora.ro este disponibil în regim Drive, cu ridicare din magazin.

Recent, cora România și foodpanda, platformă de food delivery din România, au încheiat un parteneriat pentru a mări capacitatea de livrare rapidă la domiciliu a comenzilor de produse din hipermarketurile cora.

Lanțul de magazine cora România a instituit în unele locații o limită de cumpărături, cu scopul de a descuraja specula și de a asigura marfă la raft pentru mai mulți clienți, în perioada în care raioanele magazinelor se golesc, pe fondul pandemiei de Coronavirus.

De asemenea, cora a modificat programul hypermarketurilor sale, în concordanță cu noile măsuri anunțate de către autorități care limitează circulația persoanelor pe timp de noapte.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezent pe piața românească din 2003 și operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe.

Sursa foto: Shutterstock.com