Măsurile fiscale nu sunt suficiente pentru a rezolva problemele cu care se confruntă mediul de business, pentru că ele nu sunt de natură "fiscală". În primul rând, este nevoie de claritate, predictibilitate și transparență decizională, lucru care, deși poate fi considerat deja un clișeu, este cu atât mai adevărat astăzi, în aceste vremuri profund incerte. Avem nevoie să știm care este strategia economică, să ne fie tuturor clar în ce direcție ne îndreptăm și să tragem toți la același obiectiv, spune Mircea Gavrilă, fondator și CEO al Depisto, firmă de securitate electronică și protecție la incendiu.

"Avem nevoie de un timp minim de reacție, să ne pregătim câtuși de puțin. Avem nevoie să nu se arunce idei și promisiuni în mass media care nu sunt confirmate de textele legilor sau cărora le lipsesc procedurile. Avem nevoie să fie întărite obligațiile din contracte, nu slăbite, mai ales în cazul serviciilor deja prestate sau în curs de finalizare", apreciază Mircea Gavrilă (foto).

Astfel, "dacă firma nu încasează, de unde să plătească salarii, furnizori, contribuții, impozite? Este important ca statul să țină un echilibru fin între protejarea celor care au nevoie cu adevărat de suport financiar în aceste luni cu protejarea celor care încă alimentează bugetul de stat și încă plătesc salarii. Intervenția trebuie să fie chirurgicală, nu să creeze noi blocaje în lanțul economic", mai spune antreprenorul.

Într-adevăr, subliniază acesta, "nici statele nu au o misiune ușoară. Trebuie să intervină în forță în sistemul medical și pe zona asistenței sociale, ceea ce impune creșterea cheltuielilor".

Dar, "în egală măsură, firmele au venituri mai mici, alimentează cu mai puțin bugetul și trec prin tot felul de restructurări, punând și mai multă presiune pe nevoile de asistență din partea statului. Este o situație complicată. Însă poate învățăm acum, în al 12-lea ceas, că statul, cetățenii și companiile suntem parteneri, nu tabere opuse. Așa cum noi ne reorganizăm și reinventăm activitatea, luăm decizii neplăcute pentru noi și oamenii noștri, tot așa cred că și statul ar trebui să se uite foarte atent la cheltuielile pe care le are, să decidă ce este esențial și ce nu, să vadă unde și cum trebuie să își reorganizeze, restructureze și reinventeze rolul și cheltuielile".

Ne-ar fi utilă o echipă de intervenție economică, similară celei puse la punct pentru intervenția medicală. Așa cum avem o procedură cu standarde pentru evoluția stării de sănătate a oamenilor, trebuie să avem și pentru economie.

"Când anumiți indicatori ating anumite praguri trebuie să avem un plan de acțiune pregătit deja, cunoscut de noi toți și gata de pus în aplicare. Trebuie să avem echipe care lucrează la condițiile etapizate de reluare a activității care să conțină standardele de respectat adecvate - unele vor ține de companii (echipamente, soluții dezinfectare, program de lucru, separare echipe șamd), altele de autorități (igienizarea și securizarea transportului în comun, de exemplu)", spune Mircea Gavrilă.

De asemenea, "ar trebui investiți banii statului acolo unde pot genera valoare. De exemplu, începute proiectele de mare infrastructură cerute de oameni și companii deopotrivă de 30 de ani. Acestea vor înlesni revenirea economică pentru toate sectoarele și vor da încredere marilor investitori din regiune să dezvolte capacitate de producție și export în România".

Reducerea birocrației și digitalizarea relației cu autoritățile este o altă necesitate pentru revenirea economică și reducerea aglomerărilor.

În opinia sa, autoritățile trebuie să aibă o mare grijă la achiziții astfel încât banii cheltuiți să circule cât mai mult pe verticală în economia românească.

"Haideți să învățăm lecția prin care trecem astăzi. Producătorii români de substanțe și echipamente se dovedesc a fi de neprețuit în această perioadă. Însă la fel de importanți vor fi și cei din industria alimentară și din agricultură în următoarea perioadă", arată fondatorul Depisto.

Acum, "vedem cât de important este sistemul medical și că nu mai putem acceptă "merge și așa", că trebuie să punem pe picioare spitalele pentru că oamenii să meargă cu încredere în orice spital din România, personalul să aibă proceduri foarte clar stabilite de specialiști pe date științifice care sunt puse în aplicare fără excepție", apreciază antreprenorul.

În concluzie, "această situație va mai dura, este un maraton, nu un sprint. Până la vaccin mai avem măcar un an, doi. Între timp, trebuie să supraviețuim, să ne câștigăm "pâinea". Trebuie să gândim strategic și să anticipăm următorii pași pe care îi putem face către o reconstrucție economică într-o lume care funcționează deja diferit. Este normal că această criză medicală să consume energie și atenție, însă trebuie să ne asigurăm că avem și planuri cât mai bune pentru perioada ce va urma trecerii vârfului pandemiei", spune Mircea Gavrilă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri