Ady Hirsch, CEO al Alka, a declarat, pentru wall-street.ro, că se așteaptă ca statul că accepte amânarea plăților de taxe, în contextul impactului pandemiei de Covid-19 asupra mediului de afaceri.
„Oamenilor le este în aceeași măsură teamă de pierderile financiare și de Covid-19. În plus, aș aștepta din partea statului să accepte și amânarea plăților de taxe către acesta. Ieșirea (n.r. - din criză) nu va fi ușoară deloc. Însă, din momentul în care pericolele de sănătate nu vor mai exista, mediul de afaceri trebuie lăsat să își desfășoare activitatea. Și aici mă refer și la diminuarea birocrației, care, în context normal de lucru, tinde să împiedice dezvoltarea (mai) sănătoasă a economiei românești. În plus, accesul la fonduri de finanțare fie de stat, fie private (cu susținerea statului) trebuie să existe pentru a permite antreprenorilor să miște din nou roțile economiei”, a spus Hirsch.
Încă de la începutul pandemiei, vânzările Alka au scăzut, iar costurile pentru materii prime, materiale de ambalare și transporturi au crescut. În plus, compania a redus programul de lucru al angajaților.
Citeste si:
CEO Alka: Covid-19 a impactat vânzările noastre în mod negativ
„Covid-19 a impactat vânzările noastre în mod negativ din momentul în care a fost declarată situația de urgență. Înainte de acest moment, în fiecare lună a primului trimestru am avut o creștere semnificativă care provenea de la o performanță mai bună a produselor și brandurilor noastre atât în România, cât și în afara țării. Covid-19 a oprit brusc dezvoltarea noastră sănătoasă de business. Având în vedere că business-ul Alka este compus din multe categorii, multe produse pentru multiple ocazii de consum și canale de desfacere. Unele sunt extrem de rău afectate, altele mai puțin. Vedem aceste tipuri diferite de impact din ce în ce mai mult. Acum lucrăm sub premisa că vânzările vor scădea vizibil. Revenirea va fi treptată. Va dura o perioadă medie până vom ajunge la un nivel normal”, a explicat Ady Hirsch, CEO al Alka.
Citeste si:
Anul trecut, Alka a finalizat fabrica pentru biscuiți și snacks-uri sărate din Ploiești, după o investiție de 11,5 milioane de euro.
Alka deține două fabrici în Românii, una în Ploiești și una în București, unde produce napolitane (Alfers), Toortitzi, prăjituri (Prăjitura casei ), biscuiți, semințe (Alka) și cafea (Stretto). În 2019, compania, care are 826 de angajați, a înregistrat o cifră de afaceri de 220 de milioane de lei.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: