Burger King a deschis, anul acesta, doar unul din cele șase restaurante planificate. În prezent, compania americană analizează efectele pe care le are pandemia de Coronavirus asupra businessului și a procesului de recrutare, care ar putea fi reluat, scrie retail.ro

La finalul lunii aprilie, Burger King a deschis al treilea restaurant din România, în Piața Universității. Planul de afaceri a fost, inevitabil, afectat de pandemia de Coronavirus, iar brandul american analizează, în prezent, deschiderea de noi locații.

„Imediat după noua deschidere, am continuat să evaluăm situația actuală, precum și următorii pași pe care îi avem de făcut pentru a urma planurile noastre de dezvoltare a Burger King în România. (...) În acest moment, urmărim să reluăm în considerare procesul nostru de recrutare, precum și planurile de dezvoltare, pentru a avansa pe piața românească cu aceeași viteză cu care am început și pe care o aveam planificată”, a declarat Alan Laughlin, președinte Burger King AmRest.

Citește și: Burger King deschide șase noi restaurante în 2020, după cozile făcute de români pentru burgeri și cartofi prăjiți

Cu restaurantele închise, având la dispoziție doar livrările de mâncare și zona de take away, vânzările Burger King au scăzut de la debutul pandemiei de Coronavirus în România.

„Industria QSR/HORECA a fost aspru lovită de restricțiile impuse pe parcursul stării de urgență. Declinul consumului în afara locuinței a afectat sustenabilitatea business-ului, când la început am avut chiar toate restaurantele închise. Apoi, cu pași mici am preluat zona de food delivery, take away și pick-up ceea ce a reprezentat o reușită. În principiu, vânzările au fost în scădere și lucrăm din greu pentru a menține echilibrul”, a explicat Laughlin.

Citește și: Record pentru Burger King din AFI Cotroceni

AmRest Holdings, SE este unul dintre cei mai mari operatori de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB. În România, AmRest operează rețeaua de cafenele Starbucks și, începând de anul acesta, lanțul de restaurant Burger King.

Sursa foto: Burger King

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri