O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni pe teritoriul României, între acestea numărându-se deschiderea mall-urilor, cu excepţia restaurantelor, cafenelelor, locurilor de joacă, sălilor de jocuri şi cinematografelor situate în interiorul acestora, precum şi deschiderea piscinelor exterioare şi a sălilor de sport/fitness. De asemenea, se reiau zborurile spre și dinspre 17 țări, notează Agerpres.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre prin care propune Guvernului măsurile de relaxare care se aplică începând din 15 iunie.

Hotărârea privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15 iunie, precizează că se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, după caz, cu ministrul Tineretului şi Sportului, ministrul Mediului sau ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Noi măsuri de relaxare din 15 iunie:

  • Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.
  • Creşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.
  • Vor fi reluate activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. În interiorul centrelor comerciale nu se permite însă activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de doi metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă, precum şi exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.
  • Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/ fitness, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii.
  • Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.
  • Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school-uri pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării, al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii.

Joi, în şedinţa de guvern, premierul Ludovic Orban a anunţat că săptămâna viitoare va fi aprobată prelungirea stării de alertă după data de 16 iunie.

Mai mult, se reiau zborurile spre și dinspre 17 state. Lista țărilor, aici.

Sursa foto: Dan Visan | Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri