Flanco Retail, compania românească prezentă pe piață din 1994, lansează serviciul de livrare prin EasyBox, la nivel național, iar clienții pot selecta unul dintre cele 600 de lockere în care produsul poate fi trimis, potrivit unui comunicat de presă.

În categoria produselor care pot fi livrate în aceste locuri se încadrează electrocasnicele mici, de tipul celor pentru bucătărie, de îngrijire personală, dar și produse precum laptopuri, tablete, smartphone-uri, căști sau aparate foto.

Clienții din București care plasează o comandă pe site-ul flanco.ro, până la ora 13:00, beneficiază de livrare la EasyBox în aceeași zi.

Comanda se plasează prin intermediul site-ului flanco.ro. Astfel, după ce este selectat produsul, la metoda de livrare se optează pentru „ridicare personală” și se alege de pe harta interactivă cel mai apropiat EasyBox. După plasarea comenzii, clientul este anunțat printr-un SMS de când va putea găsi coletul la locul selectat, alături de intervalul orar în care comanda sa poate fi ridicată.

„Pentru clienții noștri, la fel ca pentru noi, timpul este o resursă prețioasă. Cu serviciul de livrare la EasyBox, clienții își pot achiziționa produsele dorite, fără a fi condiționați de sosirea curierului. Au site-ul la un click distanță, iar EasyBox-ul la câțiva pași”, a declarat Dragoș Sîrbu, CEO-ul Flanco.

Un alt beneficiu pe care îl aduce livrarea la EasyBox este reprezentat de siguranță – recepționarea produsului petrecându-se fără vreo interacțiune cu alte persoane.

Flanco este un retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 156 de magazine, aflate în 116 orașe ale României.

Sursa foto: Facebook Flanco

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri