O poză în care se vede o piață aglomerată, cu texte în limba chineză, a fost răspândită ca o presupusă dovadă lipsei de restricții din China. Poza e o captură dintr-o transmisiune live a unei camere video din Taiwan, cu strada Daxi din orașul Taoyuan. În ea sunt văzuți mai mulți oameni fără mască, oameni care nu respectă distanțarea socială. Ea a fost răspândită de contul lui Ursache Florin, critic al restricțiilor, sceptic în legătură cu gravitatea pandemiei și promotor al protestelor anti-restricții din România, ca mai apoi să fie preluată de Codruța Cerva, coronasceptică, adeptă a conspirațiilor referitoare la gravitatea COVID-19 și adesea invitată la România TV și la emisiunea lui Luis Lazarus unde, de multe ori alături de Diana Iovanovici Șoșoacă, critică măsurile luate pentru oprirea pandemiei. Postările lor au fost distribuite de peste 6.000 de oameni.

Fotografia este reală și a fost realizată pe 3 aprilie 2021, dar ea nu este din China țară în care a fost identificat pentru prima oară virusul Sars-COV-2 și care, până acum a înregistrat 90.273 de cazuri și 4.636 de morți, ci din Taiwan, o insulă vecină cu China, care a înregistrat, de la începutul pandemiei, doar 1.047 de cazuri și 10 morți. În prezent, în medie, în Taiwan sunt înregistrat doar trei cazuri de infectare pe zi. În filmarea completă, se vede că nu toți taiwanezii mergeau fără mască. Aproximativ jumătate dintre cei care apar din videoclip poartă mască, în timp ce cealaltă jumătate nu poartă, dar asta pentru că restricțiile inițiale și măsurile stricte de prevenire a infectării au funcționat și au permis o reîntoarcere la o viață normală.

Au dispărut restricțiile din China?

În ciuda mesajului postat pe Facebook și asociat cu imaginea din Taiwan, nu din China, în China încă mai există o serie de restricții. Adevărul este că ele nu sunt atât de severe precum cele din România, în contextul în care vaccinarea este accelerată și numărul de infectări este incredibil de scăzut. Treptat, chinezii s-au reîntors la normal, dar acest lucru a fost posibil din cauza comunismului, a lipsei de libertate a cetățenilor, dar și a supravegherii masive a populației. Măștile nu mai sunt obligatorii peste tot încă din august 2020, iar turiștii vaccinați cu vaccinul chinezesc nu mai trebuie să intre în carantină.

Situația nu a arătat așa și la începutul pandemiei. Restricțiile impuse au fost incredibil de severe. În ianuarie, trei orașe din provincia Hebei de lângă Beijing au fost puse în carantină totală după ce au fost înregistrate 90 de cazuri în rândul unei populații de aproximativ 22 de milioane de locuitori. Drept comparație, îmaginează-ți că România ar intra din nou în stare de urgență dacă am înregistra puțin peste 80 de cazuri de COVID. În prezent, în România mii de persoane se infectează cu COVID în fiecare zi.

Citeste si:
Masca și carantinarea ne afectează imunitatea? E imunitatea de...
#DeFaker | Masca și...

Oamenii fără mască din Taiwan

Fotografia răspândită pe Facebook care nu era în China, ci din Taiwan nu arată că virusul nu este periculos, ci că măsurile de prevenție și restricțiile aplicate au funcționat. Taiwan a fost un model pentru întreaga lume în ceea ce privește lupta și prevenirea infecției cu COVID-19. Succesul lor a fost datorat în special de măsurile luate de devreme. Taiwanezii au început să poarte măști înainte ca autoritățile să ceară acest lucru, în timp ce controlul la granițe a fost foarte strict. Turiștii străini nu au mai avut voie să intre în țară, în timp ce toți cetățenii din Taiwan trebuiau să intre în carantină înainte să ajungă acasă.

Chiar dacă numărul cazurilor nu creștea, Taiwanul continua aplicarea măsurilor, în timp ce cetățenii se conformau. În ianuarie, Taiwan și-a închis granițele după ce a înregistrat un singur caz de COVID cu transmisie locală. Acum, la mai bine de un an de la începutul pandemiei, Taiwan are puțin peste o mie de cazuri la o populație mai mare decât cea a României. Doar zece morți au fost cauzate de COVID. Asta nu înseamnă că lipsa măștilor duce la lipsa cazurilor, ci că măsurile stricte luate de stat ca să prevină răspândirea virusului au funcționat.