Prisync, aplicatie de comparare a preturilor retailerilor online, este unul dintre startup-urile turcesti care au luat viteza rapid, atragand peste 400 de clienti din 40 de tari in doar cativa ani, precum si multiple runde de finantare. Acum compania este interesata si de piata din Romania. Afla dintr-un interviu exclusiv cu Burcu Yenipinar, marketing manager al companiei, ce isi propune Prisync, ce provocari intampina si ce strategii are pentru piata din Romania.

Prisync ajuta retailerii online sa fie competitivi, oferindu-le acestora date privind preturile a zeci de mii de produse. Aplicatia este usor de instalat, se updateaza de patru ori pe zi, trimite alerte de pret dinamice si, in final, ajuta retailerii sa isi mareasca competitivitatea.

Care sunt provocarile Prisync?

“Fiind inca la nivel de startup, totul este o provocare mai ales deoarece, in aceastra industrie, dinamica este extrem de mare. Crestem foarte rapid, deci este dificil sa gasim oameni pe care sa ii angajam, potriviti echipei. In plus, una dintre cele mai mari provocari este de a “imperechea” toate produsele de pe piata si a gasi date relevante pentru toate acestea, astfel incat clientii (retailerii online – n.r.) sa afle toate informatiile. Utilizatorii nostri le gasesc, dar in prezent trebuie sa faca si ceva munca manuala; in viitorul apropiat vom elimina acest lucru, automatizand tot procesul”, puncteaza Burcu Yenipinar.

Compania are 408 clienti din 40 de tari, dublandu-si numarul de clienti de la an la an si estimand acelasi lucru si pentru 2018. Astfel, in 2016 compania avea 208 clienti, majoritatea din Marea Britanie, Australia si Canada.

“Sunt din industrii precum electronice, mama si copil, echipamente pentru birouri, constructii, beauty si sanatate, sport, outdoor si asa mai departe. Nu ne limitam a lucra, insa, doar pentru aceste industrii! De aplicatie poate profita orice industrie care este interesata de concurenta pe preturi”, puncteaza directorul de marketing al companiei turcesti.

Interesul pe(ntru) piata locala

Am intrebat-o pe Burcu ce interes are Prisync pe piata locala si cum se vede eCommerce-ul romanesc.

“Romania este o piata inca destul de mica la nivel de eCommerce, insa totodata este foarte concurentiala, asa ca potentialul pentru business-ul nostru este mare. In prezent suntem interesati sa lucram cu companii de toate marimile din orice industrie. Daca vom primi mai multe cereri din Romania, nu excludem deschiderea unui sediu fizic in tara”, spune Burcu.

Cum se diferentiaza de concurenta?

Principalul diferentiator al Prisync fata de concurentii de pe piata? Produsul turcesc reprezinta o solutie care urmareste in mod activ preturile concurentilor, nefiind un simplu motor de comparare preturi precum Compari.ro sau Shopmania.ro.

“Este un produs B2B. In plus, lucram cu business-uri indiferent de marimea sau domeniile lor”.

Ce ar schimba in eCommerce?

Raspunsul specialistei are legatura directa cu business-ul Prisync. “Daca ar exista vreo sansa sa se standardizeze informatiile produselor in eCommerce, acest lucru ar usura mult depistarea produselor similare ale concurentilor si monitorizarea preturilor. De exemplu, imaginati-va ca un furnizor ar standardiza numele, pretul pentru fiecare produs in parte, si s-ar asigura ca toti retailerii le vor comercializa cu acelasi nume, coduri, culori, imagini etc”.

Industriile “sensibile” la preturi si cele aproape imune

In ceea ce priveste industriile unde preturile conteaza mai putin, Burcu da doua exemple – fashion si nisa de lux. “Acestea doua sunt mai putin afectate de preturi decat celelalte, intrucat clientii sunt deseori dispusi sa plateasca mult, daca ei considera ca merita”.

Diametral opus se situeaza electronicele, puericultura, echipamentele de birouri/birotica, constructiile etc, unde oamenii tind sa caute cele mai mici preturi si sunt interesati tot timpul de reduceri. “Aceste informatii sunt probate de datele clientilor nostri”, mai spune Burcu Yenipinar.

Vino la ecomTEAM 2018 la Brasov, 28-29 martie, pentru a discuta cu oficialii Prisync dar si reprezentanti ai celor mai mari retaileri si specialisti eCommerce din Romania.

Sursa foto: Shutterstock: Tyler Olson

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri