Lansarea magazinului online al celor de la Motorola le va permite consumatorilor români să își cumpere dispozitivele produse de către companie direct de pe site-ul acesteia, fără a mai fi direcționați către distribuitori precum Altex, Vodafone, Media Galaxy sau Orange, așa cum se întâmplă în prezent.

Cu toate acestea, Vladislav Ivanov precizează că va pune accent în continuare pe extinderea colaborării cu operatorii de telefonie mobilă din România, dar și cu partenerii din zona de retail.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce? Apreciază pagina ecomTEAM AICI.

Această mutare, ce urmează să se concretizeze în perioada următoare, vine într-un moment în care piata de e-commerce din România înregistrează o creștere puternică, fiind impulsionată și de efectele pandemiei de COVID-19.

Într-un interviu acordat wall-street.ro, Florinel Chiș, președintele Asociației Române a Magazinelor Online(ARMO), estima că piața de e-commerce din România se va situa undeva în jurul valorii de 2,5% din PIB sau aproximativ 5,5 miliarde de euro în 2020. Estimările ARMO reprezintă o creștere de 30% față de anul 2019.

Citește și Black Friday 2020: ce magazine au început deja campaniile și când va avea loc la cei care nu au dat startul încă

Motorola vizează atingerea unei cote de piață de două cifre în România

Vladislav Ivanov, General Manager Motorola pentru Sud-Estul Europei, precizează că scopul companiei este să obțină în România, per total, o cotă de piață de două cifre până la finalul anului 2021, în prezent situându-se în jurul a 5-6%.

”Suntem conștienți de contextul economic actual, însă credem că din ce în ce mai mulți oameni vor lua o decizie de cumpărare pragmatică. Pentru acest tip de client suntem pregătiți cu o gamă extinsă de smartphone-uri mid-range, care oferă specificații tehnice similare cu cele de pe flagship-uri, dar la prețuri accesibile. Prin urmare, pentru anumite segmente de produs, ne-am stabilit drept obiectiv o cotă de piață de 25%”, precizează Vlavislav Ivanov pentru wall-street.ro.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce? Apreciază pagina ecomTEAM AICI.

Această tendință a deciziilor de cumpărare pragmatice este una care prinde contur la nivel global din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19. Obiceiurile de cumpărare sunt într-o continuă schimbare, iar ”noul normal” nu poate fi definit concret din cauza incertitudinii.

Citește și Studiu: de ce refuză unii români să plătească online sau să utilizeze mobile banking

Românii apreciază articolele de lux, aspect valabil și când vine vorba de cumpărarea unui smartphone

Marele câștigător al acestei perioade va fi segmentul mid-range, care va experimenta o creștere semnificativă pe măsură ce oamenii devin mai precauți cu privire la modul în care își cheltuiesc banii. Însă, în continuare, o parte dintre români vor continua să cumpere telefoane scumpe, consideră reprezentantul Motorola.

”Ca întotdeauna, raritatea și exclusivitatea sunt instrumente puternice pentru a crește dorința de a deține un anumit articol, iar acest lucru se reflectă și în alegerea smartphone-ului. În general, românii apreciază articolele scumpe, de lux, iar acest lucru este valabil și pentru decizia de cumpărare a smartphone-ului. Un anumit segment al populației este dispus să plătească mai mult pentru un produs mai bun, care atrage atenția”, precizează reprezentatul Motorola.

Motorola atacă piața din România cu un portofoliu de produse destinate atât cumpărătorilor pragmatici cât și celor care sunt în căutarea unui flagship. Astfel, românii își pot cumpăra un moto g9 plus cu 999 de lei, smartphone-ul fiind echipat cu un ecran de 6,8 inch cu rezoluție FHD, procesor Snapdragon 730G cu 4 GB RAM, 128 GB memorie internă și o baterie incorporată cu o capacitate de 5.000 mAh.

”Vedem o schimbare puternică a tendinței clienților spre ecrane mari. Ne așteptăm ca aceasta să continue și în 2021, deoarece începem să folosim smartphone-urile pentru scopuri diverse, de la comunicare la jocuri și divertisment, de la urmărirea activității profesionale și până la controlul stării de sănătate”, explică Ivanov.

Citește și Black Friday 2020: cum te pregătești de ”sărbătoarea reducerilor”

De cealaltă parte, în întâmpinarea românilor dornici să își achiziționeze un vârf de gamă, Motorola vine cu modelul Razr 5G, disponibil la 6.999 de lei, ce este echipat cu un ecran de 6,2 inch, capacitate de stocare de 256 GB, memorie RAM de 8 GB și un procesor Octa Core Sandragon 765.

”Avem o linie completă de terminale echipate 5G, începând de la produse accesibile până la cele premium. Aspirăm la un rol major în acest segment, pentru că ne dorim ca Motorola să fie un lider de piață pentru modelele 5G”, adaugă Vladislav Ivanov.