Anul acesta, magazinul românesc de optică Lensa.ro a mai inaugurat patru showroom-uri, în orașele Timișoara, Iași, Constanța și Craiova. Cu noul magazin de la Brașov, totalul investițiilor din România ajunge la 450.000 euro.

Două cabinete de consultații oftalmologice și peste 1.000 de perechi de ochelari sunt expuse pe rafturile noului magazin de 140 metri pătrați din Brașov, situat pe Bd. 15 Noiembrie, nr. 50A.

"Am deschis magazinul de la Brașov luna aceasta, fiind cel de-al patrulea showroom inaugurat în acest an. Vom continua investițiile și în anul următor cu noi magazine pe care le vom deschide în țară", a declarat Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.

Investiția din Brașov este în jur de 50.000 euro. Magazinul, situat în apropiere de Cinema Patria, Afi Mall, expune produse ale brandurilor: Ray-Ban, Polarizen, Emporio Armani, Guess, Tommy Hilfiger, Hugo Boss, Dolce&Gabbana sau Polaroid. Gama de lentile de vedere este și ea completă, având toți furnizorii importanți în portofoliu, precum Essilor, Hoya si Zeiss.

Black Friday 2020 – reduceri de până la 80%

În perioada 9-15 noiembrie, Lensa vine cu reduceri de până la 80% la ochelari de soare, rame de vedere, lentile de contact și lentile colorate.

De asemenea, în showroom-urile Lensa reducerile la ramele de vedere pot ajunge la 100%, pentru ochelarii de vedere achiziționați în magazine. Spre exemplu, orice achiziție de ochelari progresivi cu lentile Essilor sau Hoya au orice ramă gratuită, la alegere.

"În fiecare an, în perioada de Black Friday cererea pentru ochelari de soare și lentile de contact se dublează sau chiar triplează. Românii preferă să cumpere când sunt reduceri substanțiale de prețuri", a precizat Florin Niță, marketing manager la Lensa.ro.

În magazinele Lensa.ro, lentilele de ochelari se pot personaliza în funcție de meserie sau activitate (ex: lentile pentru condus, lentile cu filtru pentru lumină albastră, lentile de soare cu dioptrii, lentile inteligente fotocromatice), dar și de tipul de viciu de refracție (ex: lentile pentru astigmatism, lentile progresive ce elimină nevoia purtării a 2 perechi de ochelari, de distanță și de aproape).

Afaceri de 9 Mil. euro în 2020

Lensa.ro se așteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 9 milioane de euro din comerțul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate și lentile de vedere. Anul trecut, Lensa.ro a încheiat cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro.

Pe lângă varietatea mare de modele, Lensa.ro oferă clienților, în magazinele fizice, determinarea gratuită a dioptriilor, adaptare la lentile de contact, consultanță specializată privind achiziția de ochelari de vedere, montaj lentile de ochelari, reparații rame.