Astfel, rețeaua de puncte de livrare disponibile pentru cei peste 2,5 milioane de clienți ai elefant.ro, se extinde cu 628 de oficii poștale, aflate pe întreg teritoriul țării.

“Prin intermediul acestui parteneriat cu Poșta Română dorim să oferim tuturor clienților elefant.ro acces la opțiuni variate de livrare, indiferent unde se află”, explică Sergiu Chircă, CEO la elefant.ro.

Sergiu Chircă este unul dintre speakerii evenimentului European Digital Commerce, desfășurat pe data de 9 decembrie. Poți fii alături de noi înscriindu-te gratuit AICI.

„Contractul cu elefant.ro este extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă pe segmentul comerţului online. Ne îndreptăm permanent către zona de clienţi netradiţională a Poştei Române”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Recent, elefant.ro a semnat un parteneriat și cu easybox pentru utilizarea în procesul de livrare a celor peste 800 de pachetomate deținute de partenerul său la nivel național. Prin cele două parteneriate, elefant.ro ajunge astfel la o rețea totală de peste 1500 de puncte de livrare, acoperind toate județele țării.

La nivel de logistică, elefant.ro deține un centru de fullfilment în apropierea Bucureștiului, a cărui suprafață a fost majorată cu 30% în cursul acestui an. În total, compania deține în prezent peste 8000 mp de spații logistice. Odată cu dezvoltarea centrului de fullfilment, a crescut și echipa alocată operațiunilor logistice, aceasta depășind în prezent o pondere de 30% la nivel de companie.