Arthur Rădulescu, MerchantPro: Extinderea business-urilor românești de e-commerce peste granițe, un trend cu o crește foarte puternică

Din ce în ce mai multe magazine online românești cochetează cu ideea de extindere dincolo de granițele țări, consideră Arthur Rădulescu, CEO & fondator MerchantPro, după un an în care industria locală de e-commerce a înregistrat o creștere de peste 30%, impulsionată de pandemia de COVID-19.

Creșterea puternică a industriei de e-commerce de anul trecut, estimată de Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) la peste 30% față de 2019, ce a dus la atingerea unui prag de 5,6 miliarde de euro, a accelerat și dezvoltările furnizorilor de servicii din această zonă.

Platforma de e-Commerce de tip SaaS a avut un prim trimestru al acestui an marcat de implementarea unor noi funcționalități.

Citește și Digital marketing pe timp de pandemie: Cum se împarte bugetul?

”În ultima perioadă am lansat o serie de funcționalități noi, dintre care pot aminti în special posibilitatea comercianților de a-și crea propriul program de afiliere, un sistem de abonare și comenzi recurente, dar și capacitatea de a-și crea propriul marketplace în care să integreze selleri din diverse industrii. Sunt o serie de funcționalități destul de complexe la care am lucrat mult și care cred că pot schimba direcția business-ului pentru mulți comercianți din platforma noastră”, explică Arthur Rădulescu în cadrul evenimentului evenimentului ecomTEAM 2021 - The new normal in eCommerce, organizat de wall-street.ro.

Citeste si:
Ultimele zile de înscrieri la ecomTEAM 2021: peste 20 de speakeri...
Ultimele zile de înscrieri la...

Peste 100.000 de euro a investit MerchantPro în aplicațiile care le oferă comercianților posibilitatea de a-și crea propriile programe de afiliere, gestionarea unui marketplace sau opțiunea de lansare a unor abonamente periodice pentru anumite produse. Reprezentanții companiei estimează că aceste noi dezvoltări vor genera o creștere de peste 30% anul acesta pentru platforma locală de soluții SaaS pentru e-commerce.

Funcționalitățile dezvoltate sunt disponibile în toate piețele în care MerchantPro este prezent, iar un trend care capătă tracțiune în ultimul timp pe piața locală ține de dorința accelerată a comercianților români din online de a se extinde în afara granițelor.

Citește și Sînziana Pardhan, P3: Lucrurile au mers peste așteptări în 2020, dar provocările nu s-au terminat

”Acest trend de internaționalizare a vânzărilor este unul pe care mulți l-au intuit și care cred că reprezintă o oportunitate importantă în această perioadă, un trend pe care dacă îl ratezi s-ar putea să nu îl mai prinzi în viitor”, precizează Arthur Rădulescu.

Citeste si:
Alianța din România care vrea să digitalizeze afacerile: cum te...
Alianța din România care vrea...

În primul trimestru al 2021 s-au înregistrat creșteri cu 110% în valoarea comenzilor, respectiv cu 82% ca număr al tranzacțiilor magazinelor online de pe platforma MerchantPro, iar în ceea ce privește numărul comercianților din platformă, Arthur Rădulescu precizează că numărul acestora a crescut cu 40%.

Ce noi dezvoltări pregătește MerchantPro pentru comercianții din platformă

Arthur Rădulescu explică faptul că în perioada următoare, dincolo de continua dezvoltare a funcționalităților recent lansate, lucrează la lansarea unei funcționalități din zona de headless commerce, ce constă în proiectarea unei arhitecturi care permite separarea front-end-ului și back-end-ului, ce permite o mai mare flexibilitate, complexitate și agilitate pentru business.

”Prima astfel de funcționalitate o vom lansa în câteva luni și le va permite comercianților să își creeze aplicații de mobile conectate la acest back-end de e-commerce, urmând să punem la dispoziție un front-end complet diferit pe care dezvoltatorii externi să poată crea la libera alegere”, explică Arthur Rădulescu.

O altă zonă care va fi de mare interes, în opinia fondatorului MerchantPro este interconectarea marketplace-urilor locale și internaționale.

Citeste si:
TRANZACȚIE: VTEX achiziționează Suiteshare
TRANZACȚIE: VTEX...

Citește și Românii vor mai puține vizite de la curieri și mai multe livrări la locker. Cum s-au schimbat preferințele de livrare în pandemie

”Lucrăm în continuare intens la dezvoltarea MerchantPro Connect, o suită de API-uri și conectori care permite dezvoltatorilor externi să se conecteze la platformă și să dezvolte funcții și module custom(...) deocamdată este în varianta Beta, dar o vom face cât de curând publică”, a precizat Arthur Rădulescu.

Dincolo de MerchantPro Connect, platforma lucrează și la o serie de soluții ce ”îmbracă” Inteligența Artificială, respectiv un modul de voice search și image search.

”Aceste funcționalități vor fi folosite în special pe zona de fashion și le va permite magazinelor online să prezinte produse similare cu cel la care se uită consumatorul în momentul respectiv”, adaugă Arthur Rădulescu.

ecomTEAM 2021 - The new normal in eCommerce, organizat de wall-street.ro, este un eveniment powered by FAN Courier, Gold Partners fiind P3 Logistic Parks, eMAG Marketplace, UniCredit Bank România și Upswing. Din poziția de Silver Partners, evenimentul este susținut de Canopy, DWF, Gun Media, MerchantPro, Postis și Banca Transilvania, în timp ce la categoria Sponsors se află Optimized.

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »



Setari Cookie-uri