Un efect important al pandemiei în zona de business, consideră Cadogan, este reprezentat de faptul că a fost accentuată delegarea și, probabil, asumarea, ținând cont de faptul că normele de comunicare și de lucru s-au schimbat semnificativ.

”În momentul în care lucram cu toții în birouri, cred că foarte mulți colegi mai voiau încă o validare de la coordonatorul direct sau colegi”, explică Cadogan, care consideră că prin mutarea întâlnirilor în online a fost accentuată transparența la nivelul întregii organizații.

”Am internalizat, nu numai la nivel de top management, niște realități de costuri, bugete, cash-flow, cred că a fost un an în care multă lume din zona de business a înțeles mult mai bine cum funcționează o afacere și economia. Noi am crescut transparența în ceea ce privește strategia noastră”, adaugă Monica Cadogan.

Două dintre direcțiile în care Vivre a investit și pe care le consideră un ”mare câștig”

Cu cât ai mai multe produse listate pe platformă, șansele ca cel care o vizitează să găsească ce are nevoie cresc considerabil, însă doar dacă reușești să îi creezi o experientă simplă prin care să ajungă la produsele respective și să îi susții parcursul și cu o serie de recomandări relevante pentru preferințele sale.

”Noi am investit foarte mult în zona de filtrare și recomandări. În a oferi clientului posibilitatea de a restrânge lungile noastre liste în funcție de anumite criterii pe care încercăm să le facem cât mai relevante pentru tipul de produs (...) A doua zonă importantă de personalizare este recomandarea, modulul nostru cu machine learning este esențial pentru a completa orice ai găsit cu produse care te-ar mai putea interesa. Zonele de filtrare și de recomandări cred că sunt un mare câștig pentru noi”, explică Monica Cadogan.

Poți urmări întregul panel în care Monica Cadogan, CEO Vivre, a participat în cadrul European Digital Commerce, powered by VTEX, pe link-ul de mai jos:

<