„Migrarea consumatorilor spre magazinele online a avut un impact pozitiv asupra industriei de ecommerce. Cred însă că ceea ce am văzut în ultimii doi ani este doar vârful aisbergului. Piața de comerț online se transformă, iar tehnologii care până acum câțiva ani păreau imposibile s-au transformat treptat în oportunități. Suntem în mijlocul unei revoluții ale comerțului digital, iar rolul nostru este să o accelerăm”, a subliniat Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.



Principalele rezultate financiare și operaționale înregistrate în Q3 2021

  • GMV(gross merchandise value) a ajuns la 2,3 miliarde dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, reprezentând o creștere YOY (year-over-year) de 7,2% în dolari și de 4,2%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.
  • Veniturile totale au crescut până la 31,9 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, de la 27,7 milioane dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2020, reprezentând o creștere YOY de 15,2% în dolari și de 12,3%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.
  • Veniturile din abonamente au reprezentat 93,0% din veniturile totale și au crescut până la 29,6 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, de la 26,3 milioane dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2020, o creștere YOY de 12,6% în dolari și de 9,7%, excluzând efectele fluctuațiilor cursului de schimb.
  • Profitul brut non-GAAP din abonamente a fost de 20,2 milioane de dolari în Q3 2021, comparativ cu 20,4 milioane dolari în Q2 al anului 2021.
  • Marja brută non-GAAP din abonamente a fost de 68,2% în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, comparativ cu 68,8% în cel de-al doilea trimestru al anului 2021. Comprimarea QoQ (quarter on quarter) a marjei profitului brut non-GAAP din abonamente reflectă investițiile progresive în securitate cibernetică, confidențialitate și conformitate, în principal legate de extinderea noastră globală și trecerea la statutul de companie publică.
  • Pierderile non-GAAP din operațiuni au fost de 13,3 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, comparativ cu venitul non-GAAP din operațiuni de 6,3 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru din anul 2020, în principal din cauza investițiilor progresive în în principal din cauza investițiilor progresive în vânzări, marketing și cercetare și dezvoltare, întrucât compania a continuat să investească pentru a profita de accelerarea dezvoltării comerțului electronic.
  • Fluxul de numerar liber negativ non-GAAP a fost de 10,4 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, comparativ cu fluxul de numerar liber pozitiv de 11,6 milioane de dolari în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, determinat în principal de creșterea pierderilor non-GAAP din operațiuni.
  • La data de 30 septembrie 2021, numărul total de angajați ai VTEX a crescut la 1,624, reprezentând o creștere anuală de 91,7%.

Inovațiile VTEX din al treilea trimestru al lui 2021

Inovațiile cheie ale produselor VTEX implementate în acest trimestru au fost:

  • Onboarding fără fricțiune: VTEX a lansat integrarea self-service pentru seller portal, parte a soluției de marketplace, clienții având astfel un time-to-revenue mai redus.

Colaborare fără fricțiune:

  • A construit noul seller portal, care permite partenerilor clienților VTEX, francizatorilor sau IMM-urilor să vândă mai ușor pe marketplace-urile lor, colaborarea între magazinul online, francizator sau magazinele fizice desfășurându-se fără probleme.
  • Și-a certificat integrarea cu Mercado Libre din Brazilia, un pas semnificativ în călătoria pentru a deveni centrul unei rețele vaste care conectează în mod natural fiecare parte a ecosistemului comerțului digital global.
  • Și-a îmbunătățit sistemul de flux al progresului comenzilor din OMS, reducând timpul de „refresh” la câteva secunde, fără a depinde de evenimente externe, cum ar fi autorizarea manuală, ferestrele de anulare și cele de antifraudă. Acest lucru, printre altele, se potrivește nevoilor companiilor de tip supermarket, celor din industria alimentară și de băuturi și celor de produse pentru animale, deoarece le permite să aibă o comunicare mai rapidă între canale, să evite scenariile de epuizare a stocurilor și să-și livreze mai rapid produsele până la ușa consumatorului.

Un singur panou de control pentru fiecare comandă:

  • Și-a îmbunătățit soluția de vânzare in-store cu o abordare de tip endless aisle, care permite magazinelor fizice să vândă produse din alte magazine fizice, precum și din magazinele online. Și-a îmbunătățit mesajele între diferitele canale de vânzări, a ajustat filtrele de căutare și a adăugat vânzările sociale.
  • A lansat un nou dashboard, care urmărește indicatorii cheie de performanță suplimentari ai clienților, cum ar fi procesul cart-to-checkout (de la coș la finalizare) și ratele de conversie ale plăților.

Platforma de comerț digital preferată de dezvoltatori:

  • Parteneriatul cu AWS îi va permite VTEX, pe termen lung, să își extindă prezența în segmentul comerțului digital global, utilizând tehnologiile AWS și valorificând canalele de vânzări ale AWS pentru a construi capabilități inovatoare, centrate pe client, pentru companiile de bunuri de larg consum.
  • Noua integrare globală cu Facebook urmărește să asigure rate de conversie mai bune în comerțul electronic prin valorificarea campaniilor online și îmbunătățirea conversiei vânzărilor care au loc pe platformă.
  • La finalul celui de-al treilea trimestru din anul 2021, am lansat un parteneriat cu Stripe pentru a ajuta brandurile și retailerii să ofere consumatorilor cele mai populare metode de plată, indiferent de zonele lor de operare.
  • Parteneriatul strategic cu McFadyen în Brazilia și în SUA ne va permite să valorificăm nu numai expertiza lor tehnică și arhitecturală, ci și profunzimea și amploarea planificării de afaceri pe care o poate oferi practica lor strategică.

Perspective de afaceri

”Penetrarea comerțului online în America Latină continuă să crească, demonstrând că accelerarea consumului online din 2020 pare sustenabilă, chiar dacă magazinele fizice se redeschid treptat în întreaga regiune și parcurgem cel mai dificil trimestru. Schimbarea comportamentului consumatorilor către cumpărarea online a demonstrat că ceea ce acum câțiva ani era considerat un trend, a devenit astăzi normalitate.

Creșterea YoY FXN a veniturilor noastre de 12,3% din trimestrul al treilea al anului 2021 a ajuns deja la peste 20% până la sfârșitul trimestrului, la care se adăugă creșterea de 140% YoY din Q3 2020.
Ne așteptăm ca tendințele sezoniere din anul 2021 să rămână similare cu cele din anii precedenți și să observăm în continuare o creștere puternică în rândul noilor magazine lansate. În timp ce provocările în domeniul lanțurilor de aprovizionare pot avea un impact asupra comerțului în trimestrul al patrulea al anului 2021, ne concentrăm pe sprijinirea clienților noștri pentru ca Black Friday, Cyber Monday și sezonul cumpărăturilor de sărbători să fie un succes.

Luând în considerare tendințele menționate anterior și performanța VTEX în primele 9 luni din 2021, în prezent, ne așteptăm să obținem o creștere solidă. Vizăm venituri în intervalul 35,3 milioane USD și 37,3 milioane USD pentru al patrulea trimestru al anului 2021, ceea ce implică o rată de creștere YoY FXN de 27% la mijlocul intervalului. Deși monedele din America Latină s-au devalorizat cu 6,7% în trimestrul al treilea al anului 2021, confirmăm că obiectivul nostru este cuprins între 124 milioane USD și 126 milioane USD pentru anul fiscal încheiat la 31 decembrie 2021, presupunând ratele FX din perioada curentă.

Mai important, vom continua să investim în dezvoltarea business-ului pentru a ne consolida poziția de lider în America Latină și a explora noi oportunități în afara regiunilor deja acoperite”, precizează reprezentanții VTEX.

Sursa foto: VTEX