România ocupă prima poziție în topul țărilor în care operează compania din punct de vedere al bacșișului lăsat, care este de 7,6 euro, în medie. Pe locurile doi și trei se află Spania și Croația, cu 4 euro și, respectiv, 2,9 euro, conform analizei Glovo.

Cel mai mare suporter Glovo din România este cel care a plasat în anul 2021 peste 13.590 de comenzi, în valoare de 47.800 euro, în timp ce la nivel global utilizatorul cu cele mai multe comenzi se află în Spania și a comandat de 17.564 de ori anul trecut, valoarea comenzilor sale fiind de 130.000 de euro.

Micii sau sarmalele nu au fost printre cele mai comandate produse din România anul trecut, deși acestea rămân favoritele românilor când vine vorba despre cele mai relevante mâncăruri locale. Acestora li se adaugă și ciorba de burtă, orezul cu lapte, coliva, cozonacul și iahnia. Cel mai comandat preparat a fost însă pizza. Tot pizza a fost preferata și altor țări, aceasta fiind pe prima poziție în topul global al Glovo privind cele mai comandate feluri de mâncare.

La nivel global, România ocupă locul patru în topul celor mai “dulci” țări, fiind surclasată de Ucraina, Italia și Spania, iar București se află pe locul șase în top 10 cele mai dulci orașe. Eclerul este în topul poftelor românilor în 2021, din perspectiva dulciurilor. Dacă ne referim la mâncare, românii au poftit la burgeri, crispy chicken și sushi.

10 dimineața este ora la care se comandă așa numitele cravings (pofte), iar duminica este ziua oficială pentru satisfacerea lor. Luni este ziua în care oamenii comandă mai puțin, dar comenzile cresc în weekend.

Prima comandă din România plasată în anul 2021 a fost o șaorma de pui, la 8 dimineața, iar ultima comandă din an a constat în două pizza, livrate pe 31 decembrie, cu aproape două ore înainte de miezul nopții.

Ziua și minutul cu cele mai multe comenzi înregistrate pe plan local a fost 24 decembrie, la 10:00, când 3.114 de comenzi au fost livrate. Tot pe 24 decembrie, la ora 10:00, s-au primit și cele mai multe comenzi la nivel global - 9.682. Categoric, 18 decembrie este ziua câștigătoare a anului, deoarece aceasta a fost semnalată ca fiind cea mai aglomerată zi din an pentru Glovo. Peste 1,4 milioane de comenzi au fost înregistrate, în total.

Peste 180.000 de curieri Glovo au parcurs 571.745.324 km anul trecut, echivalentul a 52.000 ture în jurul suprafeței Lunii.

Cea mai bizară comandă a fost plasată în Muntenegru și a constat în trimiterea actelor de divorț prin opțiunea “Curier rapid”, serviciul de livrare rapidă prin care utilizatorii pot trimite pachete sau documente, dar și o multitudine de produse de larg consum. Inedit este și faptul că, la nivel global, vânzările de jucării pentru adulți au crescut cu 20% sau că țara cu cele mai multe teste de sarcină comandate a fost Portugalia.

Deloc de neglijat este faptul că s-au comandat de două ori mai multe cărți anul trecut, că trandafirii și lalelele sunt printre cele mai cumpărate flori prin intermediul aplicației, iar colanții și ochelarii de soare au fost accesoriile fashion comandate cu precădere.