”Ar trebui ca ele (magazinele online românești n.r.) să privească lucrurile de la început dintr-o perspectivă globală. Vrem să recunoaștem sau nu, România este una dintre țările codașe din Europa din punct de vedere al vânzărilor internaționale. Încercă să venim către magazinele online românești cu informații despre piețele internaționale, timpi de livrare rapizi, astfel încât să își dezvolte afacerile la nivel internațional”, precizează Florin Toma - ecommerce manager DHL Express România.

Reprezentantul companiei de curierat consideră că magazinele românești au produse vandabile pe care, dacă le-ar promova mai bine și către clienții potriviți, le-ar putea vinde oriunde în lume.

”Nu ar trebui să se limiteze la o populație mică, de câteva milioane de locuitori, așa cum este în România, și să se bată toți pe aceiași clienți care au o putere financiară limitată. Ar trebui să se uite mai degrabă către Europa și întreaga lume ca la o țară în sine”, precizează Florin Toma.

El consideră că industria de e-commerce din România a crescut, însă nu la fel de spectaculos cum a crescut industria la nivel global. De asemenea, piețele mature au și un grad scăzut de plăți ramburs.

”Nu le recomand magazinelor online din România să ofere plata ramburs atunci când se extind la nivel internațional, deoarece este un risc foarte mare la care se supun”, adaugă Florin Toma.

Toma, DHL Express: Vrem să încurajăm magazinele online să vândă foarte mult către diaspora românească

În jur de 5,7 milioane de români s-ar afla în afara granițelor, conform celor mai recente date oferite de Ministerul Afacerilor Externe. Florin Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretudindeni, declara în luna mai că „cu siguranță avem cel puțin 8 milioane de români în afara granițelor”, conform Agerpres.ro.

Reprezentantul DHL Express precizează că unul dintre obiectivele diviziei e acela de a impulsiona magazinele online românești să adreseze cât mai mult diaspora românească.

”Ne vom concentra pe a-i încuraja să vândă foarte mult către diaspora. Prezintă mai mult decât dublarea potențialului din România și prin niște mesaje foarte simple poți ajunge la românii de peste granițe, care au o putere financiară mai mare și ar comanda oricând din România”, adaugă Toma.

Urmărește mai jos interviul integral acordat de Florin Toma la ecomTEAM 2022

Sursa foto: UDR Ovidiu