Astfel, în această perioadă, comenzile de articole vestimentare pentru copii cresc cu 20% față de o perioadă obișnuită. Totodată, clienții comandă cu 42% mai multe jucării înainte de Paște față de o perioadă obișnuită din an și adaugă în coș, în special, păpuși și accesorii, iepurași de pluș sau mașinuțe cu telecomandă.

„Fie că planifică să petreacă Paștele în familie sau pleacă în vacanță, românii își pot dedica timpul celor dragi, cumpărând online și evitând astfel statul în trafic și drumurile la magazin.” a spus Irina Pencea, general manager eMAG România. „Și de Paște, clienții Genius beneficiază de livrare gratuită și oferte speciale în patru platforme de ecommerce- eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful – și pot invita, gratuit, un alt membru al familiei cu care să împartă beneficiile contului, fără costuri suplimentare. De asemenea, clienții pot achita comenzile în tranșe, direct din contul eMAG/ My Wallet”.

Irina Pencea a devenit general manager în cadrul eMAG România la finalul lunii martie, așa cum a scris și wall-street.ro AICI, post pe care l-a preluat după ce a petrecut în jur de 9 luni pe poziția de chief marketing office. Astfel, ea conduce operațiunile din România, în timp ce Tudor Manea rămâne în continuare CEO-ul întregului grup.

Pe lângă articole vestimentare, clienții eMAG au salvat în listele de Favorite și accesorii precum șepci, pălării, rucsacuri și genți, care beneficiază de oferte speciale în această perioadă în care mulți oameni pleacă în vacanță sau se pregătesc pentru sezonul cald. Clienții eMAG au pus la Favorite înainte de Paște și electrocasnice mici - feliatoare, mașini de tocat carne și roboți de bucătărie, cuptoare electrice, mixere, fiare de călcat și aparate de cafea, aspiratoare robot sau aspiratoare de curățat geamurile, necesare pentru curățenia tradițională de primăvară și pentru mesele pregătite acasă.

Sursa foto: Shutterstock / Vlad Ispas