„Această soluție ne va permite să deblocăm potențialul inteligenței artificiale generative pentru a îmbunătăți experiența de căutare și cumpărare de produse din categoria fashion”, precizează reprezentanții companiei.

Concret, Zalando precizează că soluția va funcționa ca un consultant vestimentar intuitiv care, pe baza căutărilor pe care le fac clienții, le va oferi ținutele pe care le consideră potrivite nevoilor acestora.

Compania oferă și un exemplu: Dacă un client întreabă „ce ar trebui să port la o nuntă care are loc în Santorini în iulie?”, asistentul virtual este capabil să înțeleagă că este vorba de un eveniment formal, se va uita la cum va fi vremea în Santorini în perioada respectivă și va oferi recomandări și explicații scrise cu privire la articolele de modă pe care clientul le poate cumpăra.

sursa: zalando.com.

În viitor, asistentul ar putea să se uite și la preferințele clienților în ceea ce privește brandurile și mărimile pentru a oferi rezultate personalizate.

Discuția cu asistentul Zalando va fi una continuă, astfel încât clientul poate adăuga noi detalii cu privire la ținutele pe care le caută sau poate modifica preferințele expuse la începutul conversației.

Soluția va fi lansată în versiune beta pentru o parte dintre clienți în perioada următoare, cu suport în limba engleză și germană. Primele țări în care va fi disponibil sunt Germania, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Austria.

Sursa foto: Zapp2Photo / Shutterstock