In numai 11 luni de la integrarea in portofoliul CITR, planul de reorganizare al producatorului local de incaltaminte Clujana a fost aprobat astazi de catre adunarea generala a creditorilor. Principalele directii strategice prevad continuarea masurilor adoptate in perioada de observatie: deschiderea unui magazin in centrul Cluj-Napoca, inceperea primelor campanii de marketing si relansarea brandului in mediul digital (lansarea website-ului Clujana, online shop, relansarea comunicarii in social media).

Ulterior acestor actiuni, Clujana a inregistrat in lunile octombrie-noiembrie 2018 o dublare a vanzarilor in magazine si o triplare a vanzarilor in reteaua de distributie din tara.

„Inca de la deschiderea procedurii, obiectivul nostru a fost de a restructura operational compania si de a-i oferi sansa reala a unui nou inceput. Am transformat problemele Clujana in provocari, iar setul de masuri initiate in perioada de observatie au avut un efect imediat – ritmul de crestere al vanzarilor ne-a depasit asteptarile, iar cele doua magazine au inceput sa genereze profit operational. Practic, a fost confirmarea unei strategii curajoase, propuse de o echipa entuziasta, cunoscuta pentru solutiile sale inovatoare pentru companiile in dificultate, a carei implicare a generat rezultate spectaculoase”, a declarat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj.

Strategia de reorganizare a Clujana S.A. prevede continuarea masurilor incepute in perioada de observatie si deschiderea a opt noi magazine de incaltaminte in Bucuresti si in alte centre urbane – cele mai mari resedinte de judet – din Romania.

„Nu ne oprim aici, tocmai de aceea masurile strategice propuse de CITR se extind si dupa inchiderea procedurii de reorganizare. Prin planul de reorganizare depus am sintetizat o serie de actiuni menite sa conduca Clujana intr-o zona de break-even, iar ulterior profit operational. Estimam ca la trei luni de la confirmarea planului, compania va iesi din insolventa” a subliniat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj.

Urmatorul pas in procedura este confirmarea planului de reorganizare de catre judecatorul-sindic, la sfarsitul lunii ianuarie. Conform legii, dupa iesirea din procedura insoventei, conducerea companiei va fi preluata de catre Consiliul de Administratie Clujana S.A., condus de catre Directorul General al companiei.

Cu o istorie de peste 100 de ani, povestea Clujana incepe in 1911, odata cu infiintarea tabacariei si a fabricii de pielarie, care a devenit rapid cea mai mare fabrica de incaltaminte din Estul Europei timp de mai multi ani. In anii ’80-’90, Clujana a fost identificata ca fiind cea mai mare fabrica din industria tabacariei din Romania, care distribuie produse atat pentru piata interna cat si pentru export.

CITR este o companie de insolventa din Romania, care a distribuit creditorilor peste 400 de milioane de euro in ultimii cinci ani. Cu o experienta de aproape 20 de ani, societatea a fost fondata cu obiectivul insanatosirii companiilor in dificultate si a reintegrarii acestora in circuitul economic, prin mecanisme inovatoare de reorganizare. CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din Romania specializat in remedii personalizate pentru companiile aflate in impas economic.

Sursa foto: DenisProduction.com/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri